Linkuri accesibilitate

PLDM și PDM au dat publicității acordul Alianței lor Politice pentru Moldova Europeană


PLDM și PDM au dat publicității acordul Alianței lor Politice pentru Moldova Europeană pe care au înființat-o vineri, când au anunțat că vor să-și asume responsabilitatea guvernării în minoritate, fără Partidul Liberal, cu care s-au certat. Anexele acordului care descriu partajarea funcțiilor prevăd că fotoliul de prim-ministru va reveni liberal-democraților, dar nu precizează numele candidatului. Democraților le-a revenit funcția de președinte al Parlamentului, ocupată deja de democratul Andrian Candu. Conducerea Parlamentului, din care mai fac parte liberal-democrata Liliana Palihovici și comunistul Vladimir Vitiuc ca vicepreședinți, a fost aleasă, vineri, cu voturile PLDM, PDM și ale comuniștilor. Liderul liberal-democrat Vlad Filat și cel democrat, Marian Lupu au spus că reprezentanții comuniștilor nu se vor regăsi în guvernul minoritar pe care ar dori să-l instaleze în două săptămâni. Aceste evoluții au cauzat un mic protest, duminică, în centrul Chișinăului, unde câteva zeci de protestatari și-au exprimat nemulțumirea față de eșecul creării unei coaliții pro-europene din care să fi făcut parte și liberalii.

XS
SM
MD
LG