Linkuri accesibilitate

Ce amenințări planează asupra lui Ponta


Premierul socialist al României, Victor Ponta, este supus unor presiuni concentrice pe care încearcă să le reducă prin strategii simultane.

Premierul socialist al României, Victor Ponta, este supus unor presiuni concentrice pe care încearcă să le reducă prin strategii simultane. Declarațiile liberalilor din opoziție care amenință că în perioada următoare vor strânge o majoritate cu ajutorul căreia guvernul PSD va fi dat jos este una dintre principalele presiuni asupra lui Victor Ponta. Premierul încearcă să răspundă acestei amenințări prin două pârghii: în primul rând prin mobilizarea partidului în jurul său, fiindcă dacă el pierde puterea și reprezentanții PSD în teritoriu vor pierde accesul la resurse și în al doilea rând prin refacerea încrederii propriului electorat căruia îi promite creșterea salariului minim aproape 300 de euro și în paralel scăderea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA). Cele două măsuri sunt menite și să pună în corzi un viitor guvern de dreapta, pentru care reducerea taxelor este în logica programului liberal, dar care nu va putea accepta în același timp și mărirea salariilor fiindcă nu există suficiente resurse.

Pe de altă parte tensiuni mari există chiar în interiorul PSD, fiindcă tot mai mulți baroni îi contestă lui Victor Ponta autoritatea de lider, după ce acesta a pierdut alegerile prezidențiale, cu toate că avea de partea sa toate atuurile. La Consiliul Executiv Național, care a început astăzi la Sinaia, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu i-a cerut imperativ lui Ponta să-și asume eșecul de la prezidențiale și să nu lanseze „teoria centrului imaculat”, folosită în trecut și de fostul președinte al PSD, Adrian Năstase. Altfel spus, să nu de-a vina pe cei din teritoriu pentru incapcitatea celor din vârful partidului de a administra campania pentru prezidențiale. Baronul de Constanța a respins în același timp ideea de reformare a partidului pornind de la eliminarea din PSD a celor care au probleme cu justiția: „e neconstituțională “ orice antepronunțare înaintea unui verdict dat de judecători, a spus el.

Ponta a fost acuzat de președintele Consiliului Județean Constanța că a lăsat să-i fie “hăcuiți generalii”, crezând că poate câștiga alegerile doar cu susținerea lui Sebastian Ghiță, patronul RTV, televiziune care a făcut toată campania prezidențială propagandă în favoarea premierului socialist. „Hăcuirea generalilor” se referă la faptul că mulți lideri teritoriali au fost arestați sau sunt sub ancheta procurorilor anticorupție, iar partidul s-ar fi așteptat ca premierul să intervina cumva în favoarea lor. De fapt, dinspre liderii teritoriali ai partidului lucrurile așa se văd: Ponta nu a mișcat un deget pentru a-i feri de mâna lungă a legii, iar ei l-au investit cu putere tocmai pentru a le apăra interesele.

Baronii PSD, cei care au acumulat în ultimii ani o putere nemăsurată în județele sau loclaitățile pe care le conduc, trăiesc într-o realitate paralelă și nu înțeleg că justiția nu mai e în România un domeniu de negociere politică.

La întâlnirea de astăzi a liderilor PSD a fost reabilitat prietenul lui Victor Ponta, Dan Șova, cel are în stenogramele dosarului de corupție al lui Viorel Hrebenciuc, fosta eminență cenușie a partidului, aflat între timp în arest, își negocia funcția de șef al PSD în schimbul legii grațierii și amnistiei. Tot astăzi conducerea socialiștilor români a mai hotărât și data reunirii Consiliului Național, forul de conducere al PSD între două congrese, pentru finele lunii martie (20-21 martie). Cu această ocazie ar urma să fie adoptat un nou statut și un nou program al PSD. E posibil ca tot atunci să se stabilească și data viitorului Congres, dar Victor Ponta ar vrea să amâne cât mai mult acest eveniment, care presupune și alegeri pentru președintele partidului. În trecut toți liderii PSD care au pierdut prezidențialele au fost schimbați, dar Victor Ponta se află în situația privilegiată de a fi premier, ceea ce-i dă o marjă de manevră importantă, cel puțin până la prima moțiune de cenzură.

Dacă după moțiunea pe care o pregătesc liberalii, Victor Ponta nu va cădea la votul parlamentului, el va reveni în partid întărit, dacă însă guvernul lui va fi înlocuit, atunci va pierde tot. Grupul dizidenților care se pronunță împotriva lui pare să fie în creștere, dar aritmetica succesului sau eșecului va fi constatată doar la votul din Legislativ.

XS
SM
MD
LG