Linkuri accesibilitate

Protejata fostului președinte Traian Băsescu pusă sub control judiciar de procurorii anticorupție din România.

În România continuă reținerile și inculpările de foști și actuali funcționari publici de rang înalt bănuiți de corupție. La o zi după ce Comisia Europeană a constatat în raportul anual despre reforma justiției românești că se află „pe drumul cel bun”, astăzi a fost acuzată de corupție deputata Elena Udrea, fostă candidată la președinție, fostă ministră și poate politicianul cel mai apropiat fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Deputata Elena Udrea, șefa Partidului Mișcarea Populară, a fost luată astăzi de pe stradă pentru a fi dusă la DNA (Direcția Națională Anticorupție), unde a fost declarată suspectă în dosarul Microsoft. Cariera ei politică, girată în întregime de Traian Băsescu, a culminat prin candidatura ei la prezidențialele de anul trecut, unde a obținut 5% din voturile exprimate.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Elena Udrea a fost pusă sub acuzare pentru spălare de bani și fals în declarații de avere, pentru că nu a menționat împrumuturi acordate de fostul său soț, cunoscutul om de afaceri Dorin Cocoș unei firme pe care aceasta o deține, împrumuturi despre care Udrea ar fi știut întrucât încasa dividende.

Procurorii anticorupție argumentează în același timp acuzația de spălare de bani, prin faptul că fostul ei soț ar fi primit mită de 9 milioane de euro pentru a interveni în favoarea unui distribuitor de licențe Microsoft. Cu o parte din acești banii Elena Udrea și fostul ei soț, de care a divorțat brusc acum un an și jumătate, au cumpărat mai multe imobile, ceea ce susțin procurorii înseamnă spălare de bani.

Scandalul Dosarului Microsoft este însă mult mai stufos, iar recent fostul ministru al comunicaților, Gabriel Sandu, reținut în acest caz (între timp doar arestat la domiciliu) le-a spus procurorilor anticorupție că în 2009 a fost de acord să accepte 3 milioane de euro de la un om de afaceri (Claudiu Florică) pentru a aproba prelungirea contractelor dintre statul român și Microsoft.

Fostul ministru susține că avea nevoie de acești bani pentru a-și acoperi o parte din cheltuielile făcute pentru susținerea campanie prezidențiale a lui Traian Băsescu, adăugând că a plătit în repetate rânduri sume mari de bani către PDL pentru a-și asigura susținerea politică și menținerea în funcția de ministru. Printre cei pe care i-a acuzat că au luat bani de la el se află și fostul premier Emil Boc, care a negat tranșant acuzația, precizând și că l-a remaniat destul de repede pe acesta. Fostul ministru democrat-liberal al comunicaților declară că a dus la partid 5 milioane de euro și că nu și-a recuperat întru totul această sumă.

Elena Udrea i-a etichetat acum câteva zile drept „turnători” pe cei care au început să dea detalii în Dosarul Microsoft, în care fostul ei soț este unul dintre principalii acuzați.

Deputata Udrea a stat patru ore azi la Direcția Națională Anticorupție, iar după ce a ieșit a spus că nu a dat nici un fel de declarații și că nici nu va da, înainte de a-și vedea dosarul. Ca fostă ministră și deputată ea nu poate fi reținută sau arestată fără încuvințarea camerei legislative din care face parte.

Potrivit unor surse citate de media centrală, ea fost pusă sub control judiciar, ceea ce înseamnă că nu are voie să plece din capitală și nici să comunice cu alți învinuiți sau martori din dosar

Traian Băsescu, mentorul și susținătorul Elenei Udrea, care spunea în campania electorală că ea este singurul competitor „onest” din cursa prezidențială, a refuzat să mai apară în public după ce și-a terminat mandatul pe 22 decembrie. Rămâne de văzut dacă fostul președinte va mai sări în apărarea ei sau dacă ceilalți amici politici ai lui Traian Băsescu anchetați sau chiar arestați îl vor trage și pe el în ițele încurcate ale dosarelor aflate încă în lucru la DNA.

XS
SM
MD
LG