Linkuri accesibilitate

Rusia avertizează UE că decizia extinderii sancțiunilor economice ar fi contraproductivă pentru relațiile bilaterale


Rusia a avertizat UE că decizia extinderii sancțiunilor economice din cauza implicării Moscovei în Ucraina va dăuna relațiilor bilaterale. Într-o declarație publicată vineri, 30 ianuarie, Ministerul rus de Externe spune că decizia adoptată joi la Bruxelles ar putea pune în pericol șansele ajungerii la o soluție în conflictul din estul Ucrainei. „E timpul pentru UE să se gândească serios la lipsa de perspective a disputei sancțiunilor, care provoacă pierderi popoarelor și economiilor noastre”, se spune în declarație. Miniștrii de externe din UE au decis joi să extindă sancțiunile impuse după anexarea Crimeii de Rusia până în septembrie, în loc să le lase să expire în martie. Miniștrii s-au înțeles, de asemenea, asupra ciornei unei liste suplimentare de indivizi care să fie sancționați poate chiar săptămâna viitoare.

XS
SM
MD
LG