Linkuri accesibilitate

Fapte fără sens ce trec drept încercări cutezătoare de a demonstra că nu există limită a puterii omeneşti.

Cum să îţi treacă timpul şi, poate, chiar viaţa? Dacă vi se pare o întrebare fără rost, sînteţi în regulă. Nu aveţi un gol de acoperit. Dar mulţi au. Din ce în ce mai mulţi. Aşa că, tot mai des, tineri care au grijă să îşi filmeze nebunia pe YouTube trec la aşa numitele sporturi extreme. Printre ele: mersul pe bloc sau pe macarale la zeci sau sute de metri înălţime, mersul pe frînghii întinse peste zgîrie nori, prăpăstii sau cascade cu sau fără prăjină de echilibru, legaţi sau nu la ochi.

Cele mai tari iniţiative vin de la grupuri de tineri ruşi care îşi zgîlţîie nervii aruncîndu-se de pe bloc sau plimbîndu-se pe streşini de la etajul 50 în sus. Toate aceste fapte fără sens trec drept încercări cutezătoare de a demonstra că nu există limită a puterii omeneşti. S-ar putea spune, însă, că asemenea fapte ne arată că nu există limită a nebuniei şi disperării omeneşti. În spatele acestui frison care împinge oamenii să născocească riscuri, stă un pustiu, o incapacitate de a găsi un rost care umple viaţa trăită la sol sau aproape de sol.

Aşa cum e ea, viaţa de fiecare zi e îndeajuns de complicată şi poate deveni pasionantă, dar numai pentru cei ce au găsit un drum sau nu sînt sătui de ce văd în jur.

XS
SM
MD
LG