Linkuri accesibilitate

...şi cum era prezentat evenimentul în manualele sovietice?

În urmă cu 70 de ani începea la Ialta, în Crimeea, cu participarea liderilor Marii Britanii, Statelor Unite și Uniunii Sovietice, o conferință de o săptămână considerată retrospectiv începutul divizării politice a continentului european în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

Conferinţa de la Ialta era prezentată de istoriografia sovietică drept o încununare a marșului victorios al Armatei Roșii, care a făcut posibilă îngenuncherea nu doar a dușmanul fascist, dar şi a imperialiștilor. Despre împărţirea sferelor de influenţă nici pomină în manualele epocii.

Fostul profesor de la Bardar, Ialoveni, Pavel Damian, azi pensionar, a lucrat în învăţământ până în 2006. Aşa că a prins schimbările din manuale. În epoca sovietică, spune el, avea la dispoziţie un singură sursă de informare: manualul, în care se insista pe rolul lui Stalin. El îşi aminteşte că uneori liderul URSS era prezentat intrând biruitor în sala de conferinţe, fiind întâmpinat în picioare de ceilalţi doi parteneri de negocieri -Franklin Roosevelt şi Winston Churchill.

„Materiale aşa deschise, unde să fie publicate toate cele, practic nu erau. Nu mai mergea vorba că asta este părerea mea, asta e a ta, aceea e a lui. Nu. Doar că Uniunea Sovietică a contribuit, că e victorioasă, că ea este capabilă să facă multe şi mărunte. Prin anii 1990 au început de-acum altfel să trateze. A apărut şi istoria românilor, aveam pur şi simplu mai multe izvoare”.

Astăzi manualele prezintă conferinţa de la Ialta, alături de cele de la Teheran şi Potsdam, în contextul relaţiilor internaţionale din perioada războiului. Accentele s-au schimbat vizibil în favoarea adevărului, spun dascălii, renunțându-se la punctul de vedere dominant al Moscovei. Totuşi, acest lucru nu este valabil pe întreg teritoriul ţării.

Profesorul de istorie Vasile Dobrogeanu de la Bălţi afirmă că la modul practic în Moldova se învaţă două concepţii de istorie diferite, diametral opuse chiar. În cei peste 20 de ani de la dispariţia URSS, pe de o parte, a crescut o generaţie de oameni care au fost educaţi în spiritul democraţiei, pe de altă parte, cetăţeni de aceeaşi vârstă care au făcut şcoala cu predare în limba rusă gândesc mai degrabă în tipare sovietice.

„Din păcate, nu prea se ocupă instituţiile abilitate ale statului, inclusiv Ministerul Educaţiei şi altele, de problema conţinuturilor care se predau real la istorie şi alte discipline în şcolile de limbă rusă, fiindcă dascălii din foarte multe instituţii de limbă rusă, de fapt, predau istoria Rusiei sau istoria Uniunii Sovietice, chiar dacă îi zic ei cum îi zic – istoria universală şi a românilor, ei o predau din perspectiva zilei de ieri, a poziţiilor sovietice sau de pe poziţiile lui Vladimir Putin. Eu activând în instituţii de diferit gen, şi colegiu, şi universitate, în care întâlnesc absolvenţi ai gimnaziilor şi liceelor cu predare în limba rusă, observ o atitudine destul de duşmănoasă faţă de ceea ce avem noi şi ceea ce vrem să facem. Au o atitudine vădit preconcepută antiromânească şi antieuropeană şi foarte pronunţată prorusă”.

Vasile Dobrogeanu spune că vorbitorii de limba rusă ajung să tălmăcească aceleași evenimente istorice altfel decât concetăţenii lor vorbitori de limba română, ceea ce adâncește ruptura socială pe care o urmărim.

Unii dintre noi am învăţat la şcoală că istoria trebuie să ofere învăţăminte pentru generaţiile viitoare, numai că dușmănia din estul Ucrainei, soldată cu victime, dovedeşte contrariul.

Ce au învăţat totuşi liderii politici de pe urma acestui eveniment, l-am întrebat pe profesorul universitar Anatol Petrencu:

„În 1938-1939, Occidentul a mers pe calea satisfacerii anumitor pretenţii ale lui Hitler. Ei iată acum Occidentul a reacţionat şi susţine Ucraina. Omenirea a tras nişte concluzii: domnilor, să recunoaştem frontierele aşa cum s-au fixat ele după război. Şi asta a fost la Helsinki în 1975. Noi dacă începem cu dreptul istoric, aşa cum fac ruşii astăzi, atunci ajungem la al treilea război mondial, pentru că nu există o frontieră strict etnică, fiecare ţară a pierdut ceva. Şi România poate să pretindă la fosta Basarabie, la nordul Bucovinei; Polonia – la o jumătate din Belarus şi Ucraina; Germania respectiv la aproape jumătate din Polonia. Şi nu mai dăm de capăt”.

Un dicton spune că istoria se repetă, lovindu-i însă mult mai dur pe acei care nu au dorit să înveţe lecţiile trecutului.

XS
SM
MD
LG