Linkuri accesibilitate

Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi: scriitoarea Tatiana Țîbuleac, părintele Pavel Borșevschi și directorul executiv API, Petru Macovei.

O tema de discuție impusă de evenimentele tragice din capitala franceză. Cel mai puțin mi-aș fi dorit să ieșim din sărbătorile de Crăciun, Revelion și Crăciun cu o astfel de discuție, dar viața intervine mereu în agenda noastră, uneori cu moartea însăși... Tragedia de la Paris oferă tuturor o lecție de învățat, dacă dorim cu adevărat să nu ne confruntăm la noi acasă cu micile replici ale acestui dezastru. În deschiderea emisiunii ascultați interviul cu jurnalista și tânăra scriitoare Tatiana Țîbuleac, stabilită de mai mulți ani la Paris.

Europa Liberă: Ce ai simțit dumneata fiind la Paris, cu doi copii, poate nu chiar în mijlocul evenimentelor, dar foarte aproape? Or, înțeleg că ținta teroriștilor a fost să determine oamenii să intre în panică, să aibă frică și să renunțe. Parizienii au răspuns exact invers, au ieșit în stradă, s-au solidarizat cu Charlie, chiar dacă nu toți, presupun eu, sunt susținătorii acestui gen de jurnalism.

Tatiana Țîbuleac: „Nu știu care a fost ținta teroriștilor, dacă e să fi semănat panică sau altceva, cu siguranță însă acest lucru s-a întâmplat, care s-a resimțit imediat peste tot, pe străzi, unde puteam vedea elicoptere la fiecare jumătate de oră în orice sector, mașini de poliție, mult mai numeroase ca de obicei, la grădinițe, la școli, unde regimul elevilor și al copiilor a fost cumva alterat, părinții nu mai puteau să-i ia la jumătate de zi, ca să-i hrănească, de exemplu, așa cum fac mulți. Grădinițele au fost suplimentate cu angajați, polițiști stând la orice colț al străzii. Acestea sunt doar lucrurile care se văd imediat.

Pe lângă aceasta însă cred că Franța nu mai este cum a fost acum o săptămână, cred că s-a strecurat și în interiorul caselor și familiilor destul de democrate o notă de panică și o notă de reactivitate care îi vizează, din păcate, pe toți emigranții acum.”

Europa Liberă: Președintele Hollande a spus că unitatea trebuie păstrată. Or, înțeleg că aici există pericolul cel mai mare, să se producă o fisurare în interiorul, cum ați spus dumneavoastră, familiilor, în interiorul societății.

Tatiana Țîbuleac: „Cred că unitate există fiindcă toți oamenii de bun simț, și vorbesc acum de toate religiile absolut care se află aici, nu pot să nu condamne ceea ce s-a întâmplat. Dar, așa cum spuneați la început, cred că există multe-multe voci și anume printre emigranți că acești jurnaliști au trecut limita, luându-se de religii. Și ei, pe de o parte, știind că bulgărele de ură care a fost stârnit în aceste zile, care a fost aruncat, va veni și peste ei, probabil, se simt cumva impuși să facă front comun. Și acum din ce în ce mai des multă lume de multe naționalități cu care am discutat eu consideră că s-ar fi putut preveni aceste lucruri. Or, după părerea mea personală, este un pic absurd să vorbești despre niște limite, despre autocenzură într-o țară în care ai venit anume pentru că ele nu există…”

Europa Liberă: Cei care se declară Charlie vor fi nuanțând comentariul acesta? Sunt ei Charlie, dar… inclusiv Hollande, de exemplu, care a fost ținta unor asemenea șarje, caricaturi este cel care acum apără dreptul acestor caricaturiști de a-l critica pe președintele Hollande…

Tatiana Țîbuleac: „Cred că trebuie să trasăm o linie foarte clară, atunci când vorbim dacă suntem sau nu Charlie. Eu cred că a fi Charlie nu mai presupune un „dar” sau un „însă” în capătul acestei fraze. Aceasta este Franța, Franța este țara în care întotdeauna s-a râs, întotdeauna s-a caricaturizat, întotdeauna s-a satirizat... Aceasta este țara în care toată lumea face aceasta, la nivel de familie sau cartier, sau, poftim, presă.

Nu putem spune că acești oameni au trecut limita, ei nu au această limită. Aceste limite legate de religie sau de orientarea sexuală a omului, sau de aptitudinile lui, de disabilități, sau de alte lucruri, lumea nu are limite aici… Întotdeauna s-a vorbit tranșant, deschis, întotdeauna s-a exagerat, după părerea noastră.

Desigur, în Moldova aceste caricaturi nu ar fi apărut. Nu zic că ar fi trebuit să apară, zic că nu ar fi apărut din simplul motiv că în acel spațiu, și nu este vorba doar de Moldova, ci și de România, Rusia, Ucraina, pentru noi religia a fost și este întotdeauna un tabu, deci, lumea nu poate vorbi deschis de rău de religie pentru că imediat acest lucru se va considera o profanare.

Aici lucrurile nu sunt așa. Pentru ei religia întotdeauna a fost discutabilă, cei care au de mers la biserică merg la biserică, cei care nu merg la biserică își permit și vorbesc, și analizează această instituție așa cum le place lor. De aceea aici nimeni dintre francezi nu vorbește despre faptul că ei au trecut limita și de aceasta au fost uciși. Ei nu pot înțelege acest lucru.

Tot emigranții sunt cei care vorbesc despre faptul că s-au întrecut niște limite fiindcă toți noi am adus cu noi niște complexe și un bagaj de tabuuri, de care încercăm să scăpăm, pe parcurs, dar, uite, nu ne reușește... Iar ceea ce s-a întâmplat în acest caz a fost, pur și simplu, un exemplu de fanatism.”

Europa Liberă: O Franță pe care o descrieți este bine mersi posibilă în afara globalizării.

Tatiana Țîbuleac: „Cred că Franța va da o replică la ceea ce s-a întâmplat. Nu cred că uciderea acestor doi teroriști, nu cred că aceasta a fost replica Franței. Cred că replica va urma și ea va viza mai multă lume și nu doar în Franța, așa cum spuneți și dumneavoastră. Acum este un moment extraordinar de oportun pentru toți care luptă pentru anti-emigrare, pentru toți cei care consideră că Franța trebuie deja purificată și oamenii ar trebui să mai fie stăviliți, cred că aceste lucruri vor fi resimțite. Și mă gândesc acum cu tristețe și cu grijă ce se va întâmpla pentru că acest lucru poate fi resimțit imediat la aceeași simplă călătorie a unui moldovean care vine în Franța să petreacă o vacanță.

Din păcate, lumea aici nu va face diferența dintre un emigrant din Arabia Saudită sau un emigrant din Moldova, sau un emigrant din Rusia. Pentru ei deja toți vor fi emigranți, care potențial pot face ceea ce s-a făcut ieri… Cred că am auzit mai mulți francezi decât

Lumea cere dreptate, iar dreptatea o vede fiecare în felul său...

de obicei spunând mai în glumă sau în serios că ar trebui arse burcile sau ar trebui pusă în vânzare carne de porc sau ar trebui, ar trebui… Sunt niște lucruri care înainte nu se făceau auzite pentru că este un pic rușinos să le vorbești, acum însă aceste lucruri se spun și la magazine, în metrouri, la cafenele. Lumea cere dreptate, iar dreptatea o vede fiecare în felul său. Și, din păcate, cred că mai mult ca oricând Franța este înclinată să dea ascultării unor oameni care întotdeauna au spus: emigranții nu sunt cel mai bun lucru pentru țara aceasta.”

***

Revenim în studioul de la Chișinău al Europei Libere, unde se află părintele Pavel Borșevschi, parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Chișinău, și Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente.

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Intensitatea emoţiilor scade, dar vedem distinct despărţirea în două tabere. Unii care, într-o formă mai voalată sau direct, spun: „Aşa le trebuie pentru ce au îndrăznit ei să publice în paginile lor”. Alţii sigur că spun că nu e vorba despre ceea ce au publicat şi cei care se declară Charlie nu înseamnă că sprijină mesajul şi caricaturile, desenele întru totul.

Dezbaterea este despre omorârea unor jurnalişti caricaturişti pentru îndrăzneala de a avea părerea şi de a o spune. În primul rând, trebuie să precizăm că nimeni, în cazul acestui săptămânal, al acestei reviste, nu a impus acest punct de vedere. Era o revistă scoasă într-un tiraj minim, cumpărat de bunăvoie, nici măcar nu era o revistă care se repartizează ca publicitatea în metro. Deci, doar cei care gustă asemenea gen de jurnalism puteau să-l cumpere. Aceasta, iarăşi, era făcut pentru un public francez, care aderă la genul acesta de libertate, consideră că nu există nimic care poate fi cenzurat. Vreau să vă întreb pe dumneavoastră, părinte Borşevschi, din poziţia unui preot, la sigur, aţi văzut măcar acum nişte caricaturi la adresa nu doar a musulmanilor, cum reacţionaţi dumneavoastră, ca slujitor al bisericii? Este într-adevăr o ofensă? Și câtă mânie vă trezeşte o asemenea libertate de tratare a unor subiecte publice?

Pavel Borșevschi: „Niciodată nu mi-a trezit şi nu poate să-mi trezească mânie. Pentru că dacă ea este, este numai în măsura în care aş vrea ca toţi, cum zice Hristos, să se mântuiască. Aceasta înseamnă să vedem lucrurile de fapt aşa cum ele sunt. În cazul dat, sub niciun aspect, nu poate fi acceptat omorul, omuciderea. Sub niciun aspect, repet.

Ce nu ar fi făcut ei, chiar cea mai mare tragedie care s-a produs în neamul nostru omenesc, moartea lui Hristos, Mântuitorul Hristos pe cruce s-a rugat: „Doamne, iartă-i, că nu ştiu ce fac”. Când Petru a scos sabia în Grădina Ghetsimani să-l apere pe Hristos, că a venit Iuda cu ostaşii romani să-l prindă şi i-a tăiat urechea unui ostaş pe nume Malh, Hristos i-a zis: „Pune sabia ta în teacă. Cine va scoate sabia, de sabie va muri”. Deci, Iuda cumva nu era trădător? Era trădător. Nu cumva nu luase cei 30 de arginţi? Îi luase. Aceşti jurnalişti liberi trebuie să mai ţină minte, ca şi ceilalţi, Dumnezeu să-i odihnească, să-i ierte, pentru că, mă rog, în cazul dat de acum ei sunt în judecata lui Dumnezeu…”

Europa Liberă: Chiar dacă sunt atei?

Pavel Borșevschi: „Chiar dacă sunt atei. Ateul trebuie să ştie că dacă el nu crede în Dumnezeu, Dumnezeu în el crede până la urmă. Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, nici pe unul. Nu are de pierdut Dumnezeu pe nimeni, ziceau părinţii bisericii, chiar dacă sunt atei, repet. Că mintea omului poate să le spună multe, dar când ajunge acolo vede faţă către faţă lucrurile. Iată de aceea fiecare dintre noi trebuie să-şi asume aşa-numita libertate.”

La Chișinău în 2009

La Chișinău în 2009

Europa Liberă: Domnule Borşevschi, dar la noi la Chişinău au fost nişte situaţii în care unii activişti pro-ortodocşi, și chiar preoţi, au dat dovadă de mânie şi de intoleranţă atunci când prin diferite mijloace, nu chiar le comparăm cu acestea de la Charlie, dar prin, de exemplu, filmul „Codul lui Da Vinci” sau prin Menorah instalată alături de Ştefan cel Mare, au trezit un fel de mânie…

Pavel Borșevschi: „Au trezit într-adevăr mânie în funcție de credinţa fiecăruia. Pentru că nu trebuie de uitat totuşi că atunci când cineva îţi ia în derâdere credinţa, aşteptarea ta, nădejdea ta, părinţii, la urma urmei, ai acelaşi sentiment, ai aceeaşi emoţie sau, dacă vreţi, o nemulţumire. Dar aceasta nu înseamnă, repet, că noi trebuie să-i condamnăm la moarte pe aceştia. „Pe unii ca aceştia îndreptaţi-i cu duhul credinţei voastre”, zice Hristos.”

Europa Liberă: Adică, mânia e firească sau reacţia aceasta e firească, dar acţiunea e nefirească?

Pavel Borșevschi: „Mânia e firească. Sfântul Efrem Sirianul zice că mânia este câinele cel care trebuie îndreptat corect, spre duşman, nu spre prieten. Şi îndreptat în ce măsură? În măsura în care să nu-l rupă, dar să-l ameninţe în sensul în care să înţeleagă primejdia. Aceşti băieţi jurnalişti au fost ameninţaţi, noi ştim, în 2009, mi se pare, au fost ameninţaţi. Trebuiau să-şi asume responsabilitatea. Sunt lucruri pentru care poţi să-ţi pui viaţa. Dar eu în cazul dat nu vreau să numesc libertate ceea ce au făcut ei, vreau totuşi să numesc jignire a sentimentului religios. Şi lucrul acesta la unii care au credinţă îndeajuns, aceea în dragostea lui Hristos îi iartă: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce facʾ.”

Europa Liberă: Dar ei nu au făcut deliberat, domnule Borşevschi, ei spuneau de fiecare dată că acesta e principiul lor de funcţionare, nu există nimic sfânt, nu există nimic ce nu ar merita să fie luat în derâdere. Şi în sensul acesta vreau să-l întreb pe colegul nostru de discuţie, Petru, dumneata de mai multe ori te-ai pronunţat în subiectul deontologiei. În cazul în care, iată, această revistă ştia foarte bine că atentează la sentimentele unor credincioşi, în cazul dat al unor musulmani, mai ales după ce au avut avertismente, trebuia sau nu trebuia să fi avut mai multă prudenţă sau să renunţe la ceea ce cred ei că este libertatea de a avea păreri?

Petru Macovei: „Probabil, ar fi trebuit să fie mai prudenţi, dar nu au fost, până la urmă. Teroriştii, care au ucis oameni la Paris şi mai ucid încă, nu sunt musulmani, nu sunt adepţii unui curent religios, ei sunt fanatici religioşi. Iată, încă o dată, cu această ocazie, vorbim aşa cum, probabil, discutau oamenii şi în secolul XV sau XVI despre faptul că fanatismul religios este o frână în dezvoltarea civilizaţiei umane. Şi raportând ceea ce desigur că, Doamne fereşte, fără asemenea repercusiuni, dar raportând situaţia din Franţa la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, să ne aducem aminte ce am avut noi aici, la Chişinău, atunci când era votată Legea cu privire la egalitatea de şanse, cum fanaticii religioşi în faţa Parlamentului se culcau în faţa uşilor, în forma crucii, cum unii lideri ai bisericii, unii preoţi au renegat de la biserică deputaţii în Parlament.

Ceea ce se întâmplă în Franţa, sigur, sunt alte cote, e o altă dimensiune, dar e acelaşi lucru, aceeaşi discuţie despre fanatismul religios. Şi dumneavoastră spuneaţi în începutul acestei discuţii că există două tabere, de fapt, există şi o a treia, în opinia mea, care discută despre religie, curentele religioase şi biserica în general ca o entitate care nu contribuie la dezvoltarea omenirii, ci mai curând îi împiedică pe oameni să gândească.

Ceea ce au făcut colegii de la publicaţia din Paris a fost expresia gândirii lor, libertatea lor de exprimare, a fost expresia gândirii lor, care a fost una, da, revoluţionară. În jurnalism, în general, se consideră că teme tabu nu ar trebui să existe. Şi, din punctul acesta de vedere, nu văd ce greşeală ar fi făcut ei. Metodele prin care ei au făcut acest lucru îmi sunt total străine. Am văzut aceste caricaturi mult înainte de acest atac terorist şi la unele am fost revoltat, să văd asemenea desene, care într-adevăr atentau şi la viaţa personală a multor oameni, şi a preşedintelui Franţei, şi a unor vedete din Franţa, dar şi la sentimentele religioase ale musulmanilor şi non-musulmanilor. Era expresia, repet, a gândirii lor, cu care putem să nu fim de acord, dar trebuie să o acceptăm. După vorba aceea: nu sunt de acord cu părerea ta, dar sunt gata să-mi dau viaţa pentru ca să ţi-o poţi expune.”

Europa Liberă: Şi atunci sunt limite pe care trebuie să le aibă în vedere jurnalismul acesta, mai ales satiric, caragialesc, sarcastic?

Petru Macovei: „După mine, ar trebui să existe asemenea limite, limite autoimpuse de cei care se ocupă de acest gen foarte interesant şi foarte necesar. Pentru că satira şi caricaturile, de fapt, sunt considerate unele dintre cele mai însemne ale meserii, cei mai buni meseriaşi se ocupă de pamflete, scriu, fac caricaturi, au ca gen de presă satira. Nu toţi pot face lucrul acesta, însă trebuie să existe nişte limite.”

Europa Liberă: Domnule Borşevschi?

Pavel Borșevschi: „Atunci când eu am văzut câteva imagini făcute de aceşti jurnalişti, aceşti băieţi, nu mai ţin minte exact cine, „Naşterea Mântuitorului”, o caricatură la aşa-numita Naştere a Domnului, vreau să vă spun un simplu lucru: absolut nu mi-a venit mânie în mintea mea, decât am fost jignit până în adâncul sufletului. Ca şi, de exemplu, aşa-numita icoană a lor a Sfintei Treimi, m-au jignit până în adâncul sufletului. Să nu credeţi cumva că am asupra lor acum vreun rău. Nicidecum. Pentru că, repet, Hristos i-a iertat: „Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac”. Este o minte întunecată, este o minte care, cel puţin, nu a văzut niciodată icoana lui Rubliov.

Aceasta nu se numeşte libertate, atunci când tu vrei să mă jigneşti pe mine. Repet, nu mi s-a ridicat pumnul, nu mi s-a ridicat sabia, decât am rămas îndurerat şi simt până acum. Şi dacă vreţi să mă credeţi de ce mă rog eu acum: Doamne, iartă-i de ceea ce au făcut, iai cu Tine, Doamne. Pentru că, la urma urmei, cum a zis un filosof: ateistul este maimuţa lui Hristos, pentru că el nu vrea să fie chipul lui Dumnezeu. Dacă el nu vrea, treaba lui, dar Dumnezei îl vrea. Dumnezeul nostru este râvnitor, El ne vrea pe toţi.

De aceea, în cazul dat, sub niciun aspect nu sunt de acord cu ceea ce aţi spus dumneavoastră în privinţa Legii şanselor, care a fost primită de Parlamentul nostru. Ai noştri parlamentari, elementar, fac cum făcea cândva mitropolitul Nectarie când îl telefona de la Moscova, în anii ’63, Hruşciov, să închidă două mănăstiri, şi el zicea: „Câte 22? Noi închidem 22. Câte? Patru? 44 închidem”. Şi le închidea. Aşa fac parlamentarii noştri cu aşa-numitele legi ale şanselor.

Pentru că, de fapt, trebuie să ne gândim la nişte tradiţii frumoase, să nu scuipăm în sufletul oamenilor credincioşi. Da, sunt de acord, am fost categoric împotriva, de exemplu, cum au procedat unii dintre confraţii mei cu Menorah în centrul oraşului Chişinău şi, la fel, cum au procedat cu unii dintre deputaţi, ca şi cu domnul Vlad Filat, că l-au excomunicat. Păi, nu ai nicio trebuinţă aici. Elementar, noi revenim de unde revenim, dar, repet, sunt nişte expresii, să nu credeţi vreodată că aceşti ortodocşi sau aceşti creştini ortodocşi vor lua sabia sau automatul. Eu am văzut o caricatură tot de-a lor făcută, cum un musulman stă cu automatul şi unul dintre ei cu creionul. Eu vreau să le amintesc numai cum zice poetul: „Ах, злые языки страшнее пистолета”. Aşa creionul câteodată poate fi mai grozav decât automatul Kalaşnikov.”

Petru Macovei: „Dacă îmi permiteţi, părinte, eu nu aş fi de acord cu dumneavoastră, când spuneţi că aceşti oameni au avut minţi întunecate. Poate că, din contra, felul cum gândesc ei este diferit de felul cum gândeşte foarte multă lume. Dar aceasta nu înseamnă că oamenii aceştia nu trebuie să fie acceptaţi. Este adevărat, putem să nu fim de acord cu ei, dar aşa aţi spus şi dumneavoastră, cred că toată lumea este de aceeaşi părere, că de la a nu fi de acord cu o caricatură care poate îţi jigneşte, pe mine, de exemplu, aceste caricaturi, da, unele, mai curând, m-am supărat pe acele caricaturi care atentează la viaţa privată a oamenilor decât poate la sentimente religioase. Depinde de oameni.

Oamenii sunt foarte diferiţi şi aici este important, în opinia mea, ca bisericile, indiferent de care biserică vorbim, de Ortodoxie, de Islam sau de alte biserici, să condamne hotărât aceste atacuri, pentru că ele au fost făcute în numele lui

Este important ca bisericile, indiferent de care biserică vorbim, de Ortodoxie, de Islam sau de alte biserici, să condamne hotărât aceste atacuri...

Allah. Cei care au intrat în redacţie au strigat mai întâi: „Allah Akbar” și în numele lui Dumnezeu au făcut ce au făcut. Este important ca biserica acum să spună că, sub nicio formă, aceste lucruri nu pot fi acceptate, chiar dacă nu suntem de acord cu expresia libertăţii lor.”

Pavel Borșevschi: „Eu am spus de-acum şi sunt gata să repet de un milion de ori: biserica nu acceptă o astfel de răfuială care s-a făcut. Nu numai că nu acceptă, dar o condamnă şi niciodată biserica nu va accepta niciun fel de agresivitate, cu atât mai mult atentat la viaţa oamenilor sau chiar omuciderea pentru că mai mare păcat nu poate fi…”

Europa Liberă: Părinte, dar atunci când Pussy Riot, cunoaştem, au intrat în biserică şi au făcut show politic, biserica a fost destul de răzbunătoare.

Pavel Borșevschi: „Nu numiţi biserică când e vorba chiar şi de patriarhul Kiril sau de altcineva. Nu numiţi biserica. Biserica este Hristos. Toată sfinţenia în biserică vine de la Hristos. Şi noi toţi suntem membri ai bisericii, păcătoşi sau nepăcătoşi, dar păcătoşi toţi. De atât, în cazul dat, de exemplu, părerea mea personală era numai de luat fetiţele acestea de mână şi de făcut o lecţie de catehizare cu voia lor, nu fără voia lor, şi de spus: „Fetiţelor, duceţi-vă şi vă îmbrăcaţi”.

Cum mi-a spus mie, de exemplu, nu voi uita niciodată, un duhovnic la Kiev, în anul 1970, când m-am mărturisit prima dată că am văzut un jurnal cu erotică, am numit şi eu „femei goale”. Şi mi-a zis atunci preotul acela foarte corect: „Dar dacă aceasta era mămica ta sau era sora ta? Te-ai gândit vreodată?”. Iată exact aceasta le-aş fi spus eu acelor fete.

Protestul anti-Putin al grupului Pussy Riot

Protestul anti-Putin al grupului Pussy Riot

Dar de ce trebuie să te duci să dansezi în biserică? Nu este alt loc de dans? Ce fel de exprimare? Ce fel de libertate? Nu se numeşte libertate, de fapt, ceea ce au făcut ele. Mai bine de spus, un scuipat în sufletul oamenilor credincioşi, care îşi fac cruce. Cine sunt acei oameni? Bunicile lor, mămicile lor. Trebuie de explicat. Dar de ce tu trebuie să faci ceea ce nu se cuvine aici, unde bunica ta închină genunchii în faţa lui Dumnezeu şi crede în aceasta?”

Europa Liberă: S-a scris mult despre aceasta. Că demersul era, de fapt, pentru întâistătători.

Pavel Borșevschi: „Şi Andrei Kuraev, şi alţi teologi au luat apărarea acestor fete. Încă o dată spun: chiar şi când e vorba de patriarhul Kiril, noi nu suntem papişti, noi nu spunem că papa nu poate greşi niciodată, noi spunem că orişicine poate greşi, sunt sigur în aceasta, mai ales şi eu, că vă închipuiți.”

Europa Liberă: Cred că va mai fi ocazie să se discute despre mesajele acestor caricaturişti jurnalişti. Tocmai în demersurile lor ei erau anticlericali întâi de toate, nu împotriva credinţei. Ei luptau cu fariseismul, cu făţărnicia unor feţe bisericeşti care una spun de la amvon şi alta fac în realitate. Or, acum, în discuţiile publice, se abordează subiectul acesta, de ce sentimentul religios este în topul altor sentimente, mai ales într-o societate laică, cum este cea franceză, care s-a despărţit foarte hotărât de biserică. Cititorii acestui ziar sunt, întâi de toate, cetăţeni şi după aceea credincioşi, pe aceasta au mizat, probabil, jurnaliştii aceştia care îşi făceau tirajul.

Pavel Borșevschi: „Întotdeauna când vrei să fii liber, nu uita că pentru libertate trebuie să lupţi şi trebuie să fii responsabil. Eu, la 7 aprilie, când am apărat tinerii, studenţii şi pe unii i-am ascuns în biserică, ştiam sigur că pot da răspuns. Şi, de fapt, m-a şi întrebat domnul Vladimir Voronin, chiar a doua zi, escorta a venit să mă aresteze la biserica Sfântul Dumitru și vreau să vă spun că ştiam ce mă aşteaptă. Şi aceşti băieţi, dacă au vrut libertatea în felul acesta, numai nu trebuie de uitat, libertate fără Dumnezeu nu există… Şi nu ştiu, de fapt, pe ce au mizat, pe ce fel de libertate.

Eu, de exemplu, ştiu că sentimentul religios începe de la faptul că mă iubeşte cineva pe mine, mă iubeşte mai mult decât îl iubesc eu. Şi atunci mie ce-mi rămâne? Să-mi exprim eu sentimentul meu într-atât încât pot să mi-l exprim. Şi atunci când tu vii cu ură asupra cuiva care crede în felul în care crede el, la ce trebuie să te aştepţi? Doar aceasta e aşteptarea tuturor acelor pe care ei i-au jignit.”

Europa Liberă: Dar aceasta nu e ură, părinte. Tocmai că ei sunt nişte zeflemitori de meserie. Nu ştiu dacă aţi văzut comentariile cum se autozeflemesc ei, cum se autoironizează. Aceasta cred că e indulgenţa pe care o au ei.

Pavel Borșevschi: „Vreau să zic că a face glume pe seama ta e un lucru extraordinar sau, elementar, a putea să râzi de tine, de faptele tale. Dar în cazul dat mai sunt unele sentimente sau sunt nişte lucruri despre care, încă o dată zic, se numeşte mama, tata, se numeşte Dumnezeu. Şi aici întotdeauna trebuie să ne gândim: celui despre care eu vorbesc îi convine cumva? Sau dacă nu-i convine, atunci ce am de aşteptat?

De aceea, cu multă compătimire faţă de colegii celor care au răposat şi, credeţi-mă, mă rog pentru dânşii, chiar dacă sunt atei, că am voie să mă rog ca un simplu cetăţean, ca un credincios. Eu cred în Dumnezeu, că El îi iubeşte și am zis încă o dată, Dumnezeu nu are de pierdut pe nimeni şi nu mai vreau să se întâmple în lume niciodată asemenea lucruri. Dar mai ales să ştiţi că în biserică este un principiu, Sfinţii Părinţi zic: „Niciodată să nu te duci în faţa muncitorului. Lasă să vină să te întrebe despre credinţa ta. Să nu faci astfel de demonstraţii, ştiind, de fapt, că rişti cu cel mai mare dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu - viaţa”. De aceea, cât nu te-ar costa, poţi să rişti cu viaţa numai atunci când poţi apăra viaţa altcuiva.

Dar libertatea este o noţiune care trebuie înţeleasă încă, aşa cum trebuie înţeleasă. Am spus ce înseamnă pentru mine libertate: crede în Dumnezeu şi eşti liber de a face tot ce vrei şi iubeşte, şi ai dreptul să faci totul. Unde e exprimarea dragostei în ceea ce au făcut ei? Unde e exprimarea dragostei faţă de musulmani, faţă de credincioşi? Eu nu văd exprimarea dragostei aici.”

Europa Liberă: Aceasta e dragostea pentru libertate, aceasta e dragostea lor.

Pavel Borșevschi: „Libertatea fără persoană nu există. Ce iubesc? Masa aceasta, dar nu pe dumneavoastră? Iubeşte pe păcătos, dar păcatul condamnă-l, zic părinţii filocalici. Iubeşte-l pe păcătos, dar păcatul condamnă-l. Iată, eu condamn păcatul, dar pe ei îi iubesc cu tot sufletul meu.”

Europa Liberă: E greu de înţeles acest lucru, cum se despart. Totuşi, care sunt pronosticurile dumneavoastră? Iată, acum această revistă, de fapt, în loc să fie închisă, va apărea, probabil, săptămâna următoare cu un tiraj de un milion de exemplare. Adică, va fi exact invers de ceea ce au vrut aceşti doi terorişti. Şi societatea este acum antagonizată, atacurile acestea la adresa unor moschee, la adresa unor comunităţi musulmane, adică bumerangul acesta al mâniei extreme va lovi, de fapt, tot în ei. Vreau să vă întreb dacă va folosi comunitatea franceză, alte comunităţi ocazia aceasta, comunitatea jurnalistică, să dezbată măcar ce e de făcut în privinţa deontologiei, în privinţa unor limite autoimpuse? Petru, dumneata cum crezi?

Petru Macovei: „Categoric această tragedie va fi o lecţie pentru comunitatea jurnalistică, dar nu în sensul impunerii neapărat a unor limite libertăţii de exprimare pentru că fiecare concepe libertatea în felul lui. Părintele a spus că libertatea e dreptul de a iubi, trebuie să fie iubire în libertate. Jurnaliştii de la Paris au văzut libertatea în a se exprima şi în a lovi în toate tabuurile existente în societate.

Eu cred că este foarte important acum şi aici tocmai biserica, indiferent de faptul că suntem noi atei sau credincioşi, ar trebui să fie prima promotoare a toleranţei pentru oamenii credincioşi, necredincioşi, de diferite orientări, sexuale, nesexuale, nu contează acest lucru. Este important ca biserica să fie

Biserica, indiferent de faptul că suntem noi atei sau credincioşi, ar trebui să fie prima promotoare a toleranţei pentru oamenii credincioşi, necredincioşi, de diferite orientări, sexuale, nesexuale...

promotoare a toleranţei, lucru care nu se întâmplă, din păcate, nici la noi în ţară şi nici în alte ţări. Ceea ce se va întâmpla pe mai departe? Noi acum asistăm, de fapt, la un război al civilizaţilor, civilizaţii cu mentalităţi totalmente diferite, ceea ce este acceptabil la Paris nu este acceptabil la Teheran… Şi lucru de care bineînţeles că jurnaliştii trebuie să ţină cont, mai ales în situaţia în care Franţa, dar şi alte ţări din Europa de Vest, alte ţări de pe continentul european, se confruntă cu problema migraţiei, când au venit foarte multe persoane din alte civilizaţii şi nu s-au putut adapta. Şi iată că aceşti terorişti, dacă ați urmărit ştirile, ei s-au născut în Franţa, ei nu sunt veniţi de pe aiurea, ei sunt produsul societăţii franceze, care nu a ştiut, probabil, sau nu a pus în aplicare toate mecanismele pentru ca ei să se adapteze şi să gândească europeneşte.

Sunt lecţii care trebuie învăţate sigur de comunitatea jurnalistică, dar, în primul rând, jurnaliştii acum, în acest moment, nu vorbesc de ce o să fie peste jumătate de an, dar în acest moment trebuie să manifeste un act de solidaritate foarte puternic împotriva terorismului şi împotriva atacurilor la libertatea de exprimare.

Formele acestei libertăţi, am spus, le mai discutăm, dar este o lecţie pe care ar trebui să o înveţe şi statele europene, care, iată, s-a dovedit că nu asigură securitatea în exercitarea meseriei de jurnalist, iar politicile migraţioniste nu îşi au efectul scontat. Dar biserica este, după mine, cea care ar trebui să fie promotorul toleranţei în societate. Şi cu ocazia aceasta, aş vrea să reiterez ceea ce am spus mai devreme, este important ca preoţii, biserica, indiferent de ce biserică vorbim, să condamne vehement. Pentru că terorismul nu este arma nici a Islamului, nici a credinţei ortodoxe, nici a oricărei alte religii din lume. Iar ceea ce s-a întâmplat în Franţa şi se mai întâmplă încă este tocmai produsul intoleranţei şi ar trebui să ne gândim foarte bine la aceasta.”

Europa Liberă: Părinte, aţi spus foarte clar punctul dumneavoastră personal de vedere şi, presupun, al multor slujitori ai bisericii. Ce mesaj credeţi că ar trebui acum să fie auzit în societate?

Pavel Borșevschi: „Eu cred că numaidecât societatea trebuie să ştie că astfel nicidecum noi nu putem proceda sub niciun aspect, chiar atunci când cineva ne pare nouă că ar putea să ni-l jignească pe Dumnezeul nostru. Pentru că Dumnezeu nu este, de fapt, o persoană care poate fi jignită de mine sau de altcineva, ştim că este desăvârşit, ştim că este sfânt. Dar sfinţenia nu înseamnă un lucru care poate cumva să fie ponegrită. Deci, în cazul dat, aici e vorba de noi înşine, cum noi procedăm sau cum noi ne uităm la ce face unul sau altul, un jurnalist sau un politician.

De atâta, biserica, credincioşii şi eu cred că absolut, aici, spun punctul de vedere al majorităţii, confesiilor religioase care sunt în Republica Moldova că astfel nu se poate proceda. Deci, nimeni nu poate curma viaţa nimănui. Darul vieţii este dat de Dumnezeu şi El este în drept de a-l lua. Noi putem numai, cum am zis încă o dată, să condamnăm fapta urâtă, dar pe cel păcătos, care face fapta, să-l iubim. Fără sentiment de dragoste nu putem dovedi nimănui nimic. De aceea, întâi dacă vrei să-i dai omului ceva, trebuie să-l iubeşti. De ce grădiniţa de copii nu are niciun succes niciodată? Fiindcă doamna educatoare nu-l iubeşte pe acel copil pe care îl duceţi dumneavoastră, ea acolo lucrează, îşi primeşte salariul. De ce şcoala nu poate da educaţia cuvenită? Pentru că profesorul nu-l iubeşte. Mama îl iubeşte, familia îl iubeşte. Familia.

De aceea, în primul şi în primul rând noi trebuie să ţinem cont anume de această lucrare în societate, de sentimentul dragostei, care trebuie să cuprindă chiar şi pe cei mai păcătoşi. Adică să ne familiarizăm în aşa măsură în care să nu ne poată dezbina nimic, să putem prospera cu morala creştină, pentru că Europa, totuşi, baza ei este creştinismul. Şi dacă sunt musulmani alături de noi... Mai ales m-a mirat faptul că aceşti terorişti au crescut, au trăit în Franţa. Deci, vă daţi seama, până la urmă, societatea atee din Franţa ce a făcut din aceşti musulmani? Eu aceasta pot spune numai.”

Petru Macovei: „Acum e greşit să spunem că aceasta a făcut societatea atee din ei. Probabil, aceasta au făcut, din câte îmi dau seama, pentru că ei au fost şi membri activi ai unor organizaţii de tip terorist, care tot fanaticii religioşi i-au luat sub aripa lor şi i-au făcut terorişti, aşa cum sunt ei. Lucrurile sunt foarte

În amintirea ziariștilor și caricaturiștilor uciși ai „Charlie Hebdo”

În amintirea ziariștilor și caricaturiștilor uciși ai „Charlie Hebdo”

complicate şi complexe. Nu ştiu exact cum se poate face acest lucru, dar ar trebui să existe cumva eforturi de ambele părţi, atât biserica, cât şi statul laic ar trebui să intervină, să facă ceva pentru ca oamenii să fie mai puţin încrâncenaţi şi să nu perceapă fanatismul religios ca pe o soluţie. Nu este şi nici nu va fi niciodată actele de terorism şi atacurile în numele lui Dumnezeu, de fapt, false atacuri în numele lui Dumnezeu, o soluţie pentru orice problemă existentă în societate.”

Pavel Borșevschi: „Foarte corect. Suntem de acord cu aceasta.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG