Linkuri accesibilitate

FMI reduce aşteptările de creştere economică la nivel global


… scăderea drastică a preţului petrolului (cu peste 50 la sută în ultimele luni) pare să fie anulată de alte probleme globale.

Fondul Monetar Internaţional reduce serios aşteptările de creştere economică pentru 2015-2016, pentru că scăderea drastică a preţului petrolului (cu peste 50 la sută în ultimele luni) este anulată de alte probleme globale.

În aceste condiţii, FMI se aşteaptă la o creştere de 3,5 la sută anul acesta şi de 2,7 la sută în 2016, cu aproape jumătate de procent mai puţin decât previziunile făcute în octombrie anul trecut.

Economia americană este în creştere, dar Rusia, zona euro, China şi Japonia rămân economii problematice.

Economia Chinei, s-a anunţat astăzi la Beijing, a crescut anul trecut cu numai 7,4 la sută, cea mai slabă rată de creştere din ultimii 24 de ani. Iar în următorii doi ani, 2015 şi 2016 creşterea va fi de sub 7 la sută – din nou un fenomen fără precedent în ultimele două decenii. Cele mai mari probleme ale economiei chineze sunt reducerea exporturilor şi criza imobiliară din ţară.

„Încetinirea economiei chineze, - a declarat analistul FMI, Oliver Blanchard, citat de AFP, - îi va lovi în primul rând pe partenerii comerciali cei mai apropiaţi, cei din restul Asiei”.

Pe de altă parte, cea mai mare economie din lume, cea a Statelor Unite, va creşte cu 3,6 la sută, crede Fondul Monetar Internaţional.

Ţările din zona euro şi Japonia sunt ameninţate de deflație, „stagnare şi o rată joasă a inflației”, ceea ce va necesita o politică monetară mai flexibilă - strategie la care zona euro nu poate apela atât de uşor, mai ales acum când se aşteaptă la noi probleme cu Grecia după alegerile generale de duminică, ce ar putea fi câştigate de partidul populist de stânga Syriza.

Preţul scăzut al petrolului şi ieftinirea euro în raport cu dolarul ar trebui să permită o relansare a economiilor europene. Dar evoluţiile pozitive sunt contracarate de nivelul scăzut al investiţiilor. Şi de reducerea exporturilor ca urmare a faptului că se va reduce cererea ţărilor în curs de dezvoltare.

Aşa că pertu zona euro, FMI nu se aşteaptă la o creştere mai mare de 1,2 la sută în acest an şi, probabil, 1,4 la sută în 2016.

Şi, desigur, în această conjunctură, economia Rusiei este greu încercată: trebuie să facă faţă sancţiunilor internaţionale impuse ca urmare a amestecului în criza din Ucraina. Problema cea mai mare este însă căderea drastică a preţului petrolului, alături de gaze naturale, cel mai important export rusesc. Aşa că anul acesta FMI se aşteaptă ca economia Rusiei să crească cu 3 la sută, iar în 2016 cu numai un procent.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG