Linkuri accesibilitate

Violeta Ivanov: „primul-ministru să aibă o echipă pregătită şi această echipă să i se supună primului-ministru”


După consultările dintre fracțiunea parlamentară PCRM și președintele Nicolae Timofti

Președintele Nicolae Timofti s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții comuniștilor în debutul unei noi runde de consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de premier, la o zi după nereușita învestirii unui guvern Leancă-2. Pe cine va desemna a doua oară președintele Nicolae Timofti să formeze guvernul, care ar trebui instalat cel mai târziu la 9 martie? Liberal-democrații, care și-ar dori funcția de premier potrivit acordului lor de coaliție minoritară cu democrații, încă nu au decis ce vor face. Iurie Leancă ar mai candida o dată numai dacă în coaliție sunt primiți și liberalii. Liberalii ar fi de acord, dar democrații ar favoriza o înțelegere cu comuniștii. Comuniștii ar fi dispuși să sprijine un guvern minoritar, însă ar avea o listă de persoane indezirabile. Iar singurul grup parlamentar care nu face parte din ecuație, socialiști, vor alegeri anticipate. Relatează Valentina Basiul.

După consultări, deputaţii comunişti au spus că, ţinând cont de criza politică şi economică din ţară, au cerut o şedinţă în format lărgit, cu participarea tuturor fracţiunilor parlamentare. Aceasta urmând să aibă loc cât mai curând posibil – sâmbătă sau duminică.

Președinta grupului parlamentar al comuniştilor Violeta Ivanov nu a vrut să comenteze numele vehiculate de presă de potenţiali şefi de guvern, dar a spus cum şi-ar dori PCRM să fie viitorul premier desemnat:

„Persoana trebuie să fie în primul rând responsabilă, competentă, să aibă experiență, poate, în situaţia în care ne aflăm – blocaj economic – să fie din sfera afacerilor. De asemenea, am accentuat necesitatea ca primul-ministru să aibă o echipă pregătită şi această echipă să i se supună primului-ministru, nu liderilor politici, deoarece doar aşa putem scoate ţara din criză şi putem face faţă lucrurilor”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedinţiei, Vlad Ţurcanu, comuniştii au reiterat solicitarea lor de la primele consultări că: sunt dispuși să susțină un candidat propus de Alianța pentru Moldova Europeană, cu excepţia unor lideri politici, fără a-i nominaliza însă. Anterior, liderul partidului Vladimir Voronin a declarat că PCRM nu va vota un cabinet condus de Iurie Leancă, Vlad Filat, Marian Lupu sau Vlad Plahotniuc, îndemnând colegii din partidele zise pro-europene să caute viitorul premier în mediul de afaceri.

Şeful statului are programate sîmbătă consultări cu reprezentanţii celorlalte formaţiuni care au acces în parlament. Teoretic, premierul în exerciţiu Iurie Leancă poate fi nominalizat şi a doua oară, scenariu pe care nu-l exclude nici vicepreşedintele PLDM Valeriu Streleţ. El a spus că, conform acordului semnat cu PD, document care este încă în vigoare, PLDM are prima opţiune la nominalizarea primului-ministru.

„Decizia privind candidatul care va fi discutat cu domnul preşedinte Timofti încă nu este adoptată de către partid”.

Europa Liberă: Când ar urma să fie adoptată?

„Eu cred că în cel mai apropiat viitor, fiindcă nu prea avem timp. Din păcate, prea mult s-a tras de timp de către cei care se declară proeuropeni şi mari reformişti. Acum se discută la partid care sunt cele mai bune soluţii pentru Republica Moldova, ca să ne putem mişca înainte, ca să putem guverna eficient şi să nu fim într-un permanent război”.

Iurie Leancă a declarat joi că va accepta să fie desemnat din nou la funcția de premier numai dacă va fi candidatul unei coaliții PLDM-PDM-PL. În acelaşi timp, liberalii lui Mihai Ghimpu au lăsat să se înţeleagă că nu sunt doriţi la guvernare şi că ar exista o înţelegere de coaliție a liderilor PD, PLDM şi PCRM.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, a explicat pe blogul său, ce termeni legali există pentru a fi format guvernul. Potrivit lui, în trei luni din data validării alegerilor, parlamentul poate acorda vot de încredere guvernului. Dacă nu este respectat acest termen, şeful statului este obligat să dizolve legislativul. Acest termen curge de la 9 decembrie şi expiră pe 9 martie.

XS
SM
MD
LG