Linkuri accesibilitate

19 oameni și-au pierdut viața în timpul unei busculade pe un stadion de fotbal de la Cairo


Autoritățile din Egipt spun că 19 oameni și-au pierdut viața în timpul unei busculade pe un stadion de fotbal de la Cairo. Poliția a revizuit în descreștere bilanțul inițial al victimelor și a spus că nici unul dintre cei care și-au pierdut viața nu a fost ucis de polițiști. Busculada de duminică la meciul de fotbal între echipele Zamalek și Enbi a fost cel mai grav incident la un eveniment sportiv egiptean după 2012, când 74 de suporteri de fotbal au murit la Port Said în urma unor tulburări la un meci cu încărcătură politică. De atunci, multe meciuri se joacă fără public. La cel de duminică, poliția a limitat numărul spectatorilor la 10 mii de oameni. Televiziunea de stat egipteană a relatat că busculada s-a produs la o intrare pe stadion. Martorii afirmă că poliția ar fi cauzat panică trăgând cu gaze lacrimogene în mulțimea blocată la intrarea îngustă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG