Linkuri accesibilitate

Anii trec, ca un stol de lăstuni, vorba poetului, şi nimic nu se schimbă.

Cum poţi soluţiona problemele mari, strategice, dacă nu le poţi rezolva pe acelea mici, simple?

În Chişinău, oraşul care e capitală europeană, problemele transportului în comun sînt endemice. Nici o guvernare nu le poate face faţă.

Eu locuiesc nu departe de fabrica „Franzeluţa”, pe strada Sarmizegetusa. Pe acolo, din păcate, nu trec troleibuzele care merg spre Telecentru. Ca să ajung la Telecentru ar trebui să sar dintr-un troleu în altul, adică să plătesc mai mult. Pe strada Sarmizegetusa troleibuzele circulă numai într-o singură direcţie.

Ei bine, există totuşi o posibilitate de a ajunge de la Colegiul de Transporturi la Telecentru. Ar trebui să urci în microbuzul nr.120… Dar şi povestea microbuzelor de pe această rută nu e prea veselă.

Poţi să aştepţi la staţie vreo 15-20 de minute şi să vezi cum două-trei microbuze zboară pe lîngă tine fără să-ţi acorde vreo atenţie. Ele par implicate într-o competiţie acerbă. Ai impresia că un microbuz se grăbeşte să-l întreacă pe altul, că nu vrea nicidecum să rămînă în urmă, căci anume cel mai rapid va culege de pe marginea străzii cei mai mulţi pasageri.

E dezgustătoare situaţia. Şi doar au existat accidente în care au fost implicate tot felul de microbuze. Unde vă grăbiţi, stimabililor? Ce fel de competiţie e asta?

Aşadar, din cauza acestor vitezomani, care nu te bagă în seamă, ajungi mai tîrziu la Telecentru decît îţi imaginai.

Iar dacă totuşi urci în microbuz mai repede, oricum s-ar putea să întîrzii. Pe strada Ismail el se opreşte o vreme şi nu mai pleacă pînă o puzderie de oameni nu dau buzna în el. Nişte flăcăi energici anunţă cu voce tare că microbuzul stă să plece spre Gara de Sud. Ei strigă pînă cînd maxi-taxi-ul se umple bine.

E o problemă mică asta, fireşte. Dar anii trec, ca un stol de lăstuni, vorba poetului, şi nimic nu se schimbă. Ce facem mai departe, dragi edili? Rămînem în aceeaşi băltoacă prost mirositoare?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG