Linkuri accesibilitate

„Măștile au fost aruncate, avem privilegiul să vedem politica așa cum este cu adevărat...”


Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi: experta în comunicare Ludmila Andronic și politologul Cornel Ciurea.

După ce parlamentarii moldoveni au pretins un loc între coperțile Guinness book-ului, cu tărăgănarea alegerii președintelui, nu mai este de mirare că desemnarea cabinetului de miniștri este mai mult decât anevoioasă. De ce? Vor afla răspunsul la această întrebare supraviețuitorii. Noi însă, muritorii de rând, ne vedem de ale noastre. Chiar dacă curiozitatea firească ne determină să mai dăm drumul la televizor, poate-poate aflăm și noi cine vor fi viitorii miniștri, cei care vor trebui să împartă trei fasole la cinci guri, cum spunea bunicul meu Călin. Astăzi vorbim despre viitorul cabinet de miniștri, despre care știm cu certitudine un singur lucru, că va accepta benevol să se alinieze în fața unui pluton de execuție, care se numește Parlamentul Republicii Moldova…

În studioul de la Chișinău al Europei Libere se află Ludmila Andronic, expert în comunicare, și politologul Cornel Ciurea.

Europa Liberă: Aş vrea să vorbim astăzi despre criteriile de eligibilitate ale viitorilor membri ai cabinetului de miniştri. A devenit o normă că acesta e dreptul exclusiv al partidelor să decidă pe cine vor nominaliza, ca şi cum societatea le-a delegat acest drept, odată cu alegerea lor în Parlament, a celor care vor vota cabinetul de miniştri. Or, pe verticală în jos, autorităţile, puterea democratică vrea dimpotrivă, transparenţă, participaţiune maximă la desemnarea celor mai vrednici directori de şcoală, directori de spitale, consilieri raionali etc., etc. Chiar deputaţii se bat pentru locurile în Parlament, în condiţii transparente, meritocratice.

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Or, desemnarea miniştrilor este o chestiune ca taina papală: să aşteptăm când va apărea fumul pe hogeag. Până atunci să ne lingem pe bot, cum se spune în folclor. Dacă tot zăbovesc atâta cu desemnarea cabinetului de miniştri şi ne lasă acest prilej, să vorbim despre ce aţi văzut domniile voastre, două persoane foarte atente la ce se întâmplă în culisele politicului, dar şi la vedere. Ce aţi înţeles dumneavoastră, ce fel de miniştri şi pe ce criterii vizibile sau ascunse sunt aleşi, Ludmila?

Ludmila Andronic: „Noi suntem într-o situaţie foarte dificilă. Noi am trecut printr-un exerciţiu extra-transparent de negocieri pentru formarea guvernului acum câţiva ani, atunci când oamenii nu mai înţelegeau nimic şi aveau impresia, de fapt aşa şi este, că numirea unui guvern înseamnă circ, dezbateri inutile, spălat de rufe politice.”

Europa Liberă: Fumigene de fapt.

Ludmila Andronic: „Da. Anul acesta probabil s-a mers pe varianta exact inversă, în sensul în care nu prea scoatem în afară ce se întâmplă în cadrul negocierilor. Iar oamenii se întreabă dacă în general are loc această selecţie, dacă sunt, într-un fel, analizate, valorificate nişte criterii pe care ar trebui să le întrunească oamenii care vor face politici în ţara aceasta în diferite domenii. Pentru mine este absolut neclar ce se întâmplă, vă spun sincer. Niciodată nu am avut incertitudini mai mari decât anul acesta în ceea ce priveşte previziunile şi prognozele politice.”

Europa Liberă: Dar în momentul în care Vladimir Voronin, ca lider al Partidului Comuniştilor, a spus că: „Să vedem mai întâi ce cabinet va prezenta Leancă”, domnule Ciurea, ceea ce am văzut noi pe reţele de socializare sunt lucruri autentice? E o minimă încercare de a testa reacţiile, inclusiv ale comuniştilor?

Cornel Ciurea: „Da. Eu cred că foarte mulţi dintre candidaţii la funcţia de miniştri pe care i-am văzut sunt candidaţi adevăraţi, adică, ceea ce cu adevărat se negociază acum. Este foarte bine că politica îşi reintră în drepturi. Şi partea obscură, partea clandestină, partea întunecoasă a politicii este ceea ce cu adevărat contează la momentul dat.

Noi vorbim despre transparenţă, democraţie, dar politica înseamnă un moment delicat, este o chestiune foarte intimă care, de obicei, se discută undeva în dormitor. Şi noi am scăpat, cred eu, sau scăpăm de această iluzie că transparenţa, democraţia va triumfa... Nu. Politicul înseamnă, în primul rând, negocieri, înseamnă retragerea într-o zonă intimă şi împărţirea avutului de o manieră pe care noi o aflăm doar datorită scurgerilor. Iată aceasta se întâmplă acum. Şi, bine, lumea regretă acest lucru, eu, ca politolog, doar dau Cezarului ce e a Cezarului.”

Europa Liberă: Domnule Ciurea, dar fiţi de acord că publicul care va urca în avionul, de exemplu, pe care va fi să-l conducă un pilot, este în drept, cumva măcar, să întrebe pe cei care decid acum pe cine anume îl vor aşeza în fotoliul de pilot câte aptitudini are, dacă a mai pilotat un avion cu barem trei pasageri…

Cornel Ciurea: „Nu doar publicul, şi noi avem dreptul să întrebăm. Dar numai cu acest drept rămânem. Noi întrebăm. Şi aceasta este ceea ce ne rezervă nouă democraţia. Dincolo de aceasta, jocurile se fac în culise, în coridoare, după cortină. Şi aceasta este bine, pentru că politicul, repet, este un loc sacru. Or, nu te duci fără batic, fără acoperământ pe cap, nu te duci în biserică.”

Europa Liberă: Dar cu condiţia că acolo se fac lucruri sacre, în serviciul publicului.

Cornel Ciurea: „Noi o avem o naivitate. Atunci când vorbim despre lucruri sacre, noi credem că lucrurile sacre sunt neapărat pozitive. Sacrul înseamnă ceea ce depăşeşte normalul. Perversiunea şi ea este de multe ori o chestiune sacră, pentru că depăşeşte limitele normalului.”

Ludmila Andronic: „În fond, eu aş zice în felul următor: oamenii care ajung în elitele politice trebuie să înţeleagă într-adevăr că ei, într-un fel, semnează un legământ, semnează cu sânge, dacă vreţi. Şi tot ceea ce se întâmplă în anumite zone, care ţin de decizii foarte importante, trebuie să fie luate la nivelul unor discuţii foarte închise, cu condiţia că ulterior niciuna dintre aceste discuţii nu face obiectul unei trădări sau al unei scurgeri. Pentru că noi ne-am ciocnit de multe ori de faptul că participanţii la anumite înţelegeri, compromisuri politice au dezvăluit anumite elemente ale acestor înţelegeri şi de fapt nu au făcut decât să sporească dezamăgirea publică.

Trebuie să înţelegem că în momentul în care se fac nişte aranjamente şi ele sunt clare, şi presupunem că au la bază şi momentul gândit, de beneficiu general, se fac anumite compromisuri, se fac anumite înţelegeri.

Iar în ceea ce priveşte candidaturile, noi aici cred că pornim foarte greşit din start, pentru că în mod normal şi civilizat, un partid care are o structură bine gândită, care are structură internă bine dezvoltată, care are o tradiţie de partid, ar trebui să iasă în alegeri deja cu o listă deschisă de candidaţi pentru guvern, chiar în cazul în care ar trebui să-şi asume guvernarea de unul singur. Acesta ar trebui să fie mesajul: noi vrem să venim la conducerea unei ţări, aducându-i pe oamenii respectivi ca să genereze politicile statului.

Or, atâta timp cât niciunul dintre partidele noastre nu are capacităţile reale pentru a crea un guvern de unul singur, aceste figuri apar în permanenţă după alegeri abia şi sunt discutate, știţi cum: haideţi să vedem cine are mai multă putere de decizie reieşind din numărul voturilor; haideţi să vedem care domenii ni le asumăm pentru responsabilitate… Şi atunci figurile acestea sunt mutate, dacă vreţi, ca într-un joc de şah.”

Europa Liberă: Comparaţia nu o accept. Pentru că într-un joc de şah toate mutările sunt foarte bine gândite, din timp.

Ludmila Andronic: „Credeţi-mă că şi aici sunt gândite cu trei paşi înainte.”

Europa Liberă: Haideţi să luăm pe rând formaţiunile, care de fapt pretind să guverneze. Democraţii au spus: „Miniştrii noştri au fost excelenţi. Vrem continuitate”. Liberal-democraţii – strânşi la colţ de rumorile în jurul dosarelor care au pătat reputaţia unor miniştri. Și liberalii, care spun: „Noi avem candidaţi”.

Ludmila Andronic: „,Avem candidaţi, nu avem oferteʾ.”

Europa Liberă: În final, se poate obţine un cabinet de miniştri care să funcţioneze ca o echipă, în condiţiile în care este atât de diferit şi eterogen modul de coagulare al acestei echipe, doamnă Andronic?

Ludmila Andronic: „Departe de mine gândul să cred că o echipă guvernamentală creată din reprezentanţi ai mai multor partide va funcţiona ca o selecţionată de fotbal a Germaniei la ultimul Campionat Mondial… Din simplul motiv că acolo există un singur scop, bine pus în faţă şi oamenii, care de obicei sunt concurenţi între ei, realizează acest scop.

Dacă privim din perspectiva partidelor şi a participării lor la guvernare, fiecare dintre aceste persoane este pusă în dublă postură. Pe de o parte, să urmeze un scop general al politicului venit la putere, iar pe de altă parte există presiuni interne în partide, există programele partidului.

Ar trebui să existe diferite doctrine politice care văd soluţionarea anumitor situaţii în diverse moduri, reieşind din doctrina liberală sau democrată. Şi atunci, desigur că nu putem vorbi despre un mecanism care să meargă ca un ceas elveţian. Eu nu cred în asemenea perspectivă roz.”

Europa Liberă: Domnule Ciurea, haideţi să vorbim pe un exemplu concret. Domnul Ghimpu a ridicat semne de întrebare în dreptul unui candidat, dacă ar veni în funcţia de ministru al Apărării Viorel Cibotaru, s-ar întâmpla federalizarea Republicii Moldova pe motiv, lucru dezminţit de Viorel Cibotaru, că el ar fi părtaşul federalizării. Oare să fie aşa cum vrea să prezinte domnul Ghimpu, că, dacă vine un democrat, Republica Moldova îşi păstrează neutralitatea, de exemplu, dar dacă vine un liberal în această funcţie, se integrează, cel puţin Ministerul Apărării, dacă nu şi Republica Moldova, în NATO? Există atâta libertate?

Cornel Ciurea: „Nu există. Domnul Ghimpu căuta motive să taxeze cumva candidaţii şi le-a găsit, chiar dacă poate nu avea suficiente argumente pentru aceasta. În fond, poziţia domnului Ghimpu poate fi înţeleasă. Când ai o nemulţumire faţă de un guvern ipotetic, atunci poţi să înaintezi pretenţii faţă de anumiţi candidaţi, chiar dacă aceşti candidaţi nu neapărat sunt întruchiparea răului.

Şi eu cred că poate fi pus în discuţie, în general, modul de selectare a candidaţilor şi ideea acestui guvern. Vedem că există candidaţi care se retrag, foarte mulţi oameni din fostul guvern nu mai doresc să facă parte dintr-un asemenea guvern, care probabil are câteva hibe fundamentale. Şi cea mai mare problemă a acestui viitor guvern este felul cum el emană, de unde emană. Revin la ideea locului sacru, probabil acest loc sacru nu mai este atât de atrăgător cum pare. Şi din această cauză miniştrii se retrag, patru sau cinci persoane deja au spus că nu mai vor să facă parte. Probabil este foarte multă impuritate. Şi în acest condiţii, revenind la domnul Cibotaru, este foarte suspect că sunt unii oameni care doresc să facă parte dintr-un asemenea guvern.

Or, aceasta mi se pare cea mai mare monstruozitate – cum să doreşti să devii ministru într-un guvern despre care se spune că fie va dispărea în curând, fie cumva este clădit pe osemintele unui guvern care are în cârcă şi Banca de Economii, şi Aeroportul.

Acum eu le-aş adresa întrebări nu atât celor care fac guvernul, ci celor care fac parte din acest viitor guvern: ce caută ei acolo? De ce doresc să facă parte din el? Şi vreau să vă spun că am tot respectul pentru persoanele care s-au retras. Şi pentru doamna Buliga, şi pentru domnul Răducan, şi pentru, dacă tot am început să-i enumer, domnul Efrim, şi pentru fostul ministru de Interne Dorin Recean. Deci, oamenii nu mai vor să fie plasaţi în acest loc care miroase a pute.”

Europa Liberă: Domnule Ciurea, dar pe de altă parte, am tot respectul pentru Maia Sandu, care nu vrea să lase de izbelişte toată munca ei pe care a făcut-o în educaţie. Există şi aşa gen de motivaţie.

Cornel Ciurea: „Eu am o părere separată vis-a-vis de ceea ce se întâmplă în educaţie. Consider că lucrurile nu merg deloc bine acolo, dar înţeleg că reprezint o minoritate şi de aceea nu vreau să insist.”

Europa Liberă: Dar nici nu puteau să fie lăsate aşa cum au mers.

Cornel Ciurea: „Nu. Eu vin din educaţie şi vreau să spun că sistemul funcţiona.”

Europa Liberă: Ludmila, mingea pe care a ridicat-o domnul Ciurea la plasă, vă rog s-o preluaţi. De ce credeţi că se retrag nişte oameni din guvern exact în momentul în care trebuie să mişte mai departe trenul spre direcţia europeană, aşa înţeleg? Şi exact de ce alţii vor să vină acolo unde s-a pierdut sacralitatea?

Ludmila Andronic: „În opinia mea, există două motive, cel puţin. Unul dintre ele ţine de nedorinţa de a continua, din varii motive, pentru că nu vor să aibă această presiune de partid, pentru că nu se regăsesc în scopurile pe care şi le propune guvernul sau şi le propune partidul printr-un anumit minister pe care îl va reprezenta. Pe de altă parte, este şi factorul uman.

Noi putem să glumim, noi putem să nu credem, noi putem să fim foarte glumeţi, atunci când vine vorba de funcţia de ministru. Totuşi, aceasta este o funcţie epuizantă şi nu toţi oamenii sunt gata să ducă acest bagaj pentru foarte mult timp, există limite psihologice, există limite fiziologice. Oamenii pur şi simplu la un moment dat obosesc şi înţeleg că a se încadra încă pentru patru ani, eventual, într-o astfel de activitate este de neconceput pentru ei.

Până la urmă, dacă stăm să comparăm responsabilităţile şi funcţiile pe care le are un ministru vis-a-vis de funcţiile şi responsabilităţile pe care le are un parlamentar, mie mi se pare că presiunea este mult mai mică pe un parlamentar, şi atunci optezi pentru o variantă mai liniştită de viaţă.

În ceea ce-i priveşte pe oamenii care se vor parte a guvernului, de asemenea, există două motive, chiar trei în cazul dat, aş zice. Unul dintre motive ar fi o dorinţă explicabilă a unor oameni de a se realiza, pentru că este normal. Noi toţi avem ambiţii şi s-ar putea ca în alte condiţii astfel de invitaţii pur şi simplu să nu mai vină.

A doua ar fi o dorinţă sinceră de a schimba nişte lucruri şi o încredere în forţele proprii, că: „Domnule, uite vin, mă duc şi fac tot ce pot şi voi deveni cel mai bun ministru pe care l-a avut vreodată acest minister”.

Iar al treilea este, de asemenea, de înţeles, chiar dacă mai puţin de acceptat, este un anumit interes personal, pe care unii oameni îl văd conjugat cu interesele de partid sau politice şi realizarea unor cu totul alte scopuri. Departe de mine gândul să pun degetul pe fiecare şi să spun unde este diagnosticul, dar toate aceste trei variante, în opinia mea, au dreptul la existenţă.

Eu am să dau un exemplu pozitiv de ambiţie combinată cu riscul asumat de a şti că într-un timp foarte scurt un guvern nu va mai exista, amintiţi-vă de exemplul lui Octavian Ţîcu, care rămâne până acum un gen de făclie, care s-a aprins la Ministerul Sportului şi în care s-a pus foarte multă speranţă. Octavian, în momentul în care a acceptat postul de ministru, era absolut conştient că s-ar putea să fie ministru o singură săptămână. Această săptămână în funcţie, plus încă o perioadă foarte scurtă de ministru în exerciţiu de fapt l-a plasat foarte sus în opinia publică.”

Europa Liberă: Sau alt exemplu, Valeriu Lazăr, care s-a retras la vreme.

Ludmila Andronic: „Lucru pe care l-a declarat şi el în momentul retragerii: „Este momentul să mă retragʾ.”

Europa Liberă: Cu discreţie.

Ludmila Andronic: „Exact.”

Europa Liberă: Şi cu foarte multă discreţie, a propos, dumneavoastră spuneaţi despre cultura partinică şi interpartinică. La ruşi există o expresie: коней на переправе не меняют. Nu ştiu echivalentul românesc. Eu încercam să analizez semantica acestei expresii: nu schimbi caii în vad. Pentru că acestor cai le aparţine meritul de a fi ajuns în vad, nu-i schimbi, pentru ca ei să-şi vadă visul împlinit şi să facă efortul să te treacă pe malul celălalt. Un cal înhămat înainte de vad se sperie de apă, pentru că nu are calea parcursă în spate etc., etc. În cazul echipei guvernamentale, să vii cu aceiaşi cai într-o nouă echipă de fapt e să mergi împotriva reacţiei fireşti. Oamenii nemulţumiţi de viaţa lor vor „decapitări”.

Ludmila Andronic: „Este deja candidatul numărul unu pentru a deveni victima globală pentru tot ce s-a întâmplat în Republica Moldova, cu păcatele lui care îi ajung ca să fie pus pe rug.”

Europa Liberă: Domnule Ciurea, totuşi, dacă aţi fi dumneavoastră decidentul care decideţi în locul sacru, aţi încerca să înlocuiţi, să sacrificaţi miniştrii?

Cornel Ciurea: „Eu sunt de acord că garda imperială trebuie păstrată pentru luptele decisive. Doar că garda aceasta imperială sau caii despre care vorbiţi şi care trebuie să treacă vadul nu mai vor să treacă vadul, din punctul meu de vedere, ei pleacă, ei fug. Deci, locul sacru se depopulează, dacă tot vorbim în aceşti termeni. Eu cred că aceasta este una dintre cauzele pentru care domnul Leancă a cerut o amânare până marţi.

Eu cred că echipa sau garda imperială, sau echipa guvernamentală nu era la acel moment în totalitate alcătuită. Ai o echipă şi la un moment dat oamenii îţi spun: „Pa”. Şi aceasta este o mare problemă pentru domnul Leancă, dar şi pentru partidele celea două despre care vorbim, PD, PLDM, că, în pofida resurselor de care dispun aceste partide, în pofida faptului că aceste două partide în realitate controlează întreaga ţară, este din ce în ce mai greu să formeze o echipă guvernamentală.

Noi avem nevoie de oameni dornici să conducă un Minister al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Dar noi nu avem aceşti oameni. PL-ul a dat cu piciorul în ministerul dat. PD-ul dă cu piciorul în acest minister. Şi toată lumea este în căutarea unui ministru pentru un asemenea minister. Din punctul acesta de vedere, sunt de acord cu dumneavoastră, este bine că avem un om înamorat de Ministerul Educaţiei, chiar dacă nu face neapărat o treabă bună, dar omul acesta vrea să fie ministru al Educaţiei.”

Ludmila Andronic: „Cum avem şi la Ministerul Culturii, de altfel, un om înamorat în ceea ce face. Și care chiar a demonstrat că până la urmă un om din afara sistemului este mai echilibrat…”

Cornel Ciurea: „Corect, dar vedem și alte exemple. La Ministerul Agriculturii un om care a făcut aparent treabă bună pleacă. Și din alte ministere lumea pleacă. Din păcate, eu cred că această

Este din ce în ce mai greu să găsești oameni dornici să ocupe o funcție care nu mai înseamnă doar beneficii personale sau beneficii sociale...

tendință este una dominantă, este din ce în ce mai greu să găsești oameni dornici să ocupe o asemenea funcție care nu mai înseamnă doar beneficii personale sau beneficii sociale. Ele implică riscuri foarte mari pentru că îți asumi niște responsabilități, la un moment dat, și aceasta tot este din domeniul sacrului, riști să devii țap ispășitor.”

Ludmila Andronic: „Și aceasta vorbește despre lipsa de sustenabilitate în partide. Pentru că în mod normal un partid modern trebuie să aibă întotdeauna gata garda tânără care să poată prelua ștafeta de la garda imperială. Adică în orice moment, când un ministru decide să își părăsească postul, partidul trebuie să fie gata să aibă minimum un candidat care să vină din urmă, să fie la fel de pregătit și care, eventual, în cadrul partidului să fie responsabil de acest domeniu, cunoscându-l la perfecție și având deja politici pregătite.”

Europa Liberă: Mai este o versiune, lansată de un coleg de al meu – nedorința sau lehametea aceasta despre care vorbește domnul Ciurea provine și din faptul că e un an bugetar super dificil, e conflictul în preajma hotarelor. Adică să îți asumi acum riscurile să dai soluții într-o țară care e hăbăucă, nu știe pe ce lume se află, este chiar urcare benevolă pe eșafod, nu?

Cornel Ciurea: „Da. Este foarte complicat. Și tocmai din această cauză trebuie să încurajăm acei oameni sau urcarea aceasta pe eșafod, cumva să le dorim binele celor „condamnați la moarte”. Și să îi încurajăm să facă acest lucru. Doar că nu sunt mulți „nebuniʾ.”

Ludmila Andronic: „Există această noțiune de guvern de sacrificiu. Nu știu dacă avem nevoie de un guvern de sacrificiu într-adevăr. Dar de un guvern care să fie gata de acest sacrificiu avem nevoie. Pe lângă toate problemele pe care le-am enunțat, și anul incert, și dansul absolut neritmat al leului, și problemele din vecinătate, și situația regională…”

Europa Liberă: Ce eufemism ați găsit dumneavoastră despre căderea leului…

Ludmila Andronic: „Da, pentru că are o sincopă absolut indescifrabilă.”

Cornel Ciurea: „Nu se sincronizează cu dolarul și cu euro.”

Ludmila Andronic: „Exact. Anul este foarte greu, în același timp, să nu uităm că, în contrabalanță – o situație tampon nemaiîntâlnită până acum, când Rusia este total concentrată pe Ucraina. Și noi, pentru prima dată în ultimii ani, am început să facem parte din cel mai îndepărtat sertar de care își amintesc ei.

Transnistria, pardon de expresie, și-a luat un șut în fund clar, pentru prima dată aproape lipsindu-se de un suport foarte clar din partea Rusiei. O dorință și un suport clar din partea Europei, inclusiv cimentate prin bani grei, deci, există și contra partea negativului, care îi așteaptă într-un eventual guvern de sacrificiu, care să îi transforme, la un moment dat, într-un guvern, dacă nu de eroi, atunci într-un guvern de feți-frumoși.”

Europa Liberă: Dar tocmai vorbind despre experiența câtorva miniștri care sunt la vedere, doamnă Andronic, de ce ar vrea totuși un ministru să vină în fruntea unui sector foarte dificil? Ați fost prin preajma domnului Lazăr, cunoașteți psihologia mai multor demnitari. Despre Mark Tkaciuk, de exemplu, se vorbea că el avea adrenalina, era alimentată ambiția lui din așezarea lucrurilor, astfel încât să rezulte o pasiență așa cum o vedea el. Mă rog, nu știu cât e adevărată această motivație. Dumneavoastră cum credeți, ce îi motivează pe oamenii care acceptă, în condițiile acestea dificile, pardon de expresie, să își bage capul în laț?

Ludmila Andronic: „Ambiția personală. Atunci când tu accepți să fii parte a politicului, aceasta înseamnă că ai un ego hipertrofiat, da, așa este. Aceasta înseamnă că ai o ambiție un pic peste mediu, cel puțin sau chiar aproape de limita de sus. Și aceasta înseamnă o surpa-apreciere uneori a puterilor proprii și un optimism pozitiv, așa-numit. Plus, uneori combinat cu o doză nesănătoasă de încredere în forțele proprii.

De cele mai dese ori, în opinia mea, în politicul moldovenesc oamenii sunt mânați de această oportunitate pe care le-o oferă politicul de a ajunge acolo unde în mod normal se ajunge în foarte mult timp. Ca să devii un politician de top în toată lumea, înseamnă să începi să muncești din copilărie ca voluntar, să faci parte din organizații de tineret, să ai anumite expresii publice, să fii cineva. Or, în Republica Moldova, la un moment dat, doar cu ambiție și cu puțin noroc peste noapte poți ajunge în topul politicului. Și atunci cei care au această doză de ambiție și-o valorifică.

Cei mai buni dintre ei, într-adevăr, au un mod de gândire strategică. Gândirea lui Mark Tkaciuk este o gândire strategică, cu trei pași înainte minim, ca la șah. Și cam așa ar trebui să gândească politicienii: fac aceasta în următorii patru ani; după care următorii patru ani mai fac aceasta și ajung acolo unde mi-am dorit. Așa, la un moment dat, și-a fortificat puterile și locul, și-a cimentat locul pe soclul politic rusesc „Edinaya Rosia”, care a făcut toate mișcările, ca pe vreo 24 de ani înainte să aibă asigurată puterea.”

Europa Liberă: Da, și Putin e exemplul și mai elocvent. Dar, pe de altă parte, Mark Tkaciuk a clacat. Deci, nu a fost un șahist foarte bun, nu a luat în calcul toți factorii. Și în sensul acesta poate era exagerat de fantezist. Or, politicul este obținerea posibilului.

Ludmila Andronic: „Dar în șah trebuie să rămâi calm. Or, Mark Tkaciuk, la un moment dat, a început să se aprindă ca o făclie în vânt.”

Europa Liberă: Pentru că poate nu îi reușea pasiența pe care a gândit-o. Domnule Ciurea, în lista acestor motivații, totuși, se zice că multă lume merge în politic și în executiv în special pentru căpătuială. Cât de adevărat este?

Cornel Ciurea: „O fi, dar nu cred. Eu mai curând îi văd așa, mergând într-o stare de inconștiență, de neștire spre aceste funcții, cumva vrăjiți de farmecul puterii, de obsesia puterii, fără ca ei să aibă vreodată șansa să o dețină cu adevărat. Pentru că imaginea păpușarului nu a fost zămislită în van, ea cu adevărat există. Acest cabinet este tras de sfori. Este un cabinet care nu este un cabinet, cabinetul este în altă parte… La noi puterea nu stă în instituții oficiale... De acest lucru suntem conștienți cu toții.”

Europa Liberă: Adică sunteți de acord cu teza statului capturat, captivat?

Cornel Ciurea: „Este iarăși o imagine falsă – statul capturat pentru că aceasta înseamnă că vine cineva și îți ia statul. Or, puterea niciodată nu se află acolo unde noi ne imaginăm că ea este. Și, din contra, eu aș spune că trăim un moment al adevărului, când marea minciună că guvernul este guvern, că Parlamentul este parlament ni se ivește în fața ochiului.

Se produce un fel de revelație și vedem cu adevărat lucrurile cum există în politică. Or, noi avem întotdeauna senzația că în democrație puterea este deținută de popor și noi o transmitem cuiva. Ba nu, cineva o capturează și aceasta a fost întotdeauna. Avem, dacă vreți, privilegiul să vedem politica așa cum este cu adevărat astăzi. Pentru că măștile au fost aruncate și pentru că păpușarul există sau păpușari există, iar păpușile sunt ridicole. Iar dumneavoastră vorbiți despre faptul că ele vor avea niște beneficii. Ba nu, ele sunt deconspirate și acum doar dau din mâini și din picioare și sunt cumva nostime.”

Ludmila Andronic: „Exact. Această desacralizare de fapt nu o mai trăiesc multe țări. Dar care de foarte mult timp au acceptat odată și pentru totdeauna că există anumite interese superioare care dictează anumite comportamente politice.”

Europa Liberă: Cât de mult în această situație contează cine anume va fi într-un fotoliu sau altul?

Cornel Ciurea: „Nu contează deloc. De aceasta componența cabinetului nici măcar nu îi interesează pe comuniști care au motivat acest lucru probabil pentru a găsi un motiv să îl refuze pe domnul Leancă. Trebuia cumva condiționată această discuție cu un adversar pe care comuniștii au declarat că nu îl vor vota în faza inițială. Și din această cauză au cerut componența guvernului pentru că trebuie să condiționeze, să îl pună în dificultate pe domnul Leancă. Dar nu cred că pe cineva astăzi în mod real îl interesează cine va fi la Ministerul Apărării, deși am auzit și alte păreri. În fond ce poate face un ministru al Apărării? Să creeze o armată redutabilă?..”

Europa Liberă: …cu bugetul pe care îl pune la dispoziție Parlamentul.

Cornel Ciurea: „Exact. Și care s-ar putea să se micșoreze. Ce poate să facă un ministru al Muncii astăzi? Să ne dea pensii? În condițiile în care leul se devalorizează…”

Europa Liberă: …și în condițiile în care patru pensionari așteaptă ca unul să câștige salariu.

Cornel Ciurea: „Da. Ce poate să facă, la fel, un ministru al Economiei în condițiile în care investițiile scad în economia noastră?”

Europa Liberă: În final, credeți că se va întâmpla, totuși, să apară săptămâna următoare cabinetul de miniștri? Sau există riscul foarte mare să se producă o mare cacealma care să aibă consecințe mult mai grave decât pur și simplu un guvern aproximativ?

Cornel Ciurea: „Pentru ca, comedia să fie jucată până la capăt, eu cred că ar fi frumos din partea guvernanților să amâne desemnarea guvernului.”

Europa Liberă: Unde? Spre Paște, unde să mai amâne?

Cornel Ciurea: „Din 2009 încoace trăim această comedie a amânării pentru că nu am avut președinte, după aceasta nu am avut multe alte lucruri. Ni s-au promis vize în 2012, le-am obținut în 2014, ni s-a promis semnarea Acordului de Asociere în 2013, l-am semnat în 2014. Trăim în permanență această amânare ca un lucru firesc. Și, din acest punct de vedere, consider că este normal și este parte a jocului să mai trăim o amânare în ceea ce privește desemnarea guvernului. Eu personal voi fi foarte dezamăgit dacă domnul Leancă va fi votat în Parlament. Aceasta înseamnă: comedia politică a luat sfârșit și în aceste condiții tare mi-e frică că vom începe să trăim drame politice.”

Europa Liberă: Deci, preferați…

Cornel Ciurea: „…comedii, decât drame.”

Europa Liberă: Am înțeles.

Ludmila Andronic: „În opinia mea, până la urmă vom avea un guvern, dar nu cred că săptămâna viitoare. Măcar din simplul motiv că, din câte mi se pare mie, toți cei care au venit acum la guvernare sunt dornici de adrenalină într-o doză prea mare. Adică toate partidele, cu excepția socialiștilor, la momentul actual, dar deja cred că și socialiștii, după declarațiile din Găgăuzia, înțelegeau că eventualele alegeri anticipate ar însemna un dezastru total pentru aceste partide. Conștientizând acest lucru, până la un moment, se vor vedea obligați să voteze un guvern care chiar s-ar putea să fie unul de foarte scurtă durată, dar care să nu creeze un blocaj constituțional și iarăși să aibă nevoie de interpretări, de alegeri și așa mai departe. Se va vota, dar cred că din a doua.”

Europa Liberă: Deci, sunteți de acord cu Cornel că mai bine o comedie decât o dramă?

Ludmila Andronic: „După mine, mai bine o melodramă.”

Europa Liberă: Sau o operetă. Merci.

Pe aceeași temă

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG