Linkuri accesibilitate

Administrația de la Washington ar reexamina chestiunea livrării de arme guvernului de la Kiev


Președintele american Barack Obama a declarat că Rusia are numai de pierdut din politica președintelui Vladimir Putin în estul Ucrainei. Vorbind într-un interviu cu televiziunea CNN, Obama a descris poziția Statelor Unite în acest conflict.

„Putem impune costuri din ce în ce mai mari, exact asta facem și putem spori presiunea diplomatică. Dar nu cred ca ar fi înțelept ca Statele Unite sau lumea să vadă un conflict militar propriu zis între Statele Unite si Rusia. Ceea ce facem este să întărim statele de la graniță membre ale NATO și să spunem clar că este o linie care nu poate fi trecută, pentru că în acest caz va trebuie să întreprindem acțiuni militare pentru a ne apăra aliații din NATO”, a declarat președintele Obama duminică la CNN.

Tot duminică, ziarul New York Times a scris că oficiali de rang înalt din administrația de la Washington ar reexamina chestiunea livrării de arme guvernului de la Kiev, opțiune respinsă până acum de președinte.

XS
SM
MD
LG