Linkuri accesibilitate

Un jurnalul săptămînal redactat de Tatiana Potîng.

Tatiana Potîng s-a născut la 4 februarie, 1971 în satul Hîjdieni, raionul Glodeni. După absolvirea școlii din localitate a făcut studii la Facultatea de filologie la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. A urmat o experiență de cinci ani de profesor la Liceul Bogdan Petriceicu-Hasdeu din Bălți, după care a venit la catedra de la USB în calitate de lector universitar.

În anul 2008 si-a dat doctoratul în filologie și s-a implicat in activitatea politică. În noiembrie, 2009 a început activitatea la Ministerul Educației în calitate de viceministru. Din mai 2013 este viceprim-ministru în Guvernul R. Moldova. Ocupă și funcția de vicepreședinte PLR.

Luni

După două nopți de nesomn și migrene, săptămâna a început obositor de leșinat.

După cinci ani de începuturi de săptămână în regim alert, cu tradiționalele ședințe operative la ministru, pe când eram la Ministerul Educației și mai apoi la Prim-ministru, ultimele două luni fără ședințele de debut săptămânal sunt somnolente, apatice și, din păcate, își lasă amprenta asupra întregii săptămâni.

De dimineață, discuții cu secretariatul CNPDC despre incluziunea copiilor de la Orășelul Copilăriei, idei pentru planul de activitate al consiliului pentru anul în curs, îngrijorările secretariatului pentru viitorul consiliului în noua configurație guvernamentală.

La amiază discuții la partid despre proiecte și perspective.

După amiază au venit la birou câțiva binevoitori cu pseudo-știrea despre declarația de aderare la PD a douăzeci de membri din PLR la care era agațată, pentru credibilitate, o poză cu mine. Au urmat apoi mesaje și telefoane (unele de acuzare, altele de justificare) a gestului, cică al meu. Aș putea să mă consolez doar cu ideea că probabil cei care au lansat-o vor să-și ridice prețul postând o imagine cu mine și titlul respectiv. Jalnică consolare și trist început de săptămână.

Marți

Ziua a început cam așa cum s-a încheiat precedenta. La birou discuții despre programul de guvernare și configurația noului guvern. Întâlniri scurte cu oameni bine intenționați, care însă nu mă cred când le spun că nu am încă niciun fel de claritate cu privire la viitorul meu imediat, după încheierea mandatului în guvern. Nu insist însă. La ce bun?

Vestea bună și așteptată despre salariu mi-a descrețit fruntea și mi-a schimbat traseul spre casă.

În magazin am asistat la o scenă care merită a fi descrisă detaliat. În lipsa cumpărătorilor, angaja(ții)tele stăteau ciucure la o tejghea. La un moment, una a sărit și s-a îndreptat pușcă spre ușă țipând - ziare. În replică, alta i-a strigat - cere mai multe! La care prima i-a răspuns peste umăr că ei nu dau multe. O alta, precipitat - spune că pentru tot colectivul.

Până am făcut eu cumpărăturile, fetele începuseră lectura din ziarul lui Renato, căci asta era Mecca spre care se avântau... Stupoarea mea s-a amplificat la auzul dialogului de după debutul lecturii. Eu chiar îs pentru dânsul. La întrebarea sfioasă a uneia, de ce? fana i-a tăiat, pentru că el spune adevărul. Replica firească, de vorbit vorbește, dar ce-a făcut? a fost parată cu una la fel de firească, după mine, da' ai noștri ce-o făcut? Scena m-a pus pe gânduri pentru tot restul serii...

Miercuri

A fost ziua mea... de naștere. Mi-am luat liber de la serviciu. De ce să complic lucrururile?

Sigur, sunt o serie de funcționari și colegi care chiar sincer vor să folosească acest prilej pentru a spune cîteva cuvinte de bine, dar cei mai mulți o fac din obligație. Și n-am avut chef să fac pe nimeni să se simtă obligat. În plus am avut nevoie să fiu singură cu mine de ziua mea. Am avut niște socoteli de încheiat, de întors niște pagini.

În lipsa sărbătorii reale, mi-am făcut o sărbătoare virtuală de toată pomina. Cu fiecare nume, cu fiecare urare îmi recapitulam, ca la spovedanie, relația mea cu omul urător, cu timpul și spațiul când ne-am intersectat. Cele câteva sute de mesaje scrise, sute de buchete, zeci de melodii mi-au umplut ziua de lumină. Un răsărit insistent de soare cald în fereastră a punctat relația cu afara și offline-ul. Așa, ziua mea din anul ăsta a fost o zi de pace și armonie cu mine însămi.

Joi

A fost zi de serviciu, cu obișnuitul terci de ovăz, acompaniat de mormăitul matinal al Ginei, cu cafea și eclere rămăse din ospățul solitar la care mă dedasem cu o zi înainte.

La birou nimic diferit de ce se întâmplă de două luni încoace, adică o stare de mocirleală perpetuă, de incertitudine devenită cronică pentru cei mai mulți dintre funcționari.

De la o vreme am renunțat să mai fac gluma mea preferată prin care le aminteam că eu sunt mai fericită, spre deosebire de ei, pentru că am cel puțin o certitudine: știu că nu voi mai face parte din guvernul RM.

Într-un elan inexplicabil am încercat să fac ordine în nota cu privire la comitetele și comițiile care vor rămâne decapitate după lichidarea funcției pe care o dețin. În unele dintre ele am reușit să trecem documente importante. Numai Legea antitutun cât face! Păcat că s-a înglodat la Parlament ca și cea cu egalitatea de gen... Va trebui până la finele săptămânii să definitivez nota pentru Prim Ministru totuși.

În pauză a fost zi de hoinărit prin librării în căutarea noutăților. Am vrut să-mi fac cadou o carte, o floare și o rochie. N-a ieșit nimic însă. Pentru asta trebuie inspirație și eu eram în criză.

După amiaza am ezitat între ședința de părinți și lansarea cărții lui Marius Lazurcă, ambele planificate pentru ora șase. A prevalat mama din mine, ca în final, când m-am prezentat, să aflu că fusese contramandată ședința; n-am mai ajuns nici la lansare. Am ajuns în schimb la vecinii de la etajul cinci. Pentru prima dată în cinci ani de când locuiesc în acest bloc am fost în vizită la vecini și am descoperit că sunt niște drăguți.

Vineri

Este zi de navetă. Sigur, tabieturile zilnice: terciul, mormăitul, cafeaua... La birou, discuții, analize, întrevederi. Apoi plecarea la Bălți. De cinci ani, aproape în fiecare zi de vineri îmi iau copilul și mă car la Bălți, ca să revin duminica la capitală. N-am calculat cât ar face însumată distanța pe care am parcurs-o în acești ani, dar sunt sigură că ar fi o cifră impresionantă.

XS
SM
MD
LG