Linkuri accesibilitate

Igor Dodon: „Mai bine să mă considere mâna Moscovei, decât mâna lui Plahotniuc şi a lui Filat”


Igor Dodon

Igor Dodon

Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, într-un interviu în exclusivitate pentru Europa Liberă.

Europa Liberă: Socialiştii sunt singurii care nu participă acum în nici un format de negocieri pentru crearea guvernării. Totuşi, cum credeţi, privind dintr-o parte, se va forma o coaliţie sau vom fi alegeri anticipate?

Igor Dodon: „Şi PLDM, şi PD, şi PCRM se tem de alegeri anticipate. Ele au obţinut aceste rezultate pentru că oamenii aveau anumite speranţe, ele creaseră anumite aşteptări… De aceea pentru ei să rişte să meargă la alegeri anticipate eu cred că este periculos. Sunt foarte periculoase alegerile anticipate şi pentru comunişti. Comuniştii, prin negocierile şi încercarea de a forma o majoritate parlamentară cu partidele proeuropene, partide şi lideri pe care i-au numit hoţi, bandiţi, contrabandişti pe parcursul ultimilor cinci ani, deci aceste negocieri vor duce la pierderea în continuare a susţinerii populaţiei, a alegătorilor pentru comunişti. De aceea, cel mai probabil ei vor fi nevoiţi să găsească un numitor comun.

Problema în ce constă? Situaţia este foarte dificilă în ceea ce ţine de bugetul pentru anul curent, sunt necesare circa 15 miliarde de lei pentru a acoperi găurile, situaţia este foarte dificilă în sistemul bancar, s-au furat din Banca de Economii, din alte bănci circa 1 miliard de euro şi, pentru a astupa gura deponenţilor, ei acum sustrag bani din fondul de rezervă al Băncii Naţionale, pentru că ei înţeleg că dacă deponenţii nu o să poată să-şi ridice depunerile de la Banca de Economii, atunci se va porni un val pe care n-o să-l poată opri nimeni. Pe de altă parte, Banca Naţională va trebui să găsească surse pentru a acoperi acest gol în rezervele valutare.

Şi în această situaţie, când sunt necesari bani şi la BNM, şi în buget, ei au o singură soluţie: trebuie să meargă din nou cu mâna întinsă la americani şi la europeni. Eu am discutat zilele acestea cu Ambasadorul SUA, iar anterior – cu Ambasadorul UE – ei înţeleg foarte bine acest lucru. Şi din câte am înţeles eu, ei nu vor da aşa de simplu aceşti bani. Ei cer reforme, clare, necesare, undeva dure, cu costuri politice. Iar cei care negociază şi pretind că vor fi o guvernare au de ales: sau să creeze o guvernare mai mult sau mai puţin transparentă, care va face reforme profesioniste, dar în cazul acesta ei trebuie să fure mai puţin, iar ei nu sunt obişnuiţi să fure mai puţin, sau Europa şi America nu le vor da bani.”

Europa Liberă: Pentru socialiştii, ce coaliţie totuşi ar fi mai preferabilă, cu participarea PL sau cu participarea PCRM, în perspectiva alegerilor din 2018 sau a unor anticipate?

Igor Dodon: „Orice coaliţie care va fi formată nu va face situaţiei. Sunt convins de acest lucru. Pentru că Vlad Filat, Vlad Plahotniuc, Vladimir Voronin (îl las pe Mihai Ghimpu la o parte) au alte scopuri. Ei au scopul în continuare să guverneze prin corupţie şi sustragerea banilor publici. Ei vor şantaja europenii şi americanii mai departe cum a făcut în ultimii cinci ani.

Ei îi şantajează în felul următor: da, noi suntem corupţi, dar dacă n-o să ne susţineţi, vin ruşii, vine Dodon ş.a.m.d. Şi dacă SUA şi UE se vor lăsa şantajate în continuare, atunci ele nu trebuie să se mire de ce peste un an-un an jumătate vectorul european va fi susţinut de 10-15% din populaţie. Pentru că oamenii văd toate aceste lucruri. ”

Europa Liberă: Totuşi conduceţi un partid şi vă gândiţi fireşte la perspectiva electorală. De aceea vă întreb: mai bun teren, oportunităţi de manifestare aţi avea dacă s-ar crea o coaliţie în care ar participa comuniştii sau, invers, liberalii?

Igor Dodon: „Comuniştii deja şi-au săpat groapa prin începerea negocierilor cu oligarhii. De aceea, vor intra ei în guvernare, nu vor intra – ei pasul l-au făcut deja. Eu îl înţeleg pe Vladimir Voronin. El avea două variante: sau să fie o opoziţie dură ca socialiştii, însă în această situaţie el nu putea să-şi controleze fracţiunea, pentru că jumătate sunt oameni ai lui Filat şi ai lui Plahotniuc, şi atunci el dispare imediat, pentru că cel puţin jumătate din deputaţi plecau; sau să aleagă o moarte mai lungă, mai înceată. Şi probabil a ales al doilea scenariu: colaborarea cu oligarhii pentru a încerca cumva să se păstreze în speranţa că nu ştiu ce se va întâmpla.”

Europa Liberă: Este o versiune că orice coaliţie se va forma, oricum va fi o coaliţie dominată de PD. Sunteţi de acord cu asta?

Igor Dodon: „Eu cred că în coaliţia care se discută acum – PLDM, PD, PCRM – este o coaliţie foarte convenabilă PD-ului. De ce? Pentru că în această coaliţie PLDM are de pierdut, pentru că îşi trădează alegătorii de dreapta şi îl avantajează undeva pe Mihai Ghimpu. PCRM de asemenea ar putea să piardă şi Vladimir Voronin practic ar putea pierde partidul, şi s-a discutat foarte mult că ar fi bine o fuziune între PD şi PCRM. Şi poate asta ar fi una din căile de a înghite PCRM. Deci, ar putea fi o coaliţie foarte convenabilă PD-ului.”

Europa Liberă: Cândva era o vorbă: că oricine se va coaliza cu Vladimir Voronin, va fi înghiţit. Mai credeţi în aşa ceva?

Igor Dodon: „A trecut acea perioadă.”

Europa Liberă: Deci, Vladimir Voronin de până la 2014 şi Vladimir Voronin de după ar fi doi oameni diferiţi în opinia Dvs.?

Igor Dodon: „Absolut. Şi ceea ce se întâmplă în ultimul timp - PCRM în premieră pentru istoria sa a obţinut aşa rezultat mic şi el va fi doar în scădere.”

Europa Liberă: Momentul de peste un an jumătate când va trebui ales preşedintele. Dvs. deja aţi declarat că aţi vota pentru schimbarea procedurii de alegere a şefului statului, aţi opta pentru alegerea lui de către popor. Cu o oarecare coaliţie în care intră fie liberalii, fie comuniştii , aţi vota un proiect de acest gen, dacă s-ar ajunge la el?

Igor Dodon: „Noi am promis oamenilor, şi în campania electorală, şi anterior, că vom face tot posibilul ca să le restituim dreptul de a alege şeful statului – un drept care le-a fost luat în anul 2000 prin înţelegeri pe sub masă între comunişti, Dumitru Diacov şi Petru Lucinschi. În opinia noastă, aceasta a fost o greşeală.

Noi considerăm că preşedintele ţării trebuie să fie ales direct de către popor. De aceea, socialiştii vor veni ei cu o iniţiativă, sau vor susţine orice altă iniţiativă, indiferent a cui va fi, care va permite să modificăm constituţia pentru ca alegerile să fie directe.

Acest lucru poate avea loc prin două modalităţi constituţionale: prin vot în parlament, a doua - prin referendum. Eu cred că partidele parlamentare nu vor susţine ideea de alegeri prin vot direct. pentru că ele se tem. Se tem şi comuniştii, care nu au un candidat care ar putea a fi ales prin vot direct, se tem şi liberalii…”

Europa Liberă: Dar liberal-democraţii?

Igor Dodon: „Liberal-democraţii au venit cu această idee în campanie electorală. Eu vreau însă să-i văd în acţiuni concrete. Dar eu cred că ei tot multe semne de întrebare, după ce au văzut că încrederea populaţiei în liderul lor corupt scade, alţi lideri nu au, şi în partid de asemenea scade. De aceea, cel mai probabil partidele parlamentare nu vor susţine această iniţiativă. ”

Europa Liberă: Şi atunci veţi veni Dvs. cu această iniţiativă?

Igor Dodon: „Pentru a veni cu o astfel de iniţiativă trebuie o treime din deputaţi. Noi suntem 25. Mai avem nevoie de 9 deputaţi. Noi vom lansa această iniţiativă de modificare a constituţiei şi dacă nu vom găsi voturi suficiente în parlament, vom declanşa procedura de referendum, vom colecta semnături, vor forma grup de iniţiativă, pentru ca preşedintele să fie ales de către popor.”

Europa Liberă: Că vor intra comuniştii la guvernare, că nu vor intra şi va fi creată o coaliţie cu PL, socialiştii oricum vor fi în opoziţie. Aţi spus deja că va „ieşi fum” din guvernare. Ce înseamnă asta în cazul BEM?

Igor Dodon: „Din BEM, Banca Socială şi Unibank au fost extrase miliarde de lei. În opinia noastră BEM trebuie naţionalizată, şi nu doar pachetul de 56%, ci 100% trebuie să fie cota statului. Trebuie creată o comisie parlamentară cu participarea partenerilor externi – mă refer şi la UE, şi la SUA, şi la Federaţia Rusă, deoarece o parte din bani au plecat şi în nişte conturi în Federaţia Rusă, nu doar în off-shore.

Trebuie creată o comisie guvernamentală şi interstatală pentru a depista unde sunt aceşti bani, banii trebuie întorşi înapoi în urma unor dosare penale internaţionale şi acest lucru este posibil. Persoanele care au fost implicate, şi aici este vorba şi de miniştri, şi de prim-miniştri, şi de conducerea Băncii Naţionale, trebuie să stea la dubă.”

Europa Liberă: Aţi putea mai concret să spuneţi: iată, spuneţi că au plecat bani şi în Rusia pe unele conturi… Aveţi probe, aveţi dovezi?

Igor Dodon: „Absolut toate informaţiile acum se colectează şi noi de aceea şi insistăm cât mai rapid să înceapă activitatea parlamentului şi vom veni cu iniţiativa creării unei comisii speciale şi vom veni cu toată această informaţie. Eu nu fac niciodată declaraţii goale, însă pot să vă spun la sigur că aceste delapidări de fonduri şi încălcări, crime istorice (nu au fost niciodată aşa în istoria Moldovei) nu puteau să aibă loc fără acceptarea tacită sau implicarea directă a celor care au fost la guvernare.

De aceea sunt ferm convins şi cred că cu timpul vom demonstra că au fost implicate atât conducerea PD şi PLDM, cât şi conducerea PCRM pentru a păstra tăcerea. În special în perioada anului 2013, în toamnă, atunci când a avut loc privatizarea BEM.”

Europa Liberă: Sugeraţi că aceste partide ar fi legate ca prin legământ de afacerea BEM?

Igor Dodon: „Aceste partide şi negocierile pe care le fac acum au o istorie mai veche. Ei se cunosc foarte bine, inclusiv în ceea ce ţine de cazul BEM. Aici au conlucrat toate trei împreună.”

Europa Liberă: Când BNM a anunţat că ia BEM şi Banca Socială sub administrare specială, aţi scris pe o reţea de socializare că autorităţile vor încerca să lichideze aceste bănci, ca să şteargă urma. Chiar aşa uşor să fie?

Igor Dodon: „Ei consideră că asta ar fi unica soluţie ca nimeni să nu încerce să se clarifice unde au plecat banii din aceste bănci. Schema este foarte simplă. Ce vor să facă ei? Din aceste trei bănci (şi Unibank) a fost sustras 1 miliard de euro. Pentru a acoperi aceste pierderi, ca persoanele fizice care au bani pe conturi să nu sufere şi să nu înceapă protestele, banii se alocă din Banca Naţională.

Fiind clar că băncile ar putea intra în incapacitate de plată şi trebuie să întoarcă banii la Banca Naţională, atunci se începe procedura de lichidare. Apar administratorii speciali de la Banca Naţională care încep procedura de lichidare a acestor trei bănci, în speranţa că odată ce se lichidează băncile, gata, problema s-a terminat, nimeni nu a pierdut…

Eu pun întrebarea: cum nimeni nu a pierdut? Păi, statul a pierdut 1 miliard de euro pe care voi l-aţi furat şi l-aţi dus în off-shore. Eu sunt sigur că acesta va fi scenariul şi vă veţi convinge.”

Europa Liberă: Puteţi lupta cumva ca să nu se întâmple aşa?

Igor Dodon: „Evident că vom lupta. Veţi vedea. Sunt diferite metode. ”

Europa Liberă: Sloganul Dvs. electoral a fost „Pentru o Moldovă prosperă alături de o Rusie puternică.” Cam şi-a pierdut relevanţa. Mai putem spune acum că Rusia e puternică, cu toate câte se întâmplă în economia ei?

Igor Dodon: „Şi în economia UE se întâmplă lucruri care nu sunt mai puţin grave decât economia Rusiei. Şi, credeţi-mă, dacă încă economia Rusiei9 încă va supravieţui chiar şi în aceste condiţii, va fi mult mai dificil să supravieţuiască unele ţări din UE unde situaţia este aproape critică la această etapă.”

Europa Liberă: Laureatul premiului Nobel în economie, Pol Krugman, nu demult a comparat Rusia cu Venezuela anilor 80 şi a spus că Rusia va avea aceiaşi soartă – criză a datoriei externe, incapacitate economică. Cu aceste previziuni ce facem? Vă întreb pentru că vreţi restabilirea relaţiei cu Rusia, mai ales pentru aspectul economic…

Igor Dodon: „Noi avem nevoie de piaţa de desfacere rusă. Fără ea noi nu vom supravieţui. Indiferent ce se va întâmpla acolo, putere de cumpărare există, cerere pentru mărfurile noastre există în volume net superioare celor care pot fi exportate în UE. Dar eu sunt ferm convins că nici UE nu are o perspectivă foarte roză.

În calitate de economist, lăsând politica la o parte, cred că UE poate reveni la o uniune a cărbunelui şi metalului care a fost la începutul secolului trecut. Vor începe să plece ţările din UE şi semnalul cu Grecia este doar primul clopoţel în acest sens. Vor fi şi altele, pentru că situaţia va fi foarte dificilă.

Ne aşteaptă o perioadă extrem de grea – crize economice regionale şi globale destul de mari. Şi dacă guvernarea din Republica Moldova va face aceleaşi greşeli pe care le face acum, că, uite, ne axăm doar pe piaţa UE, nu ne trebuie Federaţia Rusă, asta este o greşeală enormă.

Noi am propus: oameni buni, haideţi să suspendăm integrarea europeană, pe un an-doi, ucrainenii aşa au făcut, să reluăm exporturile spre Federaţia Rzusă, să ieşim din această situaţie dificilă când avem gaură de câteva miliarde de dolari şi în buget, şi în BNM ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Da ca model politic nu vă sinchiseşte Rusia? Ce credeţi Dvs. despre ce i se întâmplă lui Navalinâi în Rusia? Ce i se întâmplă presei?

Igor Dodon: „Pe mine nu mă interesează Rusia ca model politic sau economic. Ea are treburile sale interne, politica sa internă, se clarifică în funcţie de specificul intern. Pentru Republica Moldova, Federaţia Rusă este în primul rând o piaţă de desfacere a mărfurilor, o modalitate de a soluţiona probleme economice şi sociale, de a crea locuri de muncă. Noi nu putem să mizăm şi să sperăm la un model economic al federaţiei Ruse. Noi suntem absolut diferiţi şi structura economică este absolut diferită.”

Europa Liberă: Şi nu vă stânjeneşte faptul că sunteţi privit şi chiar deschis sunteţi numit politicianul care reprezintă interesele altui stat în Republica Moldova?

Igor Dodon: „Mâna Moscovei…”

Europa Liberă: Exact.

Igor Dodon: „Mai bine să mă considere mâna Moscovei, decât mâna lui Plahotniuc şi a lui Filat.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG