Linkuri accesibilitate

Autorul atacului dublu de sâmbătă de la Copenhaga a fost un bărbat de 22 de ani născut și crescut în Danemarca


Poliția daneză spune că presupusul autor al dublului atac armat de sâmbătă de la Copenhaga, soldat cu doi morți, era un bărbat de 22 de ani născut și crescut în Danemarca. Numele nu i-a fost făcut public. Bărbatul a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliția lângă o gară după ce atacase o adunare consacrată libertății cuvântului și principala sinagogă a capitalei daneze. La adunare a murit un autor de filme documentare, iar la sinagogă un evreu danez de 37 de ani care păzea intrarea la o ceremonie bar mitzvah. În atacurile petrecute sâmbătă seară și în noaptea care a urmat au fost răniți cinci polițiști. Un oficial de securitate danez a spus că agresorul părea să se fi inspirat din atacurile islamiste de la Paris, de la luna trecută, soldate cu 17 morți.

XS
SM
MD
LG