Linkuri accesibilitate

Aplauze finale


Vaclav Havel Memorial la Universitatea Georgetown la Washington ( AFP PHOTO/Nicholas KAMM)

Vaclav Havel Memorial la Universitatea Georgetown la Washington ( AFP PHOTO/Nicholas KAMM)

A apărut un obicei nou în momente grave și triste, la moartea vreunei figuri publice, fie actor, fie politician, fie sportiv, mulțimile aplaudă...

E delicat de comentat, dar merită. De cîțiva ani încoace, a apărut un obicei nou în momente grave și triste. La moartea vreunei figuri publice, fie actor, fie politician, fie sportiv, mulțimile aplaudă. Adică își exprimă respectul și durerea altfel decît în fața dispăruților de rînd. Prin apaluze. Ca la teatru sau concert sau meci.

Obiceiul a prins și, în lumea occiedentală cel puțin, a devenit normă de comportament pios. Ceva nu e totuși potrivit. Aplauzele vin din alt mediu. Din lumea spectacolului. Apariția noului obicei arată că publicul larg e îmbibat de spectacol și își ia obiceiurile de acolo. Și încă ceva.

Din păcate, apaluzele la ocazii funebre, spun că lumea a pierdut puterea de a se concentra și de a se reculege în tăcere. Ce e lipsit de sunet, de semnale vizibile sau sonore nu mai e, a fost uitat sau nu mai contează. Iar asta preuspune o transformare serioasă. Dispăruții își pierd egalitatea. Unii nu mai sînt regretați ca ființe umane ci mai curînd ca vedete. Lumea a sărăcit cu acest obicei, de vreme ce nu se mai poate exprima decît în termeni de spectacol și doar la dispariția unei vedete.

XS
SM
MD
LG