Linkuri accesibilitate

Transparenţa nu poate fi totală ne-au lămurit filosofii-jurnalişti care au stabilit, pornind de la hecatomba franceză, că libertatea trebuie să aibă nişte limite înţelept stabilite de bun simţ şi de organele de partid şi de stat.

Chiar în momentele în care la Paris indignarea stârnită de asasinarea caricaturiştilor de la Charlie Hebdo aduna milioane de protestatari, printre care şi zeci de şefi de stat şi mulţi alţi oficiali, în Bucureşti, la metrou, câteva zeci de persoane îşi etalau lenjeria intimă pentru a marca un fel de Zi a transparenţei vestimentare. Probabil că asta o fi metrosexualitatea în viziunea unora. Cert este că au fost inşi care au preferat în acea zi să iasă din casă nu pentru a semna în Cartea omagială de la Ambasada Franţei, ci pentru a-şi etala goliciune prin centrul oraşului.

Unii comentatori au văzut în toată parada de celulite, colăcei şi zâmbete largi o metaforă care suprapunea tragediei pariziene clovni autohtoni şi dădea un nou sens libertăţii de expresie. Alţii au spus că manifestarea bucureşteană dărâma tabuul intimităţii şi nudităţii publice nefiind astfel străină de caricaturile din revista cu pricina.

De asemeni, parcă pentru a dovedi ce lecţie a tras din asasinarea caricaturiştilor parizieni, Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat la sânge derapajele unui comediant de televiziune, care glosa cu filosofie de autobază pe marginea religiei teroriştilor. Mai mult, o asociaţie religioasă vrea să-l cheme în judecată nu doar pentru că a folosit vorbe din partea cenzurată a dicţionarului, ci şi pentru că a încălcat unele prevederi din Sharia. Le-a încălcat dreptul la propria imagine!

Că transparenţa nu poate fi totală ne-au lămurit nu doar participanţii la excentrica manifestaţie bucureşteană, ci şi filosofii-jurnalişti care au stabilit, pornind de la hecatomba franceză, că libertatea trebuie să aibă nişte limite înţelept stabilite de bun simţ şi de organele de partid şi de stat. Adică trebuie să îţi asumi riscul ca libertatea de gândire să-ţi ricoşeze balistic în moalele capului. Aşadar înţelepciunea nu poate fi asociată cu libertatea, ci cu moderaţia şi cu limitele. Asta da, peratologie! Într-o stranie împerechere de creativitate şi intelectualitate, o senatoare PC, protestatară de profesie şi om cu idei simple şi clare, a spus că publicarea caricaturilor în revista franceză nu a fost semn de libertate a presei, ci de inconştienţă. „Libertatea presei nu e absolută [...], iar dreptul la exprimare trebuie să se oprească acolo unde începe dreptul celui de lângă tine”, spunea ea. Cei doi sunt doar vârful de lance al curentului de opinie conform căruia trebuie să protejăm spaţiul public de excese. Mai multe organizaţii de bine au şi trimis o scrisoare deschisă parlamentarilor, somându-i să adopte cât mai repede pachetul de legi care să ne asigure libertatea aceea „înţelept limitată”. Unii, mai naivi sau bine informaţi, laudă oportunitatea, sinceritatea şi constructivitatea intervenţiei, susţinând că trebuie să primească răspuns urgent. Guvernul are proiectele de lege pregătite deja şi ar vrea, spun unii, să le adopte în regim de urgenţă, cerând votul de încredere în Parlament. Este vorba despre prevederile referitoare la telefoanele cu cartelă Prepay, la violarea corespondenţei electronice şi la monitorizarea şi stocarea datelor privind convorbirile telefonice. Adică miezul intimităţii unui om din secolul XXI. Mulţumim din inimă partidului că ne-a umplut cu viruşi, troieni şi spamuri calculatoarele şi viaţa intimă. Primii paşi importanţi în intimitatea dintre omul de rând şi demitari au fost făcuţi. În ultimele zile ale anului trecut senatul care era camera decizională, a aprobat Legea siguranţei cibernetice. Acesta stabileşte că pentru a controla datele şi informaţiile electronice ale unui utilizator de calculator nu este necesar mandatul emis de tribunal, ci doar „o solicitare motivată”. S-a îmbogăţit şi numărul celor care se pot bucura de viaţa privată a individului: serviciile secrete (şapte, opt la număr, cine mai ştie câte sunt?), ministerele Apărării, Afacerilor Interne şi alte direcţii şi organizaţii guvernamentale înţelepte. Legea aşteaptă doar semnătura prezidenţială pentru a devenit fapt împlinit însă mecanismul e deja pus în funcţiune şi furnizorii de Internet şi telefonie mobilă îşi ţin arhivele în ordine pentru a sări la semnalul următor în ajutorul clienţilor guvernamentali care ne vor binele suprem.

Este curios cum, după atâta amar de vreme de teroare sistematică şi schizofrenie generalizată, după ce drumul iadului comunist s-a umplut de bunele intenţii ale centralismului democratic, perioadă în care oamenii se fereau să-şi scrie gândurile, nemite să le mai şi comunice altora, de teama poliţiei politice care i-ar fi anihilat pentru că s-au abătut de la azbuchea partidului, sunt unii care, din oboseală, teamă întemeiată sau ca efect al legii gravitaţiei intelectuale, ar vrea să revenim tot acolo, sub pretextul că doar infractorii au ceva de ascuns. Este şi această înţelepciune prudentă un fel de a purta în libertate cicatricele gratiilor imprimate în piele. Există politicieni şi demnitari care privesc cu speranţă la pactul pe care l-a cerut preşedintele Iohannis pe chestiuni de apărare, pentru că această înţelegere pare să fie o portiţă pe care să se strecoare şi legislaţia de securitate.

De altfel, conform Constituţiei, preşedintele Iohannis ar trebui în viitorul apropiat să conceapă în cadrul CSAT strategia naţională de apărare cea care, nu demult, stârnea controverse aprinse tocmai pentru că, printre altele, enumera presa printre principalele ameninţări de securitate. Pactul pentru Apărare semnat de toate partidele care au participat la negocierile de la Cotroceni va fi redeschis aceste discuţii astfel că preşedintele Iohannis ar trebui să decidă dacă acceptă limitările înţelepte ale libertăţii. Deja şeful SRI a spus zilele trecute că legile monitorizării electronice vor fi repuse în discuţia Parlamentului. E semn că în recenta şedinţă a CSAT s-a discutat şi acest subiect şi că, deşi spunea că-şi va depune mandatul pe masa următorului preşedinte, George Maior e hotărât să se sacrifice în continuare pentru ţară, plictisindu-se cu corespondenţa noastră electronică.

Oricum, dincolo de graba cu care s-a semnat pactul şi de deciziile financiare presupuse de acesta ( alocarea a doi la sută din Produsul intern brut din 2017 pentru apărare), se aude un răpăit de tobe. Însuşi preşedintele, după încheierea discuţiilor, a afirmat că Europa trece prin cele mai mari provocări de securitate de după Războiul rece, denunţând invadarea şi redesenarea hărţii Ucrainei. „Toate aceste lucruri grave se întâmplă lângă frontiera noastră şi nu pot fi ignorate”, spunea Klaus Iohannis.

E poate un motiv în plus să fie descâlcite iţele afacerii EADS, tranzacţie de multe miliarde care ar fi trebuit să securizeze graniţele estice ale Uniunii Europene, adică ale României. Dacă e să ne luăm nu doar după registrele contabile şi declaraţiile martorilor, ci şi după nenumăratele cazuri de trafic transfrontalier de marfă, arme, droguri şi persoane, sistemul integrat pentru protejarea frontierei de stat a devenit o escrocherie care a pus în pericol siguranţa naţională mai mult decât ar putea s-o facă un articol de ziar, indiferent cât de pricinos ar fi. Nu dezvăluirile de presă, indiferent cât trunchiate şi dezechilibrate ar fi ele, au dus la această situaţie. Nu libertatea de expresie atâta câtă a mai rămas, după ce presa a încăput aproape total pe mâna grupurilor de interese, pune ţara în pericol, ci lăcomia şi corupţia oficialilor, reţelele de influenţă şi furtul instituţional din buget, incompetenţa guvernamentală şi transformarea reţelelor decizionale în grupări mafiote. Nu e de mirare că, după cum se aude, noul raport al Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare revine iar la problema corupţiei, criticând deciziile parlamentare care blochează cercetările penale în cazul demnitarilor. E o referire străvezie şi la iniţiativa unuia dintre foştii consilieri ai lui Ion Iliescu care ar vrea ca demnitarii să-şi piardă imunitatea doar în cazul unor infracţiuni violente. Este acelaşi politician care cerea lunile trecute modificarea Codului Penal pentru a-i pedepsi pe cei care publică dezvăluiri, informaţii despre dosare, pe cei care critică „cu intenţie” judecătorii, procurorii şi instanţele de judecată.

Unanimitatea de vederi a semnatarilor pactului pentru Armată nu este o excepţie, chiar dacă mulţi entuziaşti ai noului preşedinte spun că, de la Declaraţia de la Snagov, semnată în 1995 de toate partidele, document care deschidea calea integrării euro-atlantice, nu s-a mai ajuns la un consens naţional. Un consens naţional presupune şi reducerea sistematică a fondurilor pentru sănătate care, chiar dacă au crescut în cifre absolute, nu acoperă nici pe departe degradarea şi necesităţile tot mai mari ale sistemului. Un alt consens naţional a presupus şi reducerea fondurilor pentru educaţie. Conform unui raport al Comisiei Europene publicat zilele acestea, între anii 2007 şi 2012 investiţiile din educaţie s-au redus în România cu 40 de procente, chiar dacă PIB-ul a crescut cu zece la sută. De asemenea, se mai spune în raport, România conduce şi la capitolul tinerilor neintegraţi în niciun sistem de formare şi învăţământ. E de înţeles acest consens naţional. Reducerea fondurilor pentru educaţie este o investiţie în tineri şi în viitorul lor. Ignoranţa lor este nepreţuită pentru politicieni, ideologi şi alţi ayatolahi.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG