Născută la 29 decembrie 1988, s. Lozova, r-nul Străşeni. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării ( USM) şi masteratul în cadrul aceleaşi facultăţi. Jurnalistă la revista „VIP Magazin”. Anul trecut a luat pentru al treilea an premiul „Cel mai bun jurnalist care promovează voluntariatul” din cadrul Festivalului Voluntarilor, Chişinău.
Luni
Nu mai ştiu ce om de ştiinţă îmi abureşte neuronii precum că data de 19 ianuarie este cea mai depresivă zi din an. Culmea, e şi zi de luni. Spiritul meu ortodox mă calmează şi îmi dă forţe. E totuşi Botezul Domnului, pe stil vechi. Îmi spun: „Doamne, cum ai trimis Duhul Sfânt în această zi, te rog, îi reaminteşti să treacă şi pe la mine, nu de alta, dar ştiu că E mai puternic decât orice depresie de pe faţa pământului”. Da, a venit Sfântul Spirit şi pe la mine. Cred. Îmi doream să iau apă sfinţită de la Biserică, dar m-am răzgândit. Noi doar atât ştim, să colecţionăm apă sfântă, dar să nu o folosim. Nici măcar nu ne dăm osteneala să aflăm adevărata menire a aghiazmei sau cum ar trebui aceasta utilizată corect. Spiritul primitiv de evlavie domină viaţa moldovenilor noştri. Cel puţin, de câte ori ajung la Liturghie, înţeleg un singur lucru: sufletul Mariei Egipteanca era mai curat decât al multor creştini din zilele noastre, inclusiv al meu.
Mi-am amintit brusc de călătoria mea la Ierusalim. Lângă Biserica Sf. Mormânt se aude în difuzoare rugăciunea de zi a musulmanilor. Sute de turişti din întreaga lume vin să se închine. Straniu, nici îmbulzeală, nici gălăgie, nici hărmălaie. O civilizaţie în toată firea. Îmi încordez memoria să îmi amintesc dacă am văzut ceva similar la noi. Nu comentez
Marți
Ai noştri îl celebrează pe Sf. Ioan Botezătorul. E ultima sărbătoare din ianuarie, conform stilului vechi. Sunt epuizată de atâta prăznuire. Am uitat să îl sun pe tata. El e Ion. Mă va ierta, nu are altă treabă. Ştie că dacă va sta supărat, nu îi ajută. În schimb, nu am uitat să fiu la 8.30 la bancă. La 9.00 se deschide. Administratorul blocului nostru a decis că o anumită factură să fie achitată la o anumită bancă. Marele minus al acestei instituţii, indiferent de filială, este rândul monstruos. Ajung. În faţa mea, 10 bătrâni. Întreb cine e ultimul în rând. Am aflat. Să nu plictisesc, ascult radio în căşti. Rândul se face şi mai mare. Când paznicul a deschis uşa, toată lumea s-a năpustit de parcă se începe războiul. E imposibil ca ziu să nu treacă fără scandalul dedicat celor care nu respectă rândul. Bătrânii au venit pentru compensaţii, pensii. Doamna de la casă îi spune unei băbuţe: iar acum vă rog să scrieţi cu litere latine, „am primit suma de x lei şi x bani”. Sărmana femeie, trecută prin vâltoarea vremii, îi spune că nu ştie a scrie „moldoveneşte”. Nu ştiu cum s-a terminat această poveste. Eram cel mai bucuros dintre pământeni că am reuşit să îmi achit factura şi să ajung la timp la serviciu.
La prânz m-am văzut cu Cristina. Mi-a propus o colaborare pentru site-ul ei dedicat femeilor. Îi analizez oferta şi îi spun că voi reveni.
Cozile şi aşteptările, frica de necunoscut ne vor sta pe spate precum o cocoaşă de dromader. Eu însă încerc să scap de ea. Cel puţin, mă lupt.
Miercuri
De dimineaţă am primit confirmările tuturor textelor şi machetelor pentru care am muncit din luna decembrie. Lucrăm pe ultima sută de metri la unul dintre cele mai importante proiecte ale revistei noastre. În pauza de masă îmi fac planuri pentru vacanţa de Paşte. Viena sau Istanbul. Cred că ambele, dar în perioade diferite. Microbul călătoriilor m-a infectat din 2011. Am zburat atunci prima dată cu avionul, cursa Odessa-Kiev. Destinaţia finală a fost Tbilisi, Georgia. Spre marea mea bucurie, nu am fobie de zbor.
Am fixat pentru ora 19.00 un interviu cu Olia Tira, Cristina Scarlat şi Pasha Parfeni. Trebuia să aflu părerea lor despre Eurovision, mai ales că ei au trecut prin această şcoală.
Până în seară, aveam timp să mai citesc un pic din cartea lui Klaus Iohanis, „Pas cu pas”. Mi-am adus aminte de orele de germană din liceu. La profilul umanist, am studiat doi ani germana. Spre marea mea dezamăgire, profesoara a plecat în alte ţări. După ce mi-am procurat dicţionare şi cărţi de gramatică germană, m-am întristat. În lista mea de dorinţe pentru 2015 este să încep un curs de această limbă.
Din ceea ce văd pe Facebook, lumea citeşte. Nu vreau să cred că e doar o fiţă sau modă să scrii fraze din cărţile pe care le citeşti.
Mă rog din suflet ca marele Cantemir să fi greşit afirmaţia care menţionează lenea noastră faţă de studii. Mă rog, nu am altă soluţie.
Joi
Este o zi mai lejeră. Am treabă doar până la orele 19.00. Dimineaţa a început interesant. Am primit daruri frumoase de la o colegă pentru o colaborare dintre blogul meu şi compania de cosmetice pe care o promovează. Înţeleg că viaţa unei femei e tare năbădăioasă şi scumpă. Celebrul creator de modă Karld Lagerfeld spunea că bărbaţilor le plac femeile frumoase, iar pentru aceasta, ele au nevoie de bani. Corect.
Ajunsă la redacţie, am primit o propunere de a acorda un interviu pentru o publicaţie dedicată elevilor. Încerc să îmi aduc aminte de viaţa mea din liceu. Interesantă pentru mine, banală pentru alţii. Îmi plăcea să învăţ, să citesc şi să mă implic în diverse concursuri. Nu am fost niciodată la discotecă. Preferam să stau la cald în fiecare sâmbătă şi să o privesc pe Andreea Marin. Iar ca toată culmea să fie superbă, discoteca se afla vis-a-vis de casa mea!
Da, nu îi condamnam pe colegii mei, fiecare îşi setează valorile în viaţă. Care dansator, care petrecăreţ, care politician.
Odată, am fost totuşi la o discotecă de la şcoală. Am ţopăit cât am ţopăit, dar am decis că e mai ok să vin la 23.00 acasă şi să dorm. Apropo, ador să dansez.
Vineri
Ziua mea preferată. Fac ultimile pregătiri pentru un eveniment ce va avea loc duminică, un eveniment dedicat fetelor şi studentelor unde se va aduna multă lume bună. Am mai redactat din comunicat, am mai discutat cu partenerii evenimentului şi bloggeriţele invitate, totul se anunţă aşa cum am planificat. Vineri e ziua în care mă lepăd de mine, iar după 18.00 închid telefonul şi internetul. Noroc de un serial turcesc absolut fabulos pe care l-am descoperit recent. Nu am ştiu că în Turcia se produc asemenea filme interesante. Chiar dacă subiectul este un sirop sută la sută, mi-au căzut cu tronc actorii principali.
Vineri este cununa pentru toate eforturile mele. Stau şi meditez cum au trecut zilele din această săptămână şi dacă am contribuit cu ceva la realizarea unor dorinţe scrise pentru anul 2015. Da, s-a mai adăugat o picătură în oceanul de vise. Din an în an se adună tot mai multe idei, cereri de la viaţă, nu mă eschivez să o întreb dacă are cumva planificată realizarea acestora. E totuşi viaţa mea şi mă încântă faptul că îi pot schimba sensul atunci când simt nevoia.
