Linkuri accesibilitate

Despre etnonime, porecle insultătoare și cum suntem întotdeauna găgăuții altora...


În greacă, termenul „vlah”, care îi desemnează pe români, dar mai ales pe aromânii din Balcani, a ajuns să însemne un hoț trândav și nu foarte inteligent.

Baltagul lui Sadoveanu se deschide cu o serie de clişee etnice care pe atunci erau nu doar tolerate, dar făceau să zâmbească duios orice cititor, originalitatea scriitorului fiind căutată în nuanţele clişeului:

„Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduiala şi semn fiecărui neam.

Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.

Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: Tu să scrii o lege; şi când va veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult năcaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele.

A chemat pe ungur cu degetul şi i-a ales, din câte avea pe lângă sine, jucării: Iaca, dumitale îţi dau boftori şi pinteni şi răşină să-ţi faci sfârcuri la mustăţi; să fii fudul şi să-ţi placă petrecerile.

S-a înfăţişat şi turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora, cu sabia.

Sârbului i-a pus în mână sapa.

Pe rus l-a-nvrednicit să fie cel mai beţiv dintre toţi şi să se dovedească bun cerşetor şi cântăreţ la iarmaroace.

Astăzi, desigur, profesorii la orele de literatură sunt puşi într-o oarecare încurcătură… Poţi să mai spui că ungurul e fudul? (Afară doar dacă e pastor protestant prin Banat, desigur.) Dar turcul prost? (Un turc tocmai a primit recent premiul Nobel de literatură). Iar sârbul mai recent a cam mânuit kalaşnikovul, nu sapa.

Aşa cum în Franţa grupul Oulipo (din care au făcut parte printre alţii Perec, Italo Calvino, Raymond Queneau şi Oskar Pastior) propusese proteze literare, şi anume o rescriere a unor texte clasice pentru a le readapta gustului generaţiilor actuale, ar merita lansată o iniţiativă similară în România, unde clasicii ne sunt distruşi de şcoală, rezultatul fiind că nimeni nu îi citeşte astăzi cu adevărat.

Iată, un prim exerciţiu ar fi înlocuirea clişeelor etnice din Baltagul cu unele actuale. Sugestii: lipsesc în mod bizar grecii, iar rusul care cânta la iarmaroace face double emploi cu ţiganul, scăpare limpede a autorului.

Un termen ca găgăuță, însă, a urmat un drum invers. Dicționarele etimologice nu o spun, dar este extrem de plauzibil ca termenul pejorativ românesc găgăuţă să vină pur și simplu de la găgăuz, de la acea populație vecină, trăitoare inițial în Dobrogea și Balcani, astăzi în Moldova, care vorbea o limbă cu totul de neînțeles pentru vecinii lor. Nu altceva au făcut slavii numindu-și vecinii germani – nemţi: *němьcь de la *němъ („mut”, „idiot”, în rusă немой/nemói = mut, stupid) şi немец = neamţ, german. Derivaţia depreciativă de la găgăuz la găgăuţă este aşadar banală, având multe paralele în lingvistica comparată.

Ca un exemplu paralel, și în greacă termenul vlah, care îi desemnează pe români, dar mai ales pe aromânii din Balcani, a ajuns să însemne un hoț trândav și nu foarte inteligent.

Suntem întotdeauna găgăuții altora.

XS
SM
MD
LG