Deunăzi, femeia de serviciu nu mai mătura cu însufleţire scara blocului, ba chiar era foarte iritată.
„Cînd se va opri căderea leului, domnule Iulian?” m-a întrebat ea, fremătînd de îngrijorare.
„Habar nu am…”
„Asta e o mare porcărie, domnule Iulian. Şi dacă peste o vreme 1 euro va costa 25 de lei? E posibil asta, spuneţi-mi sincer?”
„Da, e posibil. Aici 1 euro ar putea să coste şi 30 de lei. Asta e Moldova…” i-am spus cu toată sinceritatea.
„Şi în ce se va transforma atunci pensia mea? Nici de facturi n-o să-mi ajungă! Şi la ce bun mai spăl scările astea pentru 900 de lei? Ce-o să fac cu aceşti bani cînd 1 euro va fi 25 de lei şi totul se va scumpi?”
Femeia de serviciu avea o privire lîncedă-tulbure.
M-am uitat la ea cu multă compasiune, neştiind cum s-o consolez.
„Dar aiştea de la guvernare fac ceva ca să oprească prăbuşirea leului?”
„Habar nu am. Parcă e un soi de vînzoleală, parcă declară ceva…” am spus fără prea multă convingere.
„Declară ceva? Eu cred că îi doare-n cot de oamenii simpli. Ei sînt prosperi şi nu se tem de cursul valutar. Da ai văzut, domnu Iulian, ce fac ei cu băncile?”
„E o situaţie încurcată cu băncile…” am zis.
„Şi nimeni nu o va descîlci. Dar ştii ce mă sperie cel mai tare, domnule Iulian?”
Femeia de serviciu mă pironi cu privirea, apoi zise cu voce scăzută: „Ei, aiştea de sus, se comportă aşa de parcă nici nu ar fi război în Ucraina. Războiul e la o zvîrlitură de băţ, iar ei se joacă de-a coaliţiile de parcă ar fi cei mai puternici din lume. Toate însă sînt pînă la o vreme…”
Femeia de serviciu se apucă din nou să măture cu lehamite, iar eu am rămas cîteva clipe cu privirea în gol.