Linkuri accesibilitate

Trei activiști din Kaliningrad riscă 7 ani de închisoare pentru arborarea drapelului Germaniei, iar Rusia pare să revină la practicile de reprimare a disidenței politice folosite în URSS.

În curând se face un an de când în enclava rusească Kaliningrad trei activiști stau zn închisoare pentru că au arborat drapelul Germaniei. Chiar dacă arborarea drapelului unui stat european cu care Rusia are relații diplomatice bune pare să fie mai mult o glumă, acțiunea care s-a vrut un protest împotriva prezenței rusești în Crimeea și în estul Ucrainei, a fost calificată drept huliganism, iar autorii riscă până la 7 ani de detenție. O reacție atât de acută a autorităților ruse la o acțiune pașnică simbolică vorbește despre revenirea Rusiei la practicile sovietice represive în raport cu cei care arborau drapele ne-sovietice.

Spațiul libertăților în Rusia se reduce considerabil pe zi ce trece. Lucruri care până recent erau considerate ca fiind normale, astăzi constituie infracțiuni. Derapajul țării către autoritarism se produce atât de rapid încât legile nu reușesc să se alinieze la practicile represive, chiar dacă Duma de stat lucrează în ritm de printer diabolic și elaborează tot mai multe legi care limitează drepturile cetățenilor, constată jurnalistul de la Radio Svoboda, Alexandr Podrabinek.

Într-o emisiune realizată recent acesta amintește că în martie 2014 doi activiști politici din comitetul autoapărării civile – Mihail Feldman și Oleg Savin, împreună cu colegul lor de la Moscova, Dmitri Fonariov – au arborat pe una din clădirile FSB-ului din Kaliningrad drapelul Germaniei. După cum au explicat cei trei publicației Novaia Gazeta, gestul nu viza atât Germania, cât Ucraina – a fost o manifestare împotriva susținerii de către autoritățile ruse a separatismului în sud-estul Ucrainei. Drapelul în Kaliningradul care până în 1945 a fost oraș german a fost arborat „prin analogie” cu ceea ce se întâmpla în Crimeea: dacă acolo este permisă arborarea drapelelor altor țări, atunci de ce în Kaliningrad acest lucru ar fi interzis?

Drapelul a fost arborat la ora 7 dimineața, pe o clădire auxiliară a FSB-ului, nu există nici martori, nici fotografii și nici înregistrări video a gestului celor trei. Dar pentru justiția rusească acest lucru nu contează. Puterea a prins imediat mesajul politic al acțiunii și chiar dacă autoritățile nu au reușit să identifice niciun articol care să-i incrimineze pe cei trei, tinerii au fost arestați pentru huliganism și expresii licențioase. Și asta, în timp ce în centrul orașului erau arborate oficial drapelele statelor UE, inclusiv cel al Germaniei. La scurt timp însă, acestea au fost scoase.

Prietenii tinerilor arestați spun că acuzațiile sunt cel puțin aberante.

Ecaterina Tkaciova: „Mișa Feldman e un om principial, corect, un intelectual. A fost jurnalist, a avut și o serie de lucrări științifice. Nu seamănă nici a terorist, nici a huligan. Fonariov este student, este la fel un om inteligent, are o gândire analitică. Ambii sunt oameni curajoși, care își apără convingerile.”

Situația poate părea absurdă și chiar comică, dacă nu ar fi termenul real de detenție pe care îl riscă cei trei – șapte ani de pușcărie. Articolul cu privire la huliganism este extrem de amplu și poate incrimina orice, iar autoritățile nu sunt obligate să se complice cu prezentarea probelor. Este unul care a fost folosit pe larg și în perioada sovietică, iar în prezent iată că este din ce în ce mai des aplicat apărătorilor drepturilor omului din Rusia.

O reacție atât de acută a autorităților ruse la o acțiune pașnică simbolică de protest vorbește despre revenirea Rusiei la practicile sovietice represive în raport cu cei care arborau drapele ne-sovietice.

Astfel, în timpul socialismului în Letonia, Lituania, și Estonia erau destul de des închiși oameni care îndrăzneau să arboreze drapelele statelor lor de dinainte de a fi ocupate de URSS. În 1977 în Lituania a fost judecat un grup de studenți care au rupt drapelul sovietic de pe căminul universității din Vilnius. Cu câțiva ani mai devreme elevul Vitautas Abritis a arborat drapelul Lituaniei independente pe școala unde învăța. Acesta a executat o pedeapsă de doi ani și jumătate de detenție într-un lagăr de corecție din Yakutia.

În 1969, în Letonia, Geidane Birute, o tânără de 19 ani, a fost condamnată pentru arborarea drapelului național leton. Drapelul roșu-alb-roșu nu a fost iertat nici celor care au venit la cimitir să-și pomenească morții pe 18 noiembrie 1969 – cineva a arborat drapelul pe mormântul primului președinte al Letoniei, Ianis Ciakste. Mormintele din vecinătate au fost decorate cu flori albe si roșii și au fost aprinse lumânări: un rând roșii, un rând albe și încă un rând roșii. Miliția a arestat la cimitir zece persoane, dar peste opt zile a fost nevoită să-i pună în libertate.

În perioada sovietică drapelele naționale apăreau acolo unde era vie conștiința națională. Bineînțeles, și în Ucraina, mai ales în partea ei vestică.

În 1972 nouă tineri au fondat în satul Rasohaci din regiunea Ternopol o organizație clandestină – ei rupeau drapelele sovietice, iar pe 22 ianuarie 1973 au arborat patru drapele galben-albastre și 19 lozinci care îndemnau la independența Ucrainei, oprirea rusificării și libertatea de expresie. Peste o lună toți participanții au fost arestați și au executat ani de detenție în lagărele pentru disidenții politici din Mordovia și Ural.

Căpitanul de miliție Diak din Ivano-Frankovsk era membru al organizației clandestine „Frontul ucrainean național”. În noaptea de 30 octombrie 1966 Diak a arborat drapelul galben-albastru în stația de autobuz din satul Goșiv, iar în orașul Bolehove a uns monumentul lui Lenin cu untură de urs. Toți cânii din oraș s-au adunat imediat și au lătrat ore în șir la monumentul liderului proletariatului care duhnea a urs. Peste câteva luni căpitanul de miliție a fost arestat și a fost condamnat la 12 ani pentru trădare de patrie și activitate antisovietică.

În mai 1967 doi tineri de 17 și 18 ani au arborat un drapel galben-albastru la balconul casei de cultură și altul în centrul orașului Stăbnîk, legându-le bine cu sârmă. Dimineața, milițienii, văzând sârma, s-au temut să le scoată, crezând că ar putea fi minate. Au fost chemați geniștii. Drapelul a stat arborat până la ora două după amiază și o mulțime de oameni veneau să vadă simbolul Ucrainei independente. Tinerii au executat doi și trei ani de lagăre.

Și în Republica Moldova, republică sovietică pe atunci, au fost documentate cazuri de arborare a tricolorului național. Unul dintre cazurile cele mai cunoscute, despre care a relatat la acel moment și Europa Liberă și care apare în cartea directorului secției de limbă română a Europei Libere, Vlad Georgescu „România anilor 80”, este cel al lui Gheorghe Muruziuc, care, la 28 iunie 1966 a arborat tricolorul la fabrica de zahar de la Alexandreni.

Istoricul Igor Cașu povestește cum s-a întâmplat: „Acest protest – pentru că asta a însemnat în primul rând, s-a întâmplat chiar în noaptea de 27 spre 28 iunie, la aniversarea a 26 de ani de la cedarea Basarabiei de către România către URSS, în 1940, deci nu era o chestiune întâmplătoare. Era vorba despre un muncitor din localitate, Gheorghe Muruziuc, care suferise anterior din cauza regimului pentru că fusese forțat mobilizat la muncă în 1949, în Novoșahtinsk, în Siberia. În Alexandreni în acea perioadă se construia o uzină de zahăr, evacuată complet din Uzbekistan, inclusiv cu tot personalul, până la paznic, și unde localnicii nu au fost primiți să lucreze. Evident că într-o zonă rurală cu majoritate românească chestiunea aceasta a avut un impact nu tocmai dorit de autorități.

Gheorghe Muruziuc a arborat tricolorul românesc la 5 dimineața, pe coșul de fum al întreprinderii, care avea o înălțime de vreo 45 de metri. A stat acolo cinci ore până când nu a fost sigur că tot satul și satele din împrejurimi au aflat despre isprava lui. Pe 3 iulie a fost arestat. A fost închis mai întâi la spitalul de psihiatrie, unde însă a avut noroc de un medic care i-a spus că nu ia pastilele prescrise. Apoi a fost trimis într-un lagăr din sistemul Gulag-ului stalinist, la 700 km de cercul polar.

Când a revenit acasă, fiind amnistiat peste doi ani, KGB-ul i-a propus să meargă în România, dacă tot a arborat tricolorul românesc. Gheorghe Muruziuc a spus însă: „Da, eu sunt român, țara mea este România, acolo am învățat patru clase, dar eu m-am născut aici și aici vreau să și mor”. Deci, a fost un om cu caracter, un om care avea doar patru clase românești, dar care avea o conștiință națională foarte puternică. Deci, nu a fost o chestiune spontană sau un gest negândit”.

După 1988, tricolorul a deveni unul dintre simbolurile principale ale renașterii naționale. Și chiar dacă a fost adoptat drept simbol oficial al Republicii Moldova abia în 1991, totuși arborarea lui nu mai era sancționată de forțele de ordine.

Video: http://www.svoboda.org/media/video/26831826.html

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG