Linkuri accesibilitate

Pot compromite liberalii „şansa R. Moldova de a avea un guvern învestit pro-european, cu un program pro-european”?

Deputații moldoveni și-au împărțit astăzi locurile din comisiile parlamentare – cele mai multe revenind PLDM, PD și PCRM. Partajul nu a plăcut liberalilor, care și-au acuzat din nou foștii colegi de alianță că s-au întovărășit cu comuniștii. Pe fondul împărțirii comisiilor, în Parlament s-a dezbătut, mai pe față, mai în taină, cine va fi noul premier.

Alt nume decât cel al actualului premier în exerciţiu, Iurie Leancă, deocamdată nu a fost pronunţat de vreun politician din coaliţia minoritară. Cel mai probabil, el şi va figura în decretul de nominalizare care se aşteaptă să fie emis de preşedintele Nicolae Timofti din zi în zi. Numai că nici PD, nici PLDM nu au un răspuns clar la întrebarea cum ar putea să fie investit un nou guvern Leancă, în condiţiile în care şi PL, şi PCRM par de nezdruncinat în decizia de a nu-l vota.

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin a explicat astăzi de ce ar fi împotrivă formaţiunea sa:

„Aici sunt indicate opt moţiuni pe care le-am înaintat guvernării în funte cu Leancă, dintre care patru la general guvernului şi patru unor miniştri din acest guvern. Acum cum să-l votăm? Vă imaginaţi ce înseamnă aceasta?”

Potrivit preşedintelui PCRM, mai există trei politicieni care, la fel, nu ar obţine votul comuniştilor, dacă ar fi înaintaţi de coaliţia minoritară, şi aceştia ar fi Vlad Filat, Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc. Vladimir Voronin a avut, de altfel, şi o sugestie la adresa partenerilor de coaliţie, despre unde ar trebui să caute un premier ce ar avea şanse să fie agreat de formaţiunea sa:

„În 2001, când am venit la guvernare cu 71 de mandate, chiar dacă aveam posibilitatea să confirmăm un prim-ministru din rândul acestor 71, nu am făcut-o. Ne-am dus la fabrica „Bucuria”, am făcut cunoştinţă cu un om ager, energic, tânăr, Dl. Tarlev, şi l-am numit prim-ministru. Şi a lucrat mai bine ca toţi premierii de până şi de după el. De ce să nu se procedeze la fel şi acum?”

Aparent nu s-a schimbat nici poziţia liberalilor. Ba chiar, înfuriat de modul cum PD şi PLDM au împărţit locurile în comisiile parlamentare, Mihai Ghimpu şi-a radicalizat mesajul adresat partidelor din coaliţia minoritară:

„Ceea ce am spus în ultimele zile s-a confirmat: în loc să avem alianţă PD, PLDM, PL, avem alianţa PLDM-PCRM şi PD, fapt confirmat prin votul de astăzi în formarea comisiilor. Înseamnă că ştiu ce fac. Lasă-i să facă.”

Unul dintre fruntaşii PLDM, Valeriu Streleţ, ne spunea aseară într-un interviu că, totuşi, pe votul liberalilor pentru guvern au mizat liberal-democraţii când s-au decis la o coaliţie minoritară:

„Ca să fim sinceri până la capăt, niciodată nu am mizat pe votul comuniştilor. Comportamentul lor în actuala legislatură este dictat de raţiunile politice proprii ale lor. Dar liberalii ar trebui să fie primii care să voteze guvernul Leancă. Ei nu pot compromite şansa Republicii Moldova de a avea un guvern investit pro-european, cu un program proeuropean.”

Marian Lupu a ţinut şi el să minimalizeze, pe de altă parte, importanţa retoricii anti-Leancă făcute de comunişti, şi să lase impresia că, de la declaraţii la fapte, poziţia acestora s-ar putea schimba:

„Eu tind să admit că această declaraţie nu a fost altceva decât o reacţie la ceea ce l-am anunţat noi anterior pe domnul Voronin, că noi nu o să-l votăm în nici o funcţie.”

Aşadar, rămâne întrebarea de ce cele două partide nu au continuat să caute compromisul cu liberalii, ci au creat o coaliţie minoritară fără garanţii solide că vor avea şi voturi pentru guvernul pe care îl vor crea. Un alt nume de premier din partea liberal-democraţilor, vehiculat în presă, ar fi cel al succesoarei lui Iurie Leancă de la Ministerul de Externe, Natalia Gherman, fiică a primului preşedinte ales al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

XS
SM
MD
LG