Linkuri accesibilitate

Primii invitaţi ai lui Nicolae Timofti au refuzat să discute subiectul anunţat al consultărilor.

Partidul Socialiștilor a cerut, între timp, dizolvarea Parlamentului ales la 30 noiembrie și convocarea anticipatelor, pe motiv că negocierile de creare a noii majoritãți durează prea mult. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, i-a adresat cererea președintelui Nicolae Timofti care a început consultãri cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru, la peste 40 de zile de la alegeri. Există într-adevăr vreo urgență prevăzută de lege?

Trei partide parlamentare - PLDM, PD şi PL - încearcă de şase săptămâni să constituie o coaliţie, dar nu reuşesc să se înţeleagă. Cu toate acestea, şeful statului a anunţat ieri că începe să consulte partidele parlamentare în vederea desemnării premierului, iar secretarul general de la preşedinţie, Ion Păduraru, a părut să sugereze tot ieri într-un interviu la Europa Liberă că se încearcă astfel să se meargă în paralel cu procesul de negociere a majorităţii, pentru a se evita o situaţie în care crearea tardivă a unei majorităţi ar complica ulterior derularea firească a procedurilor prevăzute de Constituţie.

Fiind primii invitaţi ai lui Nicolae Timofti, socialiştii, care vor constitui cel mai probabil şi cel mai numeros grup parlamentar de opoziţie în legislativ, au refuzat să discute subiectul anunţat al consultărilor. Ei i-au cerut în schimb şefului statului să dizolve Parlamentul pe motivul lipsei unei coaliţii majoritare, la mai mult de o lună de la alegerile parlamentare.

Cererea nu poate fi considerată decât prematură deocamdată, dat fiind faptul că cele trei partide ce negociază între ele crearea unei coaliţii nu au încălcat încă nici un termen legal. Premise pentru un astfel de demers din partea şefului statului ar putea apărea dacă la trei luni de la alegeri, parlamentul nu ar reuşi să adopte nici o lege. Sau în cazul unei proceduri repetate de desemnare a premierului soldată cu eşec.

Socialiştii au încercat astăzi şi să forţeze convocarea, deja în această joi, a următoarei şedinţe a parlamentului. Igor Dodon, preşedintele PSRM a spus într-o conferinţă:

„Trebuie să începem activitatea Parlamentului. Astăzi preşedintele primei şedinţe de constituire a adresat o scrisoare către liderii fracţiunilor parlamentare şi către secretariatul parlamentului. Astfel, noi convocăm şedinţa Parlamentului pentru data de 15 ianuarie, la ora 10 dimineaţa. Şedinţa va fi prezidată de deputatul socialist Eduard Smirnov.”

Dacă ar reuşi să se convoace, Parlamentul ar fi obligat să-şi creeze organele de conducere. În lipsa unei majorităţi parlamentare, grupurile ce încearcă s-o constituie vor face tot ce e posibil pentru a evita acest lucru.

Iată ce ne-a spus, de exemplu, deputatul democrat Sergiu Sârbu: „Nu au nici un drept să convoace. Domnul Smirnov este un simplu deputat şi nu are nici o atribuţie specială. Noi ne aflăm între sesiuni parlamentare. cererea lor este absolut ilegală. Nu avem nici măcar dreptul să participăm la o aşa şedinţă. Când vom fi gata, vom convoca şedinţa conform procedurii.”

Pentru această seară, cele trei partide parlamentare au anunţat o nouă rundă de negocieri pe marginea creării coaliţiei de guvernare. Declaraţiile contradictorii de după cea de ieri seară vorbesc cel mai probabil despre existenţa unui blocaj în discuţii.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG