Linkuri accesibilitate

Mihai Ghimpu: PL va sprijini cabinetul Gaburici doar în cadrul unei alianțe PLDM-PDM-PL


Liberalul Mihai Ghimpu declară că poziţia PL nu s-a schimbat, şi că partidul său va sprijini cabinetul premierului desemnat Chiril Gaburici doar în cadrul unei alianțe PLDM-PDM-PL, relatează presa din R.Moldova. Vorbind după discuțiile de luni cu Gaburici, la care a fost prezent și liderul PLDM Vlad Filat, Mihai Ghimpu a anunțat că decizia finală va fi luată de către Biroul Politic al formaţiunii. Potrivit Publika.Md, premierul desemnat a calificat drept pozitivă întrevederea cu liderul liberarilor. Vlad Filat a a afirmat la rîndul lui că a fost o comunicare bună cu PL care trebuie continuată, și că esenţa şi obiectivele programului de activitate a guvernului rămân aceleaşi. Potrivit IPN, ședinţa Parlamentului la care urmează să fie învestit Guvernul ar putea avea loc joi. Reamintim că premierul desemnat Chiril Gaburici a început luni consultările cu partidele politice pentru obţinerea votului de încredere din partea legislativului de la Chișinău.

XS
SM
MD
LG