Linkuri accesibilitate

Directorul executiv ADEPT, Igor Boţan, în dialog cu Vasile Botnaru.

Premierul desemnat Iurie Leancă se poate baza până acum – cel puţin la nivel teoretic – pe voturile celor doua partide din coaliţia minoritara – PLDM şi PD – adică pe 42 de voturi. Pentru investirea sa şi a cabinetului său are însă nevoie de minim 51 de voturi, pe care le poate lua de la Partidul Liberal, care a fost până mai ieri în coaliţie cu liberal-democraţii şi democraţii, sau de la comunişti. Pentru a obţine aceste voturi, premierul caută argumente care să-i convingă pe deputaţi să îl voteze, deşi si liberalii şi comuniştii par greu de convins în acest moment. Săptămâna politică la Chişinău a început însă cu o vizită neoficială a unui consilier al cancelarului german, Angela Merkel - Christoph Heusgen, consilierul pentru Politică Externă şi de Securitate, care a avut întrevederi la sediile celor trei partide proeuropene. Chiar dacă nu au reuşit să creeze o coaliţie după alegerile din noiembrie, cele trei ar trebui să voteze guvernul Leancă, cred experţii occidentali. În caz contrar, şansele ca acesta să fie investit devin minime. Despre şansele pe care le are premierul desemnat Iurie Leancă să dobândească încă un mandat, a stat de vorba Vasile Botnaru cu directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Igor Boţan.

Europa Liberă: Din modul în care au fost prezentate lucrurile rezultă că premierul desemnat a fost lăsat de unul singur să-şi caute voturile de sprijin necesare, partidul s-a distanţat cumva, în speranţa că Iurie Leancă va fi mai eficient decât formaţiunea şi Alianţa în ansamblu, care are anumite disfuncţii în raport cu potenţialii votanţi, mă refer în primul rând la Partidul Liberal. Prin urmare, ce atuuri ar avea Leancă în comparaţie cu PLDM-ul sau cu Alianţa în întregime, în procesul de căutare a voturilor necesare pentru înscăunarea cabinetului?

Igor Boţan: „Premierul în exerciţiu Iurie Leancă este acum pus în situaţia să încerce să-şi găsească aliaţi de unul singur pentru a fi susţinut în Parlament. El şi guvernul pe care îl va propune, componenţa şi programul de guvernare.”

Europa Liberă: Este vorba despre câte voturi?

Igor Boţan: „Este vorba despre 51 de voturi, cel puţin.”

Europa Liberă: Adică nouă lipsă?

Igor Boţan

Igor Boţan

Igor Boţan: „Da, nouă lipsă, pe care domnul Iurie Leancă trebuie să le găsească de unul singur, într-o situaţie care are mai mulţi parametri. Pe de o parte, Partidul Comuniştilor, care este un eventual partener, a spus clar şi răspicat: „Nu Leancă!”. Pe de altă parte, Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat, de fapt, îl antagonizează pe Mihai Ghimpu. Democraţii îl numesc lider al unui partid antistatal, lucru foarte grav, care distanţează acest partid de coaliţia minoritară. Iar pe de altă parte, liderii Partidului Liberal Democrat îl provoacă pe Mihai Ghimpu, numindu-l laş şi alte epitete care i le agaţă lui Mihai Ghimpu.”

Europa Liberă: În tot concertul acesta ce atuuri are Iurie Leancă, care trebuie să peţească anumiţi deputaţi sau anumite formaţiuni? Ce avantaje poate oferi el după ce are structura guvernului prestabilită în cadrul Alianţei, repartizarea ministerelor, democraţii au spus foarte exact că nu au de gând să-şi schimbe miniştrii?

Igor Boţan: „Iurie Leancă, chiar în această situaţie dificilă, are câteva atuuri. Cel mai important atu este suportul opiniei publice. Să nu uităm că Iurie Leancă este politicianul cu cel mai înalt rating de încredere în Republica Moldova. Al doilea atu pe care îl are domnul Leancă este un eventual parteneriat, să-i zicem aşa, de ocazie, ad-hoc cu Mihai Ghimpu. Am văzut declaraţiile domnului Mihai Ghimpu, care a spus că nu are nimic împotriva lui Iurie Leancă, l-ar susţine, depinde de componenţa guvernului. Eu cred că această declaraţie a domnului Ghimpu este mai degrabă una de menţinere a intrigii. De fapt, domnul Leancă şi domnul Mihai Ghimpu în mod întâmplător au devenit aliaţi şi pot face un joc comun foarte-foarte inteligent şi puternic, dacă se întâlnesc şi cad de acord. În această configuraţie trebuie să luăm în consideraţie, aşa cum spuneam, suportul opiniei publice. Înaintarea lui Iurie Leancă în calitate de candidat a fost făcută sub presiunea opiniei publice, pentru că liderul PLDM Vlad Filat, înainte de campania electorală şi în timpul campaniei electorale, a menţionat că Iurie Leancă este candidatul formaţiunii. Am văzut mişcări de culise, în care s-a dorit ca liberal-democraţii să schimbe funcţia de prim-ministru pe cea de preşedinte al Parlamentului. Până la urmă lucrurile au rămas în albia pe care o ştim cu toţii. Acum care este jocul? Iurie Leancă, fără să consulte liderii coaliţiei noi, a demarat un proces de invitare a unei companii străine pentru investigarea crizei bancare din Republica Moldova.”

Europa Liberă: De fapt, îşi onorează promisiunea mai veche.

Igor Boţan: „O promisiune mai veche, dar cred că nu a fost coordonată cu cei doi lideri ai formaţiunilor respective. Mai mult decât atât, Iurie Leancă a menţionat că nu este vorba doar de un audit, ci tocmai de investigaţie internaţională efectuată de către o companie care are acces la zonele offshore. Acum venim la interesul lui Mihai Ghimpu. Mihai Ghimpu în procesul de negocieri, din care a fost exclus până la urmă, a insistat ca moştenirea toxică lăsată de Alianţa pentru Integrare Europeană-3, să-i zicem aşa, mă refer la ruinarea sistemului bancar, această moştenire, parametrii ei, să fie investigaţi, iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.”

Europa Liberă: Pardon, ruinarea cred că e un cuvânt prea tare.

Igor Boţan: „Este părerea mea. Care este interesul lui Mihai Ghimpu? Interesul lui Mihai Ghimpu, aşa cum spuneam, este acum să-l susţină pe Iurie Leancă, chiar dacă pune condiţii, pentru că, dacă nu-l susţine, atunci cu mâinile lui Mihai Ghimpu va fi scos din joc Iurie Leancă, singurul lider politic care a întreprins ceva în albia cerinţelor lui Mihai Ghimpu – o investigare şi o clarificare a lucrurilor din sistemul bancar. Care este situaţia per ansamblu? Noi vedem că doi lideri ai coaliţiei noi minoritare au fost principalii protagonişti începând cu luna iunie 2011 până în 2014 ai scandalurilor legate de sectorul bancar. Ne amintim de atacurile raider şi ne amintim de revelaţiile surprinzătoare ale lui Veaceslav Ioniţă referitoare la implicarea liderului Partidului Liberal Democrat.”

Europa Liberă: Ca să-mi dau seama dacă am înţeles corect, dumneavoastră spuneţi că indiferent cât de toxice au fost pentru cursul european gafele comise de Alianţă, groparul orientării europene ar putea fi Mihai Ghimpu. Deci, el s-ar putea să fie acuzat de îngroparea cursului, dacă nu îl va vota pe Leancă?

Igor Boţan: „Groparii sunt alţii. El va fi făcut ţap ispăşitor. Pentru că Iurie Leancă, dacă acum este scos din joc, va fi marginalizat şi, probabil, îşi va pierde suportul. Aşa este societatea noastră. Îşi va pierde suportul pe care îl are. Deci, acum, aşa cum spuneam, Iurie Leancă şi Mihai Ghimpu sunt aliaţi de nevoie şi ori fac acest joc inteligent şi aduc această companie în Republica Moldova ca să facă investigarea respectivă, ca societatea să primească un răspuns...”

Europa Liberă: Mihai Ghimpu, de fapt, s-ar angaja într-o colaborare de durată. Sau este o votare de ocazie?

Igor Boţan: „Părerea mea este că Mihai Ghimpu face delimitările foarte clare, el spune că are suportul pentru Iurie Leancă. Şi noi putem înţelege de ce. Pentru că responsabilitatea pentru guvernarea minoritară deja şi-au asumat-o Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat. Domnul Ghimpu poate oferi doar suportul personal lui Iurie Leancă ca să-şi poată duce până la bun sfârşit investigaţia pe care a pornit-o. Aici este interesul lui Mihai Ghimpu, care coincide cu interesul public major.”

Europa Liberă: Dar alegătorii săi vor ţine minte că Mihai Ghimpu a revendicat depolitizarea Procuraturii, invitarea unor experţi străini, alte 13 puncte. Cu ele cum rămâne?

Igor Boţan: „Toate lucrurile pot fi explicate. Alegătorii Partidului Liberal sunt oameni, ne-am convins, cu discernământ, ei pot discerne între bine şi rău, ei pot înţelege că pentru a îndeplini toate promisiunile Partidului Liberal, e nevoie de o susţinere mai mare, care nu există. De aceea, vor înţelege că trebuie să se mulţumească cu puţinul pe care îl pot obţine.”

Europa Liberă: Dacă premierul desemnat va obţine sprijinul liberalilor, comuniştii e de presupus că se vor retrage definitiv de la votare, dar şi de la presupusa semiguvernare.

Igor Boţan: „Comuniştii îşi desfăşoară propriul joc, legat de apropierea alegerilor locale. Ei s-au retras acum pentru a-i da lui Mihai Ghimpu dreptul să intervină la numirea guvernului, sau să nu intervină, fiind înaintată o altă candidatură. Partidul Comuniştilor vedem că deja a intrat în campania electorală pentru alegerile locale, cu cerinţe sociale exagerate, cu cerinţe de sărbătorire a aniversării victoriei asupra fascismului, cerinţe legate de consacrarea încă o dată a neutralităţii Republicii Moldova. Ei îşi fac jocul îndreptat împotriva Partidului Socialiştilor, iar interacţiunea cu cele două formaţiuni din coaliţia minoritară poate fi refăcută în orice moment pe criterii de interese comune.”

Europa Liberă: Şi comuniştii pentru aceasta, fireşte, au nevoie de acest răgaz parlamentar şi nu de o revoluţie de catifea, cum spunea Voronin mai înainte?

Igor Boţan: „Nu trebuie să ne aşteptăm că votarea de către Ghimpu a guvernului Leancă va submina colaborarea celor două formaţiuni de la guvernare cu Partidul Comuniştilor.”

Europa Liberă: Deci, nimeni nu este interesat acum să răstoarne barca, decât socialiştii?

Igor Boţan: „Acum nimeni nu interesat, decât socialiştii. Dar şi socialiştii, probabil, îşi fac iluzii că pot acumula un rezultat mai bun decât l-au acumulat la alegerile parlamentare.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG