Linkuri accesibilitate

Ce cântă băieții ăștia nu e jazz. Deși poate că e.

Moon Hooch e un trio din Brooklyn, New York, alcătuit din James Muschlerr, tobe, și Mike Wilbur și Wenzl McGowen, saxofoane.

Două saxofoane și tobe e o formulă de grup care te duce imediat cu gândul la jazz.

Doar că ce cântă băieții ăștia nu e jazz. Deși de fapt parcă e.

Șovăiala asta a mea vine din încurcătura teribilă în care m-am găsit când mi-am dat seama că ascult dubstep cântat de doi saxofoniști și un baterist care bate la tobe un fel de disco, sau house, nu știu exact. Iar saxofoniștii improvizează à la carte. À la carte du jazz.

S-au întîlnit în timp ce studiau la The New School for Jazz and Contemporary Music (deci e ceva, pînă la urmă, legat de jazz), și s-au apucat după aceea să cânte în stațiile de metro de la New York.

Se relatează că acele cântări la metrou se lăsau întotdeauna cu dans, în care zeci de călători se bîțîiau frenetic între venirea și plecarea trenurilor.

În 2013 Moon Hooch au lansat un album omonim care a ajuns pe locul 9 în topul albumelor de jazz (iarăși jazz?) al revistei „Bilboard”. I-a urmat în 2014 „This Is Cave Music”

Cave music este și descrierea de pe Facebook a sunetelor pe care le scot acești tineri. Repet, e vorba de tobe și de două saxofoane. Unul din ei cântă și la clarinet contrabas, și la tuburi, o preferință, se pare, dincolo de ocean, unde mai sînt unii, The Blue Men, care fac asta.

Cave music, ceva teluric adică, ceva de foarte departe, fundamental, cald, care te bîțîie.

Ce cântă băieții ăștia nu e jazz. Deși poate că e.

XS
SM
MD
LG