Linkuri accesibilitate

Zece ani după cutremurul din 1977


Noël Bernard, directorul Serviciului Românesc al REL și inițiatorul emisiunilor din martie 1977

Noël Bernard, directorul Serviciului Românesc al REL și inițiatorul emisiunilor din martie 1977

Un program special dedicat cutremurului de pămînt de la 4 martie 1977 și emisiunilor speciale de solidaritate inițiate de Radio Europa Liberă.

Doamnelor şi domnilor, vă invităm să ascultaţi în următoarele 50 de minute un program special dedicat tragicului cutremur de pământ de la 4 martie 1977 şi felului în care, în urmă cu zece ani, postul de radio Europa Liberă a comunicat cu ascultătorii săi din România şi străinătate. La discuţie participă Ioana Măgură-Bernard, Sorin Cunea şi Emil Hurezeanu.

Emil Hurezeanu: La 4 martie 1977, avea loc cutremurul de pământ, una din cele mai mari nenorociri naturale care a lovit România. Dorinţa mea, stimaţi invitaţi şi colegi, Ioana Măgură-Bernard şi Sorin Cunea, nu este să vorbim în zadar acum despre această nenorocire. Eram în seara zilei de 4 martie la Cluj, unde am simţit efectele; au fost resimţite mai puţin. Dvs eraţi, aici, la München, unde efectele cutremurului au fost resimţite şi mai puţin. Nu ne-am numărat, deci, printre cei afectaţi sub o formă sau alta de această catastrofă. S-a întâmplat însă la câteva zile după cutremur şi acum vorbesc ca unul din milioanele ascultători ca dvs de atunci şi un miracol.

Acele extraordinare zile şi nopţi de comunicare directă între Radio Europa Liberă şi un întreg popor lovit de nenoroc, între românii din ţară şi românii din lume. Miracolul acestei comunicări incredibile deasupra zidurilor şi ideologiilor, cum îmi amintesc că spunea Noël Bernard într-un editorial difuzat în aceste zile, miracol care începea prin însăşi posibilitatea producerii lui, a fost un balsam nepreţuit pentru multele răni, sufleteşti mai ales, ale multor oameni, ale Ţării Româneşti.

Deşi am cinstea să vă fiu acum coleg vorbesc, totuşi, ca unul care v-a ascultat atunci şi, de aceea, îmi permit să vorbesc ca unul de-afară despre acest miracol. Am fost un beneficiar al acestui miracol, al solidarităţii româneşti, iar dvs alături de ceilalţi membri ai redacţiei în frunte cu neuitatul Noël Bernard, producătorii acestui miracol.

Cum aţi produs acest dialog naţional, fără precedent? Cei care ne ascultă ştiu prea bine ce s-a întâmplat atunci în ţară. Eu vă propun să discutăm acum despre ce anume s-a întâmplat atunci la Europa Liberă. Ioana Măgură-Bernard şi Sorin Cunea, aţi fost în acele zile la EL, pe prima linie, ca să spun aşa. Aş ruga-o mai întâi pe Ioana să-şi amintească cât reuşeşte despre cum a început întreaga istorie a acelei punţi vii între radio şi ascultătorii din România?

Ioana Măgură Bernard: În primul rând, îmi amintesc că vineri seara, era 4 martie 1977, ne-am dus acasă. Noël era foarte obosit, avusese o săptămână foarte grea şi nu-şi dorea decât să se odihnească. Îşi plănuia o vineri foarte liniştită şi un weekend de odihnă. Nu avea nici cea mai mică bănuială că planurile lui o să cadă cu totul baltă.

Pe la vreo nouă fără un sfert, ora noastră, ascultătorii trebuie să aibă în vedere că există acest decalaj de ore, am primit un telefon de la serviciul de ascultare a postului de radio Bucureşti şi omul spunea foarte uimit, „Radio Bucureşti tace”. Noel i-a spus atunci: „bine, stai în continuare pe ascultare. Dacă într-o jumătate de oră tace la fel, sună-mă din nou”. Oboseala a început să fie uitată, a început o fierbere. Colegul nostru de la serviciul ascultare a dat din nou un telefon după o jumătate de oră că radio Bucureşti tace în continuare. Între timp, i se părea acestui coleg că ar fi vorba, vag ştia, de un cutremur.

Puţin mai târziu a primit telefon de la redacţia de ştiri că deja Institutul Seismologic din Colorado, anunţase că e vorba de un cutremur. Noël s-a îmbrăcat rapid şi eu, de altfel, şi am venit împreună la radio. Dacă îmi amintesc bine, Sorin, dacă greşesc, corectează-mă, te rog, la buletinul de la ora 11.00, ora noastră şi 12 ora Bucureştiului, Noël era la microfon şi anunţa ce s-a întâmplat. Anunţa cu mai bine de o oră sau chiar două înaintea postului de radio Bucureşti.

Emil Hurezeanu: De asta îmi amintesc şi eu ca ascultător...

Ioana Măgură Bernard: Emisiunea noastră după aceea a continuat aşa, pe viu, cu reportaje, cu ştiri. Toată lumea a venit în studio, toată lumea a participat. Toată lumea era extraordinar de impresionată şi de emoţionată. Eu sunt emoţionată acum numai retrăind clipele de atunci şi emisiunea noastră a continuat fără nicio oprire, până la nouă dimineaţa.

Sorin Cunea: Şi în continuare, timp de o săptămână...

Ioana Măgură-Bernard: Da, dar în orele noastre obişnuite.

Sorin Cunea: Nu, au fost emisiuni şi de 24 de ore!

Ioana Măgură-Bernard: Au fost şi 24 de ore. La început, cred că a fost 24 de ore. După aceea ne-am revenit...

Sorin Cunea: După câteva zile...

Emil Hurezeanu: Când s-a făcut planul de bătăie? S-a făcut un colectiv de criză atunci?

Sorin Cunea: Da, planul lui Noël Bernard a fost făcut pe loc. Trebuia să informăm ascultătorii de tot ce se întâmplă, de tot ceea ce ştim noi şi trebuie să spun că informaţiile erau foarte sărace. De la Bucureşti nu venea nimic. Trebuia să ne bazăm pe ceea ce ne furnizează agenţiile de presă străine, or nici ele nu ştiau prea multe, pentru că, repet, Bucureştiul nu spunea nimic, tăcea, credea că e interzis să se spună că a fost un cutremur.

Ioana Măgură-Bernard: Era secret de stat...

Sorin Cunea: Era secret de stat. Dagă Emil Hurăzeanu, vreau să precizez că acest cutremur ne-a afectat şi pe noi în mod direct. Ceea ce spunea Ioana mai înainte, că şi acum ne amintim cu emoţie de acele clipe, zile, nopţi când am stat la microfon. Eram alături de cei dragi care îi aveam acolo, rude, prieteni, toţi cei peste care s-a abătut o asemenea nenorocire. Eu, personal, trebuie să spun că nu eram pentru prima oară, într-un colectiv de criză. Am fost prezent la microfon atunci când trupele Pactului de la Varşovia au invadat Cehoslovacia în 1968. Am fost la microfon când a avut loc atacul terorist de la München în timpul Olimpiadei din 1972, atunci când s-a declanşat războiul din Orientul Mijlociu din octombrie 1973, şi cutremurul din martie 1977.

Emil Hurezeanu: Să revenim la noaptea din 4 spre 5 martie 1977. Cine a avut ideea suspendării programelor şi transformării postului de radio într-un punct nodal de comunicare între cetăţeni?

Sorin Cunea: Ca de obicei: Noël Bernard.

Ioana Măgură-Bernard: Da, dar lucrurile au fost un pic mai complicate. Bineînţeles, faptul că s-a aşezat imediat la microfon a fost iniţiativa lui. Ideea cu puntea care s-a stabilit a fost tot ideea lui, dar i-a venit mai târziu şi, de fapt, i-a fost sugerată indirect, de un ascultător. Duminica, după masă, dacă îmi amintesc bine, a organizat o masă rotundă cu câţiva arhitecţi şi ingineri români care locuiesc în Germania.

După această masă rotundă, unde oamenii şi-au spus părerile despre cauzelele dărâmării acelor imobile minunate, care erau acum atribuite burghezo-moşierimii în coloanele presei de la Bucureşti, a sunat telefonul de la camera de control. Era un inginer român, tot stabilit în Germania, care dorea să vorbească cu noi. Noël a venit şi a stat de vorbă cu el. Omul i-a spus nişte lucruri extrem de interesante, păreri de-ale lui şi ar fi vrut să continuie discuţia.

Noël s-a scuzat şi i-a spus că nu mai poate să vorbească pentru că trebuie să continuie emisiunea şi să-l sune altă dată, să stea de vorbă altă dată sau, i-a venit deodată ideea, dacă vrea să intre în emisiune şi să continuie această convorbire telefonică direct în emisie, atunci e în regulă. Noël urma să intre în studio şi să ia legătura în studio. Inginerul respectiv a fost de-acord, îmi pare foarte rău că nu-mi amintesc numele lui, şi discuţia a continuat pe viu, Noël la microfon şi inginerul la telefon.

Atunci i-a venit lui Noël ideea. S-a gândit că dacă acest om a avut să-i spună atâtea lucruri, poate că mai existe şi alţii care vor să-şi spună părerea, să-şi spună impresiile sau vor să transmită mesaje în România. În acel moment a deschis, practic, acest studio tuturor ascultătorilor noştri din ţară şi din străinătate. Acela a fost începutul acestei punţi de solidaritate românească şi când a deschis microfonul acestor ascultători, Noel nici nu bănuia ce avalanşă de telefoane avea să declanşeze, cu ce avalanşă era să fim acoperiţi în câteva zile şi nopţi.

Secvenţe din arhiva anului 1977:

Noël Bernard: Alo, bună seara….

Elena Bunea: Bună seara domnule Bernard, la telefon Elena Bunea din Eppelheim.

Noël Bernard: Bună seara, doamna Bunea….

Elena Bunea: În primul rând, ţin să vă mulţumesc pentru ajutorul dvs. Aseară am adresat prin postul Dvs. de radio, un mesaj în Bucureşti şi astăzi am primit mult aşteptatele telegrame. Mii de mulţumuri celor din ţară care ne-au ajutat să primim veşti. Totodată, aş vrea, dacă se poate, tot prin intermediul Dvs. să transmit în ţară un mesaj părinţilor fostului campion ciclist Ioan Cosma.

Este vorba de familia Cosma Emil din Braşov, strada Lungă, nr. 24, tel: 11207 şi familiei Olteanu Ioan din Bucureşti, strada Sălaj, 119, sector 6. Rog să telegrafieze la noi în Germania, ori direct la ei, în America. Acesta este mesajul. Încă o dată, mii de mulţumiri.

Noël Bernard: Mulţumesc doamnă. Aş vrea să-mi spuneţi de câtă lume a fost contactată familia Dvs la Bucureşti?

Elena Bunea: Ştiţi, de la mama soţului azi am primit prima telegramă pe care am aşteptat-o timp de patru zile şi am fost foarte îngrijoraţi.

Noël Bernard: Nu aţi vorbit la telefon?

Elena Bunea: Nu, mama mea a reuşit indirect să stabilească legătura cu Germania şi a vorbit la telefon. Aşteaptă să fie evacuată. Important este că sunt în viaţă. Printre altele, mi-a spus că aprovizionarea Bucureştiului continuă zi şi noapte şi se găseşte absolut tot ce e nevoie.

Noël Bernard: Sunt încântat că este aşa şi sper să fie aşa. Am impresia că mulţi spun acest lucru şi nu este întru-totul adevărat. În orice caz, să sperăm că aprovizionarea merge cât mai bine. O dorim din inimă. Va mulţumesc, doamnă.

Alo, bună seara….

Ion Zorescu: Bună seara, domnule director. Sunt inginerul Ion Zorescu şi doresc să transmit un mesaj în România. Eu vorbesc din Freilassing, doresc pentru sora mea, Turbulescu Virginia, strada Rodul Pământului, nr. 2, bloc1, ap. 3, sector 4, Bucureşti, tel : 472904, să comunice urgent, telegrafic, situaţia lor, precum şi a familiei Betrescu Ştefan, profesor, tot la aceeaşi adresă.

Al doilea mesaj este pentru Piteşti, Lăzărescu Marieta, strada Tudor Vladimirescu, nr. 69, telefon nu are. La fel să comunice situaţia la care se găseşte. Sunt tare îngrijorat.

Noël Bernard: Vă mulţumesc pentru mesaj. Sper că a fost recepţionat şi că veţi primi ştiri bune.

Ion Zorescu: Îmi exprim tot regretul faţa de poporul român şi mulţumesc autorităţilor de stat pentru măsurile care s-au luat de urgenţă pentru salvarea celor care sunt în nenorocire.

Noël Bernard: Vă mulţumesc. Bună seara. Alo, bună seara…

Ascultătoare: Bună seara domnul Bernard. Sun din partea doamnei Strih [?] din Frankfurt. Aş dori să transmit un mesaj părinţilor ei din Splaiul Unirii, Bucureşti. Sunt doi bătrâni care zac în pat. Părinţii ei erau şi înainte bolnavi şi nu are nicio ştire. Pe de altă parte, vreau să vă mulţumesc personal că ieri, două mesaje transmise prin Dvs, au găsit răspuns şi am primit două telegrame astăzi din partea prietenilor mei că sunt sănătoşi.

Noël Bernard: Vă mulţumesc foarte mult pentru mesaj şi sunt încântat că aţi primit veşti bune.

Ascultătoare: Mulţumim.

Noël Bernard: Aş vrea, de asemenea, să mulţumesc în numele Ioanei Măgura pentru mesajele pe care la rândul ei le-a primit în urma apelului pe care l-a făcut de la acest microfon. Le-a apreciat în mod deosebit.

Alo, bună seara…

Negru Visarion: Să trăiţi, domnul Bernard. Negru Visarion sunt din Germania Federală. Mulţumesc postului de radio şi întregului colectiv Europa Liberă, deoarece prin Dvs şi prin intermediul microfonului Dvs am avut posibilitatea să aflu de părinţii şi fraţii mei din Bistriţa Năsăud că sunt bine şi sănătoşi şi că acest judeţ nu a avut de suferit de pe urma acestui cutremur. Am primit azi un telefon de la părinţi şi fraţi. Mulţumesc încă o dată. Bună seara.

Noël Bernard: Bună seara şi vă mulţumesc. După cum aţi auzit, dragi ascultători, în judeţul Bistriţa Năsăud, avariile, pierderile sunt minime. Judeţul, se pare că nu a suferit aproape deloc de pe urma tragediei din vinerea trecută.

Alo, bună seara…

Ascultător: Bună seara, domnule Bernard. Vă telefonez din Paris pentru a vă exprima mulţumirile mele pentru acţiunea Dvs umanitară şi, în special, pentru a exprima mulţumirile noastre celor din România, care au manifestat o solidaritate extraordinară. Familia pe care am căutat-o a primit 18 telefoane în decurs de 40 de minute. Este impresionant şi încă o dată vă mulţumesc.

Noël Bernard: Vă mulţumesc şi eu. Subliniez cu gratitudine această solidaritate românească care se evidenţiază în aceste clipe grele. Vă mulţumesc pentru telefon. Bună seara.

***

Emil Hurezeanu: A fost într-adevăr impresionant. Ţin minte şi la Cluj, şi la Bucureşti, unde am fost şi eu câteva zile mai târziu, în casele prăbuşite şi semi-prăbuşite, oamenii stăteau agăţaţi de aparatul de radio. Cum am spus şi la început, acest post de radio atunci era singurul lor sprijin real, în primul rând, prin informaţia pe care o primeau, şi care le era refuzată de presa oficială, iar apoi prin gestul uman de fraternitate încă neîntâmplată, după ştiinţa noastră, între cetăţenii unei ţări atât de încercate atunci. Au urmat telefoanele, deci...

Sorin Cunea: ... am primit telefoane din cele mai îndepărtate colţuri. Îmi aduc aminte că era într-o seară, eram eu la microfon, ne schimbam, că nu reuşeam să rezistăm atâtea ore şi, deodată, am auzit o voce care îmi spune bună dimineaţa. Era unul din Australia. Cred că ar trebui să amintim aici, Ioana, despre acele, cum să le spunem, „colective” cu motociclete şi cu maşina, care fugeau prin Bucureşti să anunţe când ascultau un nume din străinătate, să anunţe că: „vedeţi că prin Europa Liberă, aţi fost căutat de fratele, de cumnata, de sora din Anglia sau din America.”

Emil Hurezeanu: Vreţi să ascultăm un fragment dintr-o astfel de convorbire?

Sorin Cunea: Cu plăcere…

Ioana Măgură-Bernard: Sigur că da!

***

Secvenţe din arhiva anului 1977:

Valentin Laurenţiu: Alo, bună seara...

Victor Cernescu: Bună seara...

Valentin Laurenţiu: Vă deranjează din nou Valentin Laurenţiu din Bucureşti. Am mai vorbit astă seară. Am trimis un mesaj pentru Statele Unite prin amabilitatea dvs. Vreau să vă mai spun, domnule Cernescu, că suntem în continuare pe recepţie şi recepţionăm toate mesajele, dar vă rog să insistaţi să dea numerele de telefon, pentru că majoritatea uită de acest lucru.

Victor Cernescu: Mulţumesc foarte mult, domnule Laurenţiu.

Valentin Laurenţiu: În centru e dezastru, noi avem o maşină, dar nu ne putem deplasa la toate adresele, să se dea măcar numerele de telefon a celor mai îndepărtate cunoştinţe sau rude măcar, să telefonăm şi să luăm legătura cu persoanele respective.

Victor Cernescu: De obicei insistăm, domnule Laurenţiu, dar câteodată se întâmplă să nu ne înţelegem nici noi cu persoanele respective prea bine, câteodată pleacă prea repede de pe fir...

Valentin Laurenţiu: Vă înţeleg şi îi înţeleg şi pe ei. Emoţia este mare şi puternică în asemenea clipe, dar insistaţi, vă rog, pentru că noi ne oferim benevol să-i servim şi să aibă toată încrederea că îi servim cum trebuie. Chiar acum am trimis o mulţime de mesaje. Vă rog să insitaţi cu numărul de telefon.

Victor Cernescu: Este foarte nobil din partea dvs şi aţi făcut şi o sugestie extraordinar de constructivă. Vă mulţumesc.

***

Emil Hurezeanu: Înţeleg că telefoanele sunau practic neîncetat. Sunau zilnic...

Ioana Măgură-Bernard: Aproape neîncetat....

Emil Hurezeanu: Şi că tu, Ioana, erai cea care recepţionai apelurile?...

Ioana Măgură-Bernard: Da, în mare parte am fost telefonistă de serviciu. În zilele cutremurului aproape nici nu am stat la microfon, ci la telefon, în camera de control. Pentru mine a fost extraordinar, n-am să uit momentele alea niciodată, pentru că eu, mai mult decât ceilalţi, aveam contactul viu cu toţi aceşti ascultători care dădeau telefon disperaţi.

Dădeau telefon total nelămuriţi, nici nu înţelegeau ce se întâmplă, cum procedăm cu aceste telefoane? Unii credeau că noi avem listele tuturor familiilor, că noi le dăm răspunsul, că avem un fel de servicii magice ca să le găsim rudele şi prietenii. Erau speriaţi, disperaţi şi nu înţelegeau exact ce facem noi. Încetul cu încetul, au început să se lămurească că, de fapt, ei înşişi erau cei care spunând numele şi adresa celor pe care îi caută, intrau în comunicare cu ei, în România.

Emil Hurezeanu: Când aţi primit primele telefoane din Bucureşti? În primele zile deja?

Sorin Cunea: Da, în primele zile, şi cred că pentru mine a fost ceva cu totul deosebit când am auzit pentru prima dată după atâţia ani de viaţă în exil, o telefonistă din Galaţi, spunând: „alo, alo...cu vocea guturală... vorbiţi cu Europa Liberă, vă rog”.

Ioana Măgură-Bernard: Putem să o ascultăm, poate?

***

Secvenţe din arhiva anului 1977:

Telefonista din Galaţi: Alo, rămâneţi un pic la telefon. Altcineva vă cheamă.

Victor Cernescu: Alo, Victor Cernescu.

Telefonista din Galaţi: Vorbiţi din nou cu România. Convorbirea cu München. Vă rog.

Mişu Marin: „Alo, domnul Victor Cernescu...?”

Victor Cernescu: Da, dar vă aud foarte slab.

Mişu Marin: „Vă deranjez din Bucureşti.”

Victor Cernescu: Dar nu ne deranjaţi deloc. E cea mai mare plăcere. Vă rog să repetaţi că vă auziţi foarte slab.

Mişu Marin: „Mă numesc Mişu Marin şi locuiesc în Bucureşti, în Piaţa Romană, care a fost foarte aproape de cele întâmplate şi vreau să transmit un mesaj părinţilor mei din SUA din oraşul Beverly, statul Massachusetts, ca să ştie că noi suntem bine şi sănătoşi, adică eu şi fratele meu, şi că nu am păţit absolut nimic.”

Victor Cernescu: Am înregistrat mesajul dvs. Îl vom comunica, mai aveţi ceva de comunicat?

Mişu Marin: „V-aş ruga mult de tot, dacă cineva, cine poate, care aude eventual acest mesaj, să transmită părinţilor mei. Dau şi telefonul părinţilor mei: 6179225413, oraş Beverly, statul Massachusetts, din SUA.”

Victor Cernescu: Am recepţionat mesajul dvs.

Mişu Marin: Mulţumesc foarte mult.

Telefonista din Galaţi: România vă cheamă, rămâneţi, vă rog, la telefon.

Victor Cernescu: Alo... la telefon Victor Cernescu...

Ascultător Tănase: Alo, nu vă aud deloc.

Victor Cernescu: Nu ştiu ce s-a întâmplat pe fir. Eu vă aud perfect. Dacă aveţi un mesaj de tranmis, transmiteţi-l, pentru că noi vă auzim foarte limpede.

Ascultător Tănase: Aş vrea să stau de vorbă cu domnul director Bernard, dacă se poate...

Victor Cernescu: O secundă....

Ascultător Tănase: „Domnul director Bernard?”

Noël Bernard: La microfon, bună seara...

Ascultător Tănase: „De la Bucureşti vă deranjează domnul Tănase. Mesajul care a fost transmis la voi, a fost transmis de mine. Totul este bine. Vreau să vă mulţumesc pentru amabilitatea dvs cu care aţi servit compatrioţii noştri din colţurile lumii, pentru această catastrofă care s-a abătut asupra ţării noastre şi aţi fost alături de noi, cu inimă, cu dragoste, cu sentimentul nostru de român. Alo, mă auziţi?”

Noël Bernard: Vă aud perfect.

Ascultător Tănase: „Nu ţin altceva decât să vă mulţumim, mai ales că eu am ascultat convorbirile la radio la care dvs aţi fost foarte promt şi acele discuţii care s-au purtat necuviincioase la adresa conducătorului ţării noastre, Nicolae Ceauşescu, aţi fost foarte prompt, foarte corect, foarte cinstit.”

Noël Bernard: Vă mulţumesc.

Ascultător Tănase: „Vă mulţumesc şi eu. Bună seara.”

***

Emil Hurezeanu: Ceea ce oamenii îşi comunicau atunci, era nenorocirea, adică cereau informaţii despre prieteni, apropiaţi, rude din ţară sau străinătate. Cei din ţară trasnmiteau aceste informaţii celor din străinătate. Mesajele de acest fel au fost ale unor oameni suferinzi. Ce se discuta în aceste apeluri? Care era ajutorul concret pe care oamenii îl cereau şi pe care voi l-aţi oferit atunci....

Sorin Cunea: Trebuie să menţionăm că exista un singur număr de telefon la care ei puteau să sune. Nu-l mai ţin minte...

Emil Hurezeanu: Ioana, îl mai ţii tu minte?

Ioana Măgură-Bernard: 2102513....

Sorin Cunea: La acest telefon stătea Ioana care lua primul contact cu respectivul cetăţean sau ascultător şi transmitea legătura în studio. În timp ce noi vorbeam cu respectivul, suna altcineva la acelaşi telefon şi Ioana trebuia să-l ţină până când terminam, or mesajele astea trebuiau să fie scurte. Noi nu le puteam întinde la vorbă prea mult, deşi înţelegeam că oamenii sunt îngrijoraţi pentru că nu ştiu ce se întâmplă cu cei apropiaţi, cu cei dragi. Pentru că erau ore când era adevărata avalanşă de asemenea apeluri, trebuie s-o facem scurt şi să cuprindem cât mai mulţi. Totul era să spună numele, adresa, şi numele celor din ţară pe care îi căuta....

Ioana Măgură-Bernard: ...şi numărul de telefon, la care atât de mult insistau băieţii ăştia care alergau în Bucureşti ca să caute ascultătorii cărora li se adresau mesajele. Spuneau: „vă rugăm, vă rugăm, numerele de telefon. Ne uşuraţi viaţa. Nu trebuie să facem drumul. Dăm telefon....”

Sorin Cunea: Pentru că dacă aveau doar adresa trebuia să se deplaseze la adresa respectivă. Pe când era numărul de telefon, puneau mâna pe telefon şi-i anunţau: „vedeţi că sunteţi căutat prin Europa Liberă”, în cazul fericit în care oamenii erau în viaţă. Au fost atâtea victime.

Îmi aduc aminte de un incident. Primeam ziarele de după cutremur. Într-o zi desfac „România liberă” şi văd într-un singur număr, în patru sau şase pagini de ziar, şapte fotografii ale soţilor Ceauşescu. Am considerat că este o jignire, pur şi simplu, adusă poporului român în suferinţă. Atunci, am spus la microfon, mi-am exprimat această indignare faţă de acest cult al personalităţii într-un moment greu, de mare încercare pentru poporul român. Să fi existat această decenţă atunci şi să nu-l fi arătat pe conducător şi cu soţia vizitând ruinele.

Emil Hurezeanu: Atunci erau ruinele unei catastrofe, acum sunt ruinele ideilor lor...

Sorin Cunea: S-a găsit cineva care să mă interpeleze, care să mă reclame lui Noël Bernard şi să-i spună că sunt unii colaboratori ai lui care vorbesc lucruri care....

Ioana Măgură-Bernard: ... care sunt defetişti.....

Sorin Cunea: Ştiţi cum m-a apărat Noël Bernard? Printr-un răspuns care era caracteristic lui, spunând: „Dar ce crezi dumneata? Că eu stau să-l controlez pe Sorin Cunea?”

Ioana Măgură-Bernard: „Mai trebuie să dorm şi eu din când în când”.

Sorin Cunea: Că individul mi-a dat numele, la insistenţele lui Noël Bernard, că ăsta când a zis de „unii colaboratori”, Noel Bernard a întrebat despre cine e vorba? „Despre domnul Sorin Cunea”.

Emil Hurezeanu: Cred că ştiu despre cine este vorba. Vă referiţi la discuţia pe care Noël Bernard a avut-o cu avocatul pensionar, invalid de război, dacă îmi amintesc bine...

***

Secvenţe din arhiva anului 1977:

Noël Bernard: Alo, bună seara..

Gheorghe Şindelaru: Bună seara, dle Bernard. Vă vorbesc din Piatra Neamţ. Ştiu că suntem ascultaţi de toată lumea…

Noël Bernard: Evident…

Gheorghe Şindelaru: Să ştiţi că am apreciat într-o oarecare măsura emisunile Dvs, deşi nu sunt, poate, de acord..

Noël Bernard: Asta se întâmplă în viaţă!

Gheorghe Şindelaru: Nu apreciez nici eu, nici foarte multă lume din Piatra Neamţ, defetismul pe care-l propagaţi Dvs.

Noël Bernard: Nu suntem deloc defetişti. Din ce punct de vedere ne consideraţi defetişti ?

Gheorghe Şindelaru: Ba da, considerăm, pentru că noi, care suntem în România, noi suntem dispuşi să suportăm orice, chiar şi cataclismele de care alţii fug.

Noël Bernard: Nimeni nu fuge de cataclism, stimate ascultător… Cum vă numiţi Dvs ?

Gheorghe Şindelaru: Mă numesc Gheorghe Şindelaru, din Piatra Neamţ, avocat, pesnionar de invaliditate. Am ascultat din întâmplare emisiunile Dvs şi sunt pur şi simplu revoltat de următorul lucru.

Noël Bernard: Vă rog…

Gheorghe Şindelaru: Aţi scos în evidenţă foarte multe lucruri pe care le consideraţi Dvs, rele, dar nu aţi vorbit despre faptele bune care se întâmpla la noi în ţară.

Noël Bernard: Sunt foarte multe fapte bune care se întâmplă în ţară, domnul Şindelaru...

Gheorghe Şindelaru: Dvs nu aţi observat, nici corespondenţii Dvs, ce cozi sunt la centrele de donare a sângelui, fiecare cum poate să ajute pe cineva.

Noël Bernard: Noi am subliniat tot timpul solidaritatea care există în ţară, între toată lumea.

Gheorghe Şindelaru: Eu astăzi am ascultat din întâmplare postul Dvs şi mi-a părut foarte rău că am ascultat doar plânsete şi scâncete că o oarecare persoană nu-şi găseşte familia. Dar nu gândiţi, oare, Dvs şi toată lumea nu se gândeşte că un întreg popor suferă?

Noël Bernard: Ba foarte mult de gândim la acest lucru şi aceste suferinţe au fost descrise de aceşti corepondenţi. Noi nu avem, din păcate, un corepondent în România. Noi relatăm ce transmit corespondenţii străini.

Gheorghe Şindelaru: Dar aveţi corepondenţi foarte buni….

Noël Bernard: Nici unul!

Gheorghe Şindelaru: Sunteţi dotaţi în Statele Unite, nu?

Noël Bernard: Dar nu avem un corespondent al nostru în România…

Gheorghe Şindelaru: Vreau să spun la toată lumea, că ştiu că ascultă, eu nu sunt membru de partid şi nu sunt plătit de careva.

Noël Bernard: Stimate Domnule Şindelaru, noi respectăm opinia fiecăruia şi respectăm implicit şi opinia Dvs.

Gheorghe Şindelaru: Îmi pare foarte rău, dar Dvs n-aţi scos în evidenţă un singur lucru. Ştiţi care?

Noël Bernard: Vă rog.

Gheorghe Şindelaru: Când s-a spus că statul nostru a pus anumite facilităţi la dispoziţia celor sinistraţi, facilităţi care s-au evidenţiat, iar Dvs le-aţi luat puţin în derâdere.

Noël Bernard: Deloc. Vă înşelaţi amarnic.

Gheorghe Şindelaru: Daaa, Domnul Sorin Cunea aşa a făcut…

Noël Bernard: Nu ştiu ce-a spus domnul Sorin Cunea, că nu l-am ascultat. Mai trebuie să dorm şi eu din când în când.

Gheorghe Şindelaru: Pe mine mă indignează treaba asta. Eu sunt aici, în România, iar Dvs sunteţi acolo.

Noël Bernard: Stimate domnule Şindelaru, vă respectăm opinia.

Gheorghe Şindelaru: Microfonul e deschis tuturor.

Noël Bernard: Microfonul este deschis absolut tuturor să-şi spună părerea.

Gheorghe Şindelaru: Am insistat foarte mult să stau de vorbă cu Dvs.

Noël Bernard: Sunt încântat să vorbesc cu dvs.

Gheorghe Şindelaru: Opinia în România este solidaritatea cu Ceauşescu şi este aşa cum trăim noi. Noi nu plecăm din România.

Noël Bernard: Aş vrea să vă întreb în acest caz, domnule Şindelaru, de ce nu sunteţi membru de partid ?

Gheorghe Şindelaru: Nu sunt membru de partid, dar sunt cu sufletul.

Noël Bernard: Sunteţi numai cu sufletul, dar nu altfel...

Gheorghe Şindelaru: Nu, n-am reuşit.

Noël Bernard: E dreptul Dvs.

Gheorghe Şindelaru: Găsesc prima ocazie şi mă înscriu în partid.

Noël Bernard: Foarte frumos. Sper ca autorităţile respective locale….

Gheorghe Şindelaru: Am tremurat puţin că vorbesc cu Dvs.

Noël Bernard: Nu trebuie să tremuraţi, ca eu n-am securitate…

Gheorghe Şindelaru: Să ştiţi, că nu mi-i frică.

Noël Bernard: Nici nu aveţi de ce să vă fie frică…

Gheorghe Şindelaru: Nu am plecat din ţară. Domnule Noël Bernard, poate vă întoarceţi în patrie, că avem nevoie de Dvs, sunteţi un om inteligent!

Noël Bernard: Sunt încântat. În momentul în care România va fi democratică, mă voi întoarce.

Gheorghe Şindelaru: Nuuuu, tovarăşe... pardon, Domnule Noel Bernard, la noi e foarte multă democraţie.

Noël Bernard: Domnule Şindelaru, vreau să vă spun ceva, dacă îmi permiteţi. În momentul în care eu voi putea să-mi exprim părerea la Radio Bucureşti aşa cum Dvs v-o puteţi exprima la noi, eu ma întorc în România.

Gheorghe Şindelaru: Aici, nu ne prea împăcăm noi…

Noël Bernard: Din păcate…

Gheorghe Şindelaru: Alo..

Noël Bernard: Vă ascult…

Gheorghe Şindelaru: Dvs din ce familie faceţi parte?

Noël Bernard: Eu, din familie românească…

Gheorghe Şindelaru: Eu vin dintr-o famile de muncitori, de iobagi!

Noël Bernard: Dacă mergem toţi într-o parte, îndărăt, toţi venim dintr-o familie de iobagi…

Gheorghe Şindelaru: A, da, da, bineînţeles, de la Ştefan cel Mare, da?

Noël Bernard: Cum v-am spus...

Gheorghe Şindelaru: Dle Noel Bernard, vă apreciez şi v-am ascultat de câteva ori. Mi-a plăcut. Vorbiţi foarte frumos româneşte.

Noël Bernard: Mulţumesc.

Gheorghe Şindelaru: Pe cuvânt de onoare, fără ironie…

Noël Bernard: Vă cred…

Gheorghe Şindelaru: Dar să ştiţi că aş fi mult mai bucuros să veniţi în ţară, înapoi. Avem nevoie de Dvs şi de ceilalţi, care au plecat. Eu, personal, fac un apel să vină toată inteligenţa înapoi că aici e traiul, aici e ţara noastră.

Noël Bernard: Dragă domnule, sunt încântat de apelul Dvs. Sper că aţi fost ascultat de cât mai mulţi, însă fiecare….

Gheorghe Şindelaru: Am auzit că acest post de radio este ascultat şi de Occident..

Noël Bernard: Evident. Sunt însă mulţi care au plecat din România şi fiecare cunoaşte motivele pentru care au plecat. Eu nu pot să vorbesc în numele lor.

Gheorghe Şindelaru: Cred că este laşitatea lor.

Noël Bernard: Eu n-aş subscrie la această părere.

Gheorghe Şindelaru: Aici au rămas mai mulţi! Au rămas românii adevăraţi, dle Noël Bernard.

Noel Bernard: N-am nicio îndoială că foarte mulţi români adevăraţi au rămas în România. N-am nicio îndoială.

Gheorghe Şindelaru: În Piatra Neamţ şi în zona muntoasă nu s-a întâmplat nimic...

Noël Bernard: Sunt bucuros că nu aţi avut de suferit şi vă asigur că suntem solidari cu suferinţele tuturor celor din România şi că încercăm să ajutăm.

Gheorghe Şindelaru: Am fi mult mai bucuroşi dacă ne-aţi ajuta cu venirea Dvs acasă.

Noël Bernard: Vă mulţumesc pentru invitaţie.

Gheorghe Şindelaru: Să nu râdeţi….

Noël Bernard: Nu râd. Cum am spus, mă voi întoarce în ziua când eu, la Radio Bucureşti, voi avea libertatea de a spune ce vreau, la fel ca dvs la postul nostru de radio. Mi-a făcut multă plăcere să stau de vorbă cu dvs.

***

Emil Hurezeanu: A fost o discuţie unică, istorică, putem spune şi, după cum văd, nu aţi ţinut cont de ea. Tot la München sunteţi şi nu v-aţi întors în România. Dar să trecem mai departe...

Ioana Măgură-Bernard: Îţi aminteşti, Sorin, că a fost un ascultător care a dat telefon din Andorra şi a început să-l injure pe preşedintele Ceauşescu pentru toate nenorocirele pe care le-a adus asupra ţării şi Noël atunci i-a spus: „domnule dragă, de cutremur, de inundaţii nu putem face vinovat pe domnul Ceauşescu”. Ascultătorul a continuat cu injurii, după care i s-a tăiat pur si simplu legătura telefonică.

Sorin Cunea: A vrut să precizeze că Ceauşescu nu e chiar vinovat de toate dezastrele care s-au abătut asupra ţării, în special de cele naturale. Dar ai pus punctul pe „i”. Într-adevăr, Europa Liberă a căutat atunci să nu politizeze cu nimic, ci să creeze acea punte dintre românii din străinătate şi cei aflaţi în ţară. Cred că acest lucru a reuşit pe deplin.

Aş mai vrea să aduc aminte de o întâmplare tot din acele zile. La un moment dat, a venit un comunicat, o informaţie, o ştire a unei agenţii de presă care anunţa noi seisme în România.

Ioana Măgură-Bernard: De fapt, posibilitatea...

Sorin Cunea: Eventualitatea unor noi seisme. Noël Bernard a stat atunci şi a cugetat să dea sau să nu dea această informaţie. Dar cum el era pentru informaţia totală a ascultătorului, aşa cum a făcut-o întotdeauna, a transmis această ştire. S-a creat panică în ţară. Lumea a început....

Emil Hurezeanu: Avem şi o reacţie înregistrată.

Sorin Cunea: S-o ascultăm...

***

Secvenţe din arhiva anului 1977:

Noël Bernard: Alo, bună seara.

Eugen Ştefănescu: Bună seara. Vă salut, la telefon Eugen Ştefănescu din Bucureşti. Domnule Bernard, vă mulţumesc pentru tot ce faceţi de la cataclism încoace. La buletinul de ştiri de la ora 18.00, domnul Sorin Cunea a dat citire unei telegrame care a fost trimisă ambasadorului SUA la Bucureşti pentru a fi adusă la cunoştinţă autorităţilor române, cum pe baza unei analize statistice se preconizează că va mai avea loc un cutremur. Asemenea buletine trebuiesc triate şi netransmise la această oră, când toată ţara este în panică, şi mă rog, tulburată de tot ce s-a întâmplat. Nu ne ajută. Astfel de buletine nu le mai transmiteţi, că lumea este în panică, cei care vă ascultă cu dragă inimă.

Noël Bernard: Domnule Stefănescu, înţeleg perfect sentimentele Dvs. şi vă asigur….

Eugen Ştefănescu: Vedeţi, noi ascultam toţi buletinul de ştiri, o casă de copii şi bătrâni, sunt toţi agitaţi….

Noël Bernard: Vă rog să mă înţelegeţi, pricep absolut perfect cele spuse de Dvs. Am înţeles de la început acest lucru şi ne-am gândit multă vreme înainte de a transmite această ştire. Pe de altă parte, am considerat că este datoria noastră s-o facem, pentru că oamenii au dreptul la informaţie or, aceasta este o informaţie ce vine de la o sursă extraordinar de serioasă, de la o instituţie….

Eugen Ştefănescu: Dvs. ştiţi care este psihologia masei în astfel de situaţii….

Noël Bernard: Ştim perfect, dar ceea ce spune ştirea este că nu va avea loc un cutremur mâine, poimâine sau peste o săptămână sau chiar peste trei luni, spune că pe baza considerentelor ştiinţifice există un pericol or, aş vrea să adaug, următoarea ştire pe care urma s-o citim acum câteva minute, dar din cauza faptului că am fost întrerupţi mereu de telefoane, n-am putut s-o citim.

Dar o citim acum pentru dvs. şi pentru ceilalţi ascultători: „La Bucureşti, persoane oficiale române au declarat că nu posedă dovezi în sensul posibilităţii producerii unui nou cutremur. Declaraţia a fost făcută unui corespondent al agenţiei Reuters, după ce autorităţile de la Bucureşti luaseră la cunoştinţă avertismentul Agenţiei Geologice Americane. Persoanele oficiale române au precizat că Institutul seismologic din România nu a furnizat absolut nicio indicaţie în sensul că în viitorul previzibil s-ar putea produce un nou cutremur”. Aceasta este ştirea din sursă românească, punctul de vedere al seismologilor români. Există o diferenţă, o deosebire de vederi, între seismologii români şi cei americani.

De asemenea, aş vrea să subliniez că seismologia nu este o ştiinţă absolută, că nu totul poate fi prevăzut absolut şi că aceste deosebriri de vederi sunt explicabile, la fel cum în medicină, un medic poate spune că un bolnav are boala cutare şi mai are atât de trăit, pe când un altul spune ca nu are nimic şi că va trăi încă o sută de ani. Acelaşi lucru se petrece şi în seismologie. Nu este o ştiinţă absolută, totuşi există anumite baze pentru tragerea anumitor concluzii.

Şi datoria noastră, am considerat că este, din primul moment, să nu vă ascundem informaţii importante pentru Dvs. Suntem convinşi că există o stare psihologică foarte grea în România, cu totul explicabilă în urma evenimentelor care s-au produs. Însă, nu dorim să creăm panică, este ultima noastră dorinţă. Pe de altă parte, considerăm că este datoria noastră sa va informăm corect, aşa cum încercăm s-o facem întotdeauna.”

***

Sorin Cunea: Apropo, de ceea ce am ascultat acum, într-un interviu făcut cu Noel Bernard, aşa cum obişnuiam la sfârşit de an, l-am întrebat: „Dacă ai mai fi pus în situaţia să transmiţi o astfel de ştire, ca aceea care a preconizat noi seisme, ai mai da-o?” Şi mi-a răspuns: «Categoric, nu». Şi încă o întâmplare, dacă vreţi, tragico-comică.

Noël Bernard a vrut să mă trimită atunci în România, să scriu despre urmările cutremurului şi nu numai despre urmările cutremurului. A pus secretara să sune la Ambasada României. După ce i s-a dat legătura în birou, a spus: „Aici e Noël Bernard, cu cine vorbesc?”. Vocea din telefon: „Cu Ambasada României” „Bine, dar aş vrea să ştiu cu cine vorbesc?” „Cu Ambasada României.” Văzând că nu o scoate la capăt, zice: „Uite, vrem să-l trimitem pe Sorin Cunea la Bucureşti să scrie despre cutremur.” Nu ştiu ce s-a petrecut de partea cealaltă a firului, dar îmi imaginez că ăla a îngheţat. Şi acum, probabil, sunteţi curioşi, Ioana mai puţin, să aflaţi ce răspuns a dat Ambasada cu privire la această dorinţă a lui Noël Bernard.

Emil Hurezeanu: Eu, în orice caz, nu te-am văzut corespondent la Bucureşti…

Sorin Cunea: Şi ştii de ce? Răspunsul n-a venit nici astăzi, după zece ani…

Emil Hurezeanu: S-a creat atunci ceea ce Noël Bernard numea într-un editorial din 11 martie 1977, difuzat atunci la radio şi care face parte dintr-o culegere de texte apărute postum la München, prin îngrijire de Ioana Măgură-Bernard, un capital de solidaritate românească fără precedent şi fără urmare. Cred că n-am putea termina altfel această discuţie decât cu câteva cuvinte rostite atunci la microfon de Noël Bernard şi a căror actualitate mi se pare cât se poate de valabilă.

A fost nevoie de un cutremur pentru a se produce solidaritate între români, o solidaritate vizibilă atât în jurul ruinelor în oraşele devastate de cutremur, cât şi pe undele postului nostru de radio. Se pune întrebarea: Cât va putea să dureze această solidaritate? Va putea oare să reziste şi în lipsa cutremurelor şi a calamităţilor? Va putea ea oare să reziste vremurilor grele care se anunţă? Este, în fond, o întrebare la care răspunsul zace în inima fiecăruia. Ar fi păcat că acest capital de solidaritate umană şi naţională să se irosească din nou şi să trebuiască să aşteptăm până la calamitatea viitoare ca să reapară din mijlocul bănuielilor, al resentimentelor şi poate chiar al urii.”

Fireşte, nici astăzi, nu ne putem dori altceva decât drept ca sacrificiul celor dispăruţi în urmă cu zece ani la cutremur, să nu aibă o posteritate alcătuită din mai multă ură decât solidaritate românească.

Ioana Măgură-Bernard şi Sorin Cunea, vă mulţumesc pentru participare, pentru atât de emoţionanta voastră evocare a acelor zile, iar dvs, ascultătorilor noştri, vă mulţumim cu toţii pentru atenţie.

XS
SM
MD
LG