Linkuri accesibilitate

Demonstrațiile xenofob-naționaliste de la Dresda au fost interzise.

Este acceptabilă interdicţia unei demonstraţii pe motiv că unul dintre organizatori a primit ameninţări cu moartea? Unii zic da, alţii ba. Printre cei care spun „nu” se află şi cancelara Angela Merkel care s-a pronunţat cu fermitate pentru dreptul de a folosi spaţiul public pentru demonstraţii.

„Chiar dacă nu-mi place conţinutul demonstraţiilor, eu, în calitate de cancelară, am un interes special ca în fiecare localitate din Germania să se poată demonstra, fiindcă este vorba despre un drept fundamental.”

Fotografia Angelei Merkel la o demonstrație Pegida la Dresden

Fotografia Angelei Merkel la o demonstrație Pegida la Dresden

Declaraţia cancelarei este o intervenţie directă în discuţia declanşată după interzicerea la Dresda a „demonstraţiei de luni” anunţată de mişcarea xenofob-naţionalistă Pegida (cunoscută sub numele de Patrioţi Europeni contra islamizării Apusului).

Organizatorul principal al demonstraţiilor de la Dresda, Lutz Bachmann, primise ameninţări cu moartea. În contextul atentatului de la Paris, a acţiunilor contra unor islamişti din Belgia şi a raziilor şi arestărilor unor extremişti salafişti din Berlin, poliţia din landul Saxonia a considerat că manifestanţilor nu li se poate asigura protecţia necesară. În pofida interdicţiei, la Dresda totuşi s-au adunat circa 300 de persoane care au participat şi în lunile trecute la manifestaţiile Pegida. (Săptămîna trecută numărul demonstranţilor era de 25.000.) 1600 de poliţişti s-au aflat pe stradă. Radiodifuziunea germană a relatat că oraşul arăta de parcă ar fi fost declarată starea de asediu.

Pe de altă parte, preşedinta grupului parlamentar ecologist a atras atenţia asupra faptului că străinii stabiliţi în Dresda se tem să mai iese seara în stradă. Unii dintre ei nu-şi mai trimit copii la şcoală.

Lutz Bachmann, unul din principalii organizatori ai mișcării populiste Pegida

Lutz Bachmann, unul din principalii organizatori ai mișcării populiste Pegida

Organizatorii demonstraţiilor, care pînă în trecut au calificat mass-media drept „presă mincinoasă”, şi-au schimbat acum strategia, acceptînd un dialog cu ziariştii. Liderul Pegida, Lutz Bachmann, a anunţat că demonstraţiile vor continua săptămîna viitoare.

Un dialog substanţial în care să fie discutate revendicările manifestanţilor nu a avut loc. Manifestanţii cer limitarea numărului de azilanţi şi înăsprirea legilor care reglementează şederea străinilor în Germania.

Faptul că autorităţile landului Saxonia au interzis orice fel de demonstraţie este în opinia multor politicieni o intervenţie inadmisibilă în dreptul la libera exprimare.

Coperta ediției germane a romanului

Coperta ediției germane a romanului

Dacă în capitala saxonă Dresda atmosfera continuă să fie tensionată, la Köln s-a derulat fără vreun incident o întîlnire a scriitorului francez Michel Houellebecq cu cititorii săi germani. Controversatul roman al lui Houellebecq „Supunerea” (fr. „Soumission“, germ. „Unterwerfung“, publicat la editura Dumont) a apărut acum şi-n limba germană şi este pe cale să devină muniţie ideologică pentru susţinătorii mişcării islamofobe Pegida. Houellebecq imaginează în romanul său islamizarea Franţei.

În timpul întîlnirii de la Köln, Houellebecq a făcut declaraţii ambivalente. Respingînd acuzaţia de islamofobie, autorul de scandal şi noul idol al Pegida (care între timp are un pandant francez omonim, înfiinţat de către extremistul „identitar” şi admirator al lui Putin, Renaud Camus) s-a rectificat, declarînd: „Aproape că mi-aş fi dorit ca volumul meu să fie unul islamofob”.

XS
SM
MD
LG