Linkuri accesibilitate

„Ființele neiubite de nimeni suferă”


Jurnalul săptămânal cu Mariana Galben.


Născută la 13 februarie 1987, satul Japca, raionul Florești. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (USM) și masteratul la aceeași instituție.
Jurnalistă la Agenția de presă IPN.

Luni

Ziua de luni m-a găsit în vama Albița-Leușeni. Reveneam de la București cu alți 30 de jurnaliști cu care am participat la Reuniunea jurnaliștilor din Republica Moldova și România. Nu doream să revin acasă la câtă frumusețe am găsit acolo. Centrul istoric al Bucureștiului m-a făcut să mă înverzesc de invidie. Eh, de-am avea și la Chișinău așa ceva. Am ajuns acasă către ora 3 noaptea și căutam niște argumente cum să mă învoiesc de la serviciu pentru toată ziua deoarece doream să dorm. N-am găsit argumente și n-am avut „obraz” să-i spun șefului că eu doar vreau să dorm. Deja la serviciu, la o conferință de presă, simțeam cum pleoapele îmi sunt grele și mai că adorm. Mă temeam că dacă ațipesc îmi va merge vorba printre colegi că-s o somnoroasă.

Pe drum de la o conferință de presă am decis să trec pe la magazin să-mi cumpăr ceva ca să mănânc la redacție. Aproape de intrare am văzut o pisică. Avea niște ochi vii, frumoși, dar speriați, flămânzi. Am cumpărat câteva bucățele de mezeluri și am încercat să hrănesc pisica din palmă, dar speriată fiind doar mieuna. I-am pus jos mâncarea și am văzut-o cum înfuleca în grabă. Ființele neiubite de nimeni suferă, iar animalele sunt chiar mai vulnerabile decât oamenii la lipsa de grijă.

Peste circa 100 de metri de la magazin, la intersecția străzilor Sciusev și Pușkin, chiar alături de mine, o tânără subțirică se pomenește cu un picior prăbușit sub pământ după ce pavajul s-a surpat sub pasul ei. Am ajutat-o să se ridice și să se apropie de o terasă gemând de durere. În capitala noastră poți să te pomenești îngropat de viu mergând liniștit pe stradă. Am început să mă gândesc serios că trebuie să slăbesc deoarece se pare că sunt periculoase străzile capitalei pentru cei grași. Da poate asta e o tactică a autorităților să ne facă să luptăm cu kilogramele în plus?

Marți

Am întârziat la servici deoarece nu am auzit deșteptătorul. Cred că cea mai mare dorință a jurnaliștilor e să doarmă. Cel puțin eu mereu vreau să dorm. Îmi amintesc de perioada de la grădiniță când nu doream să dorm la amiază și din cauza aceasta eu nu suportam grădinița. Mama special a vorbit cu educatoarele să nu mă culce la amiază. Acum, dacă m-aș întorce în trecut, nu aș rata niciun minut de somn.

Mai târziu am urmărit consultările președintelui Nicolae Timofti cu fracțiunile parlamentare. Deși era de așteptat, am apreciat propunerea ca tot Iurie Leancă să fie premier. Nu vreau să spună cineva că nu sunt imparțială, că îmi exprim preferințele pentru un politician sau altul, de aceea am să menționez de ce am apreciat înaintarea candidaturii: deoarece îmi este dor de stabilitate, îmi doresc să înceapă munca executivului, vrea să fie rezolvate problemele statului. Poate omul simplu nu observă, dar eu ca jurnalist văd cât de amorfe au devenit ministerele. Soliciți o informație și toți parcă sunt în amorțeală, aștepți informațiile zile și săptămâni la rând, parcă nimănui nu-i pasă de nimic. Iar eu vreau ca lumea să înceapă a munci.

Miercuri

Părinții mi-au spus că vin curând acasă din străinătate. Nu i-am văzut decât pe skype încă de anul trecut. Aștept acum cu nerăbdare să ajungă acasă ca să mai stăm împreună. Am început să apreciez fiecare clipă petrecută cu familia și să regret fiecare dată când le-am făcut sânge rău celor dragi. Cred că am început să adun ceva înțelepciune.

La amiază am aflat că Partidul Comuniștilor nu are de gând să susțină Guvernul Leancă, iar speranța mea pentru ca în curând lucrurile să revină la normal s-a spulberat practic. Într-o țară atât de mică dar avem niște mișcări politice mai ceva ca în cartea lui George Martin „Urzeala tronurilor”.

Seara am fost invitată la o întâlnire cu foștii colegi de clasă. Nu ne-am văzut de foarte mulți ani.

Joi

Fiind la sfârşit de lună în această zi mi-am achitat facturile şi chiria. În fiecare lună constat că în Moldova e tot mai scump să locuieşti. Ţin minte în primii ani de facultate o rudă a finalizat studiile superioare şi a plecat peste hotare deoarece nu avea unde se angaja. Eu atunci spuneam că dacă voi găsi un serviciu cu un salariu de 3 mii de lei voi putea rămâne să locuiesc în ţară, dar acum văd cât de naiv gândeam, dacă aş avea un salariu de 3 mii de lei nici chiria nu aş putea să o achit.

După muncă am decis să fac o plimbare, să merg spre casă 5 staţii pe jos, în ultima perioadă a început să-mi placă mersul pe jos după ce câteva săptămâni m-am impus să merg mai mult. Iese că e adevărată afirmaţia că dacă ceva nu-ţi place, atunci trebuie să te impui să faci acest lucru de 21 de ori la rând şi apoi îţi va plăcea. Îmi place să merg agale prin Chişinău noaptea. Capitala noastră e mai frumoasă în întuneric.

Vineri

Chiar dacă muncesc şi sâmbătă, vineri oricum este o zi preferată cam ca la majoritatea salariaţilor. E o zi mai leneşă, o zi în care se fac totaluri. Am constatat că această săptămână a trecut foarte repede. În această zi am decis să fac cerere pentru un loc de muncă în plus, vreau să fac mai multe decât am energie, dar şi să câştig mai mult.

Tot în această zi fac ordine, spăl florile de praf şi împrospătez casa. Pun la spălat cearşafurile şi fac baie motanului, căci taman mi s-au cicatrizat zgârâiturile pe care mi le-a făcut la ultima baie.

XS
SM
MD
LG