Linkuri accesibilitate

Circa o sută de mii de persoane au demonstrat în întreaga Germanie împotriva rasismului și în favoarea toleranței


Mișcările anti-islamice din Germania au încercat luni seară să folosească atentatele de săptămâna trecută de la Paris ca „argumente” pentru propria lor propagandă, dar în multe orașe, demonstrațiile „anti-anti-islamice”, cele în favoarea toleranței și împotriva rasismului, au reunit mulțimi sensibil mai mari.

La Dresda, orașul unde s-a născut mișcarea anti-islamică PEGIDA, au ieșit pe străzi circa 15 mii de simpatizanți, în pofida îndemnurilor repetate ale politicienilor locali și de la Berlin de a renunța la manifestație.

La Leipzig, tot în estul Germaniei, 30 de mii de oameni au demonstrat pentru solidaritate și toleranță față de circa 2.500 de anti-islamiști. Diferența a fost și mai evidentă la München unde circa 20 de mii de persoane au demonstrat împotriva rasismului, sub sloganul „München, orașul tuturor culorilor”, în timp ce s-au înregistrat doar 800 de demonstranți anti-islamici. Manifestații de amploare au avut loc și la Hanovra (circa 17 mii de oameni) și Berlin (circa patru mii). Duminică, la manifestația de solidaritate de la Berlin cu victimele atentatului de la „Charlie Hebdo” au participat 18 mii de persoane.

Marți, la Berlin, asociațiile musulmane din Germania organizează, de asemenea, un marș al toleranței, la care vor participa cancelara Angela Merkel, membri ai guvernului și președintele Joachim Gauck.

XS
SM
MD
LG