Linkuri accesibilitate

Am avut din fericire, în ultima vreme, motive să fim optimiști.

Raportul Comisiei Europene pentru Mecanismul de Cooperare și Verificare, raport dat publicității miercuri, notează progresele pe care le-a înregistrat România anul trecut, ceea ce a crescut încrederea populației în sistemul judiciar.

Raportul vorbește favorabil despre rolul unor instituții-cheie precum Direcția Națională Anticorupție, Curtea Constituțională, Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte de Justiție.

DNA este încurajată să continuie anchetele, care s-au soldat în 2014 cu rezultate spectaculoase, iar pe de altă parte raportul recomandă întărirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii.

Instituția care focalizează cele mai multe critici este Parlamentul. Acesta, de exemplu, nu a respectat cîteva decizii ale Curții Constituționale; s-au constatat de asemenea întârzieri și disfuncționalități în aplicarea hotărârilor ANI în ce privește cazurile de incompatibilitate.

Situații regretabile s-au înregistrat și în procedurile de ridicare a imunității parlamentare.

Ne amintim că, în luna noiembrie, a fost nevoie de intervenția fermă a președintelui Iohannis, atunci proaspăt ales, pentru ca parlamentul să dea, cu mare întârziere, aviz favorabil solicitărilor de începere a urmăririi penale a unor deputați și senatori.

Deși au scăzut ca număr, atacurile la adresa justiției au rămas o problemă serioasă după cum corupția din sănătate, educație și magistratură trebuie să fie în continuare o preocupare majoră.

Concluzia, previzibilă, a raportului este că progresele înregistrate trebuie consolidate.

Mecanismul de Cooperare și Verificare vizează, după cum se știe, România și Bulgaria. S-a considerat, la primirea lor în Uniunea Europeană, că cele două țări au nevoie de o reformă de substanță a sistemului judiciar, care să ducă la câștiguri reale în combaterea corupției și a crimei organizate. România și Bulgaria rămân, așadar, sub supravegherea Comisiei Europene, deși președintele Iohannis și-a exprimat de curând speranța că această monitorizare va lua, într-un viitor cât mai apropiat, sfârșit.

Este interesant însă că un sondaj de opinie realizat toamna trecută arată că marea majoritate a românilor au o părere bună despre Mecanismul de Cooperare și Verificare. Trei sferturi dintre cei chestionați sunt pentru continuarea MCV, în care văd o garanție a continuării luptei împotriva corupției.

Dacă ținem seama și de percepția pozitivă a Direcției Naționale Anticorupție, rezultă că românii își doresc o justiție dreaptă și eficientă. Am avut din fericire, în ultima vreme, motive să fim optimiști.

XS
SM
MD
LG