Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „E-sanatate.md”


„Consultații medicale efectuate cu lingura și telefonul mobil, în loc de spatulă medicală pentru apăsarea limbii și lanternă de buzunar. Este posibil în Moldova, unde unii doctori de la Urgență, fie din lipsă de ustensile fie din obișnuință, folosesc metode învechite atunci când ajung să consulte un pacient la domiciliu. Asta, deși în Ordinul cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului de Asistenţă Medicală Urgentă din Moldova scrie negru pe alb că în setul de echipament şi aparataj medical din dotarea autosanitarei trebuie să fie atât lanterna de buzunar, cât și setul de spatule. De cealaltă parte, directorul instituției medicale ne dă asigurări că spitalul este asigurat cu consumabile în proporţie de 100 de procente, deși chiar și medicii recunosc că duc lipsă de unele ustensile.

Igiena orală precară a moldovenilor, dar și regimul alimentar nesănătos face ca patologiile dentare să fie o caracteristică specifică pentru populația Republicii Moldova. Este concluzia unui nou studiu, publicat la începutul lui 2014, potrivit căruia cea mai frecventă afecțiune orală degenerativă întâlnită la pacienții moldoveni este eroziunea dentară. Principalii factori ce duc la distrugerea treptată a dinților sunt consumul exagerat de fructe dulci, aciditatea gastrică mărită, refluxul gastric cronic și consumul constant de băuturi carbogazoase. Cele mai agresive băuturi care conduc la dizolvarea şi eliberarea accentuată a calciului din dinţi sunt vinul roşu şi sucurile din fructe. În același timp, cea mai mare greșeală pe care o comit pacienții moldoveni este periajul dentar, imediat după ce au consumat produse acide, pe când acest lucru trebuie făcut la două ore după luarea mesei.

Pacienții care au avut nenorocul să ajungă la spital în aceste săptămâni, au simțit pe buzunarul lor ce înseamnă zero stocuri – toate medicamentele de care au avut nevoie le-au procurat pe banii lor. Cei care urmau să-i trateze le-au spus că s-au terminat stocurile existente și că, în general, acasă ar fi un mediu mai sigur pentru ei, decât în spital. Astfel de situații au fost înregistrate în instituțiile medicale municipale, dar și raionale, asta deși șefii spitalelor neagă că s-ar confrunta cu lipsa preparatelor și banilor. Amintim că instituțiile medicale au intrat în acest an cu bugete provizorii, din cauza faptului că n-a fost adoptată Legea Fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală.”

XS
SM
MD
LG