Linkuri accesibilitate

Valeriu Munteanu: „Mai există şanse să fie creată o coaliţie din trei partide, cu participarea Partidului Liberal”


Valentina Ursu în dialog cu fruntașul PL, după o nouă rundă de consultări cu premierul desemnat Iurie Leancă.

Europa Liberă: Domnule Munteanu, schimbă cumva poziția PL-ul după întrevederea pe care ați avut-o cu candidatul desemnat pentru funcția de premier, domnul Leancă?

Valeriu Munteanu: „Noi rămânem adepții cei mai fervenți ai ideii că Republica Moldova trebuie să aibă un guvern care și-ar sprijini activitatea sa reformatoare, nu doar un guvern de dragul guvernului, ci un guvern reformator care ar implementa acele reforme pe care trebuie să le facem și pe cele pe care nu le-am făcut în ultimii ani din cauza incoerenței de activitate a fostelor guvernări și trebuie să își bazeze activitatea pe o majoritate parlamentară pro-europeană, o majoritate din care Partidul Liberal trebuie să facă parte. Or, fără lipsă de modestie, trebuie să vă zic că prezența Partidului Liberal în această coaliție ar fi unica garanție că lucrurile vor merge așa cum așteaptă cetățenii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dacă ei nu vă vor, PD-ul și PLDM-ul, dumneavoastră îi doriți, dar trebuie să aveți și răspunsul lor că acceptă ca să fie modificat Acordul de constituire a Alianței minoritare pentru o Moldovă Europeană. E posibil? L-am auzit pe domnul Lupu, liderul democraților, care spunea că ei nu ar mai fi dispuși să modifice ceea ce au semnat.

Valeriu Munteanu

Valeriu Munteanu

Valeriu Munteanu: „Trebuie să vedem care totuși sunt jocurile, că sunt de suprafață sau sunt mult mai profunde. Noi am participat la toate cele 18 runde de negocieri și încă de pe la mijlocul lunii decembrie am avut un sentiment, după care s-a transformat într-o convingere, că liberal-democrații în egală măsură cu democrații nu își doresc Partidul Liberal la guvernare. De aceea, trebuie să răspundă ei. Probabil, din nedorința de a realiza reforme adevărate, veritabile în Republica Moldova. În situația în care Partidul Liberal va ajunge totuși la guvernare, înseamnă că, cu ajutorul forțelor din Republica Moldova, dar și din Europa, pentru că nu sunt jucători individuali, Republica Moldova nu se poate individualiza și nu poate juca de una singură în geopolitica regională și mondială. Probabil, anumite forțe călăuzitoare sănătoase au câștigat și, respectiv, în mod implicit vor câștiga și cetățenii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Domnul Leancă v-a cerut voturile. Dumneavoastră ce i-ați răspuns?

Valeriu Munteanu: „A fost o discuție pe care oi o considerăm un început. Probabil, vor mai continua aceste discuții până marți sau poate până la altă dată, nu este bătută data în cuie, nu expiră marți cele 15 zile date de Constituție pentru învestirea guvernului. Există și alte soluții care s-ar putea aplica pentru ca la formarea guvernului să existe o majoritate parlamentară formată din trei partide.”

Europa Liberă: Și condițiile pe care le pune PL-ul astăzi care sunt?

Valeriu Munteanu: „Partidul Liberal niciodată nu a pus condiții, Partidul Liberal a venit cu interesul cetăţenilor care primează pentru noi, ca Republica Moldova să se schimbe la chip şi la fapte în următorii patru ani de zile. Şi vă spuneam, acest lucru poate fi realizat doar din perspectiva guvernării.”

Europa Liberă: Domnule Munteanu, dar ca să fie clar, mai există şanse să votaţi guvernul minoritar?

Valeriu Munteanu: „Mai există şanse să fie creată o coaliţie din trei partide, cu participarea Partidului Liberal.”

Europa Liberă: Discuţiile pe care le-aţi purtat cu europenii, nu numai la Aeroport, dar şi cu şefii misiunilor diplomatice aflate la Chişinău, şi cu consilierul doamnei Merkel, şi cu noul ambasador SUA la Chişinău la ce au dus?

Valeriu Munteanu: „Mesajele au fost constante, toţi au venit cu un mesaj în vederea creării unei coaliţii de guvernare cu participarea Partidului Liberal, o majoritate parlamentară care ar putea susţine un guvern progresist, un guvern reformator. Aceasta a fost o linie roşie în toate aceste discuţii. Oriunde și oricine a venit în Republica Moldova a venit exact cu acelaşi mesaj. Nu a existat un oficial, şi nu cred că poate să existe în Europa, care ar putea accepta o guvernare cu comuniştii, pentru că există suficientă expertiză în Europa, în America şi în alte capitale ale lumii care demonstrează cu prisosinţă că lupul păru-şi schimbă, pardon, Voronin, comuniştii, dar năravul ba.”

Europa Liberă: Bine, dar comuniştii nu au acceptat în niciun fel că ar putea să fie creată o coaliţie prin atragerea PCRM-ului. Şi PD, şi PLDM, la fel, au declarat liderii acestor formaţiuni, că nu poate fi vorba despre o alianţă cu PCRM-ul.

Valeriu Munteanu: „Este un fel de a spune. Temperatura generală din cadrul negocierilor şi acele mesaje intempestive şi absolut subite de începere a negocierilor cu comuniştii, care au apărut de neunde şi vedem că au căpătat conţinut demonstrează altceva. Scriitorul spunea că una spun şi alta fumează. Din păcate, de foarte multe ori am văzut în politica din Republica Moldova că diferenţa dintre ceea ce gândesc unii politicieni, ceea ce spun şi ceea ce fac este foarte mare, ceea ce nu se întâmplă la noi, la Partidul Liberal. Noi suntem transparenţi şi ceea ce spunem şi ceea ce facem este exact acelaşi lucru.”

Europa Liberă: Şi la modul practic în Legislativ ar putea să fie iarăşi modificări referitor la repartizarea comisiilor, în eventualitatea venirii PL-ului la guvernare?

Valeriu Munteanu: „În vederea venirii Partidului Liberal la guvernare, vedem acest lucru prin renegocierea unui acord de denunţare a acestuia, renegocierea unui acord cu implicaţii foarte serioase de reformă. Şi aceasta ar fi o pavăză, o garanţie că lucrurile se vor mişca înainte în următorii patru ani, cu tot instrumentarul necesar pe dimensiunea parlamentară şi guvernamentală.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG