Linkuri accesibilitate

Separarea dintre Biserică și stat în Moldova: între lege și realitate


Protest ortodox la Chișinău împotriva înregistrării electronice a populației.

Protest ortodox la Chișinău împotriva înregistrării electronice a populației.

„Eu nu te încurc, iar tu sau mă ajuţi, sau nu mă încurci.”

Constituţia Republicii Moldova garantează expres libertatea conştiinţei şi stipulează autonomia şi separarea de stat a cultelor religioase.

Biserica ortodoxă, la rândul său, în statutul său, se desparte hotărât de stat.

Cu toate acestea, mai multe voci consideră că, în practică, separarea dintre biserică şi stat este foarte fragilă şi stipulată foarte vag în legislaţie.

În opinia expertului în teologie Victor Gotişan această situaţie convine atât bisericii, cât şi statului:

„În cazul bisericii pentru că au anumite privilegii de la stat: numerele oficiale de înmatriculare a maşinilor, sau se vorbeşte că foarte mulţi reprezentanţi a clerului au paşapoarte diplomatice, sau statul nu se amestecă în treburile financiare ale bisericii. Statul, în schimb, cere un fel de loialitate, dacă o put numi aşa, când apelează la biserică ca instituţie. Mă refer la un anumit suport politic în anumite situaţii, în acelaşi scop electoral. Este foarte bine ştiut că biserica în Republica Moldova se bucură de cea mai mare încredere în rândul populaţiei, sondajele arată peste 80 la sută. Respectiv, este foarte comod să controlezi oarecum respectiva instituţie şi să o foloseşti în scopuri proprii. Situaţia respectivă e un fel de joc – o mână spală pe altă, eu nu te încurc, iar tu sau mă ajuţi, sau nu mă încurci.”

Victor Gotişan e de părere că legislaţia naţională, inclusiv statutul Bisericii ortodoxe, ar trebui revizuite astfel încât să nu mai existe interpretări vizavi de unde trece linia de separare a statului de biserică:

„Statutul Bisericii ortodoxe a fost adoptat în 1992 -1993 şi au existat multe discuţii că trebuie readaptat şi menţionate lucrurile pe nume. Cred că ar trebui să fie foarte clar delimitate. Legea statului spune că biserica e separată de stat însă se opreşte doar la fraza asta. nu sunt expert în legislaţie, dar cred că trebuie să existe nişte instrumente sau căi prin care să se menţioneze cum este separată de stat, care este procedura.”

Doctorul în teologie Romeo Cemîrtan crede şi el că nu există o separare foarte clară între biserică şi stat. Iar unul din exemplele vizibile, în opinia lui, este atitudinea pe care o ia mai mulţi slujitori ai bisericii faţă de cursul de dezvoltare externă a Moldovei promovat de autorităţile statului:

„Cât eram pro-ruşi şi la conducerea era PCRM, sigur că biserica ortodoxă, mai exact Mitropolia Moldovei, avea la fel un vector foarte clar de susţinere a politicii din Republica Moldova de a fi alături de Federaţia Rusă. după ce guvernarea s-a schimbat în 2009, la fel avem o schimbare radicală, care în structura bisericii nu este văzută uniform şi sunt forţe care nu acceptă această schimbare. Dar oricum avem această manifestare de a fi docili statului şi desigur încercări de a influenţa, de a manipula credincioşii.”

În opinia lui Romeo Cemîrtan există încă o problemă gravă şi anume separarea pe interior a Bisericii ortodoxe, una supusă juridic Patriarhiei ruseşti, alta celei româneşti:

„Cele două mari Mitropolii ţin de conduceri care se află în state străine. Desigur că jocul geopolitic afectează latura religioasă. Atât slujitorii, cât şi credincioşii acestor Mitropolii pot fi folosiți, iar în cei 25 de ani de independenţă avem multe cazuri în care au și fost folosiţi în aceste jocuri geopolitice. Această situaţie pune sub semnul întrebării şi securitatea Republicii Moldova, şi dezvoltarea socio-culturală în mod independent.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG