Linkuri accesibilitate

Eșecul cabinetului Leancă 2 și consultările președintelui Timofte cu partidele parlamentare,

Eșuarea primei tentative de instalare a guvernului după alegerile din 30 noiembrie este una din temele retrospectivei politice săptămânale alcătuite astăzi de Alla Ceapai.

În opinia jurnalistului Vitalie Călugăreanu eşuarea primei tentative de învestire a noului Guvern în frunte cu liberal-democratul Iurie Leancă a fost previzibilă:

„Cei care monitorizează atent procesele politice din Republica Moldova îşi pot da seama uşor că Iurie Leancă nu este dorit la Guvern nu numai de comunişti, aşa cum s-a văzut joi, dar şi de unii fruntaşi chiar din PLDM. Se vede clar că liderul PLDM poartă discuţii netransparente, pe de o parte, cu cel care ia decizii de facto în PLDM, adică cu Vlad Plahotniuc, iar pe de altă parte cu comuniştii. Spun că netransparente pentru că altminteri trebuiau să fie făcute publice elementele care s-au negociat cu comuniştii înaintea votului de joi, cum ar fi interesul comuniştilor pentru o funcţie de vice-director al SIS, de preşedinte al CCA, o funcţie de judecător la Curtea Constituțională şi de şef al Curţii de Conturi, dar şi o serie de avantaje, unele, aş spune, destul de personale. se pare că o parte din decidenţii din PLDM şi PDM încearcă în continuare să construiască o combinaţie care l-ar exclude din schemă în a doua tentativă de învestire a Guvernului pe Iurie Leancă, de data aceasta cât se poate de deschis. Lucru care cel mai probabil se va solda cu rupere PLDM prin dezlipirea lui Iurie Leancă. De altfel, Iurie Leancă a declarat că în calitate de deputat nu va vota la funcţia de prim-ministru un produs al unei alianţe minoritare şi e puţin probabil că va vota în general vreun alt candidat decât pe sine.”

Vitalie Călugăreanu sugerează că, bunăoară, chiar şi în scandalul legat de lipsa medicamentelor în spitale se poate observa tensionarea relaţiilor din interiorul PLDM:

„Ruptura din PLDM ar putea fi anticipată inclusiv dacă urmărim reacţiilor unor actori importanţi în scandalul legat de lipsa medicamentelor din spitale. Am văzut reacţia lui Iurie Leancă îndreptată împotriva Ministerului Sănătăţii, care este condus de un ministru liberal-democrat. La rândul său ministrul sănătăţii Andrei Usatâi a acuzat Agenţia Medicamentului condusă tot de un PLDM-ist. În cele din urmă, am văzut, astăzi, reacţia şefului acestei agenţii Alexandru Coman, care l-a acuzat pe ministrul Usatâi de faptul că din cauza campaniei electorale a întârziat cu ordinul cu privire la ajustarea preţului la medicamente emis abia pe data de 12 ianuarie. Aşadar, vedem că frământările între taberele Filat şi Leancă din PLDM au ieşit în spaţiul public.”

Jurnalista Diana Madan-Preaşcă, redactor la portalul moldova.org, observă graba oarecum justificată cu care şeful statului Nicolae Timofti a reluat consultările cu partidele parlamentare după eşuarea învestirii guvernului, ieri, în Parlament:

„Operativitatea cu care președintele Nicolae Timofti a reluat consultările privind desemnarea unei candidaturi pentru funcţia de premier a fost una așteptată. Dat fiind faptul că există şi o limitare în acest sens în Constituție de 45 de zile. Nițel a surprins faptul ca primii au fost chemați la Președinție comuniștii, care nu au cel mai numeros grup parlamentar în Parlament. O explicație ar fi va PSRM, care s-a declarat formațiune de opoziție a anunțat că nu va participa la formarea unui Guvern pro-european, iar ca mărime formațiune în Parlament - PLDM a avut întâietatea la prima rundă de consultări, atunci când l-a desemnat pe Iurie Leancă la funcția de premier. Acum a venit rândul PCRM-ului, care este a treia ca mărime fracțiune în Parlament. Cat privește consultările propriu-zise de astăzi, s-a creat impresia că prin vocea Violetei Ivanov, comuniștii de fapt descriu o persoana concretă la funcția de premier. Ivanov a evitat sa răspundă la întrebarea dacă ar fi vorba de Chiril Gaburici, ex-managerul la Moldcell despre care presa de la Chişinău a scris că ar fi un eventual candidat al PLDM pentru șefia Guvernului. Totuși, o precizare a comunistei Ivanov şi anume, că viitorul candidat ar trebui să vină din mediu de afaceri parca ar inclina balanța spre cei care au scris ca Gaburici ar fi candidatul liberal-democraţilor. Mâine, președintele Nicolae Timofti urmează să reia consultările şi cu celelalte patru partide parlamentare, astfel, încât la începutul săptămânii viitoare să fie clară viitoarea candidatură la funcția de premier.”

XS
SM
MD
LG