Linkuri accesibilitate

„Charlie Hebdo”: o decriptare a ultimului număr...


Coperta ultimului număr înaintea tragediei...

Coperta ultimului număr înaintea tragediei...

Pentru cei care nu au văzut niciodată publicația satirică...

Pentru că majoritatea celor care critică atitudinea ziariștilor de la Charlie Herbdo nu au pus poate niciodată mâna pe un exemplar din revistă, iată o decriptare a ultimului număr, cel pe care ziariștii îl aveau în față în momentul în care au fost asasinați, în acea zi de miercuri, ziua reuniunii editoriale: e ziua in care Charlie Hebdo ajunge în chioșcuri si se decide linia editorială a numărului următor.

Ultimul număr, cel din 7 ianuarie (ziua masacrului), numărul 1177 are, ca toate celelalte, 16 pagini.

Coperta e dedicată „Prezicerilor magului Houellebecq”, scriitorul Michel Houellebecq, al cărui roman „Soumission“, despre islamizarea Franței in 2022, a ieșit în librării exact în aceeași zi, miercuri 7 ianuarie. Cronica romanului, de Bernard Maris (asasinat, mai cunoscut pentru articolele sale economice, scrise cu pseudonimul Oncle Bernard, în care a anticipat intotdeauna tezele lui Piketty, în prelungirea lui Bourdieu), cronica lui Bernard Maris, așadar, se găsește pe p. 13. Houellebecq a fost în ziua aceea subiectul întregii prese scrise a Franței.

[p.2] Luz continuă cu o pagină întreagă de caricaturi despre Houellebecq și romanul său, cu un sarcasm ce contrastează total cu cronica pe care Bernard Maris i-o face lui Houellebecq la p. 13. De ce? Pentru că la Charlie libertatea de expresie era totală, membrii redacției neezitând să publice opinii sau caricaturi divergente în interiorul aceluiași număr. Singura regulă era combaterea oricărei ipocrizii și a oricărei forme de cenzură.

Astfel, în caricaturile lui Luz, Houllebecq ține o serie întreagă de profeții comice, precum aceea că „în 2077, republica Femen a Ucrainei va obliga femeile să poarte penisul bărbaților în bandulieră.”

[p. 3] O pagina ce se ocupă de politică franceză. Pe o coloană, o mică bandă desenată cu președintele socialist François Hollande care le vorbește francezilor la televizor, folosind o lungă serie de platitudini insuportabile.

In stânga, caricatură de Charb (asasinat): primul ministru Manuel Valls, durul campion al expulzării țiganilor, care spune (aici e un joc de cuvinte între chasser = a goni, a expulza, și chasser = a vâna): — „Puii de romi se vânează vii, nu morți.” (dupa ce fusese refuzata ingroparea unui copil rom, dar făcând și o asonanță ce amintește de puii de focă)

La mijloc, editorialul numarului, în care Bernard Maris (asasinat) reia chestiunea Houellebecq și problema ateismului, amintind faimoasele obiecții ale lui Dostoievski din Frații Karamazov, unde Ivan spune: - „Fără credință nu mai există morală, totul e atunci permis, chiar și canibalismul.”

Ei bine, il contrazice Bernard Maris: „Poți fi ateu și să ai calitatea esențială a altruismului, căci ea e înscrisă genetic în făptura umană, precum dorința sexuală; ba chiar, cum spune Darwin, altruismul este ceea ce ne face superiori celorlalte specii. Apoi, dacă faceți bine în viață doar din frica pedepsei de Dumnezeu, sînteți niște ticăloși. […] Cine spune că e nevoie de religie pentru a nu comite răul vrea să spună de fapt că e nevoie de poliție. Ia suprimați poliția câteva zile și vom vedea în ce măsură spaima de Dumnezeu va împiedica răul.”

Da, asta scria in editorialul din ziarul deschis in fața lui Bernard Maris în momentul în care asasinii lui Dumnezeu au intrat să omoare „provocatorii”.

[p. 4] Din nou despre Franța și, deasupra unor glume care țin exclusiv de politica internă a Franței, prea absconse pentru a fi adaptate, e un splendid articol (ilustrat de Tignous, asasinat) despre mixitate reală și mixitate imaginară, despre cum trăim de fapt intr-o zonă intermediară între somn și trezie, o lume de simboluri și concepte prefabricate, care se întretaie în permanență. Este o pledoarie în favoarea unei lumi multiculturale în care oamenii nu ar mai fi închiși în categorii etnice și religioase… Articolul e un elogiu pur adus toleranței și înțelegerii de celălalt.

[p. 5] Franța și Europa. Din nou caricaturi cu François Hollande (de Cabu, asasinat), o rubrică politico-economică despre privațiunile impuse Greciei și Europei de FMI și o scurtă știre, fără nimic umoristic și fără comentariu, despre un blogger iranian condamnat la moarte prin spânzurătoare la el acasă pentru „insulte aduse Profetului”. O simplă știre, din cele pe care preferăm să le ignorăm.

[p. 6] Economie și știință. Rubrica economică a lui Oncle Bernard (același Bernard Maris, asasinat), în acest număr având un foarte sobru și documentat articol despre fiscalitatea ecologică și taxele pe mediu în diferitele țări europene, cu date, cifre și procente foarte precise și câteva scurte notițe științifice.

[p. 7] Despre sănătate, despre inundațiile din Franța.

[pp. 8 – 9] Ca de obicei, o mare analiză (uneori e un reportaj) pe două pagini despre „Stânga și Bani“, despre stânga politică coruptă. Banda desenată din dreapta, a lui Charb, directorul revistei (asasinat) e despre miniștrii socialiști care se îmbogățesc deși sînt niște incapabili.

Pe coloana din stânga, Riss rîde de toate figurile stângii îmburghezite: priapicul Dominique Strauss-Kahn (cel cu aventurile sexuale) pretinde că și-a plasat toată averea într-o bancă de spermă; sau, Che Guevara pretinde că a câștigat kalașnikovul la o tombolă a ziarului Humanité (al Partidului Comunist Francez).

Cu, se vede, Charlie ataca in egală măsură stânga și dreapta, precum și toate ipocriziile.

[p. 10] Este de politică externă. Un articol despre puțin cunoscutul fenomen al sclaviei în Mauritania.

Caricaturile: in colț, efectul climateric al topirii zăpezii - o stâncă suspinã: „Când te gândești că anul trecut l-am făcut pe Schumacher…” ; si caricatura lui Philippe Honoré (asasinat) cu urările lui Al-Baghdadi: - „Dar mai ales multă sănătate.”

[p. 11] Teme de societate pur franceze. Amor, divorț, gesturi, vorbe, copii. Glume inocente.

[p. 12] Cronică de cinema: „The Captive“, de sumbrul canadian Atom Egoyan. Cum nu am văzut încă filmul, las cronica pentru după aceea, cum fac de obicei.

Cronica unei cărți despre marele desenator de BD german contemporan Ralf König.

[p. 13] Caricaturi de Willem despre asasinii jihadiști; nu glume despre Islam, așadar, ci despre cancerul fundamentalist al asasinilor și sinucigașilor din Siria, Irak și Afganistan. Nu Islam scrie acolo, ci „Tinerilor le place jihadul“… Subiectul jihadistilor e tratat pe larg în presa franceză de toate tendințele, mai ales în condițiile plecării in Siria-Irak a multor tineri, printre care și asasinii jurnaliștilor.

Pe aceeași pagină, cronica de carte a lui Bernard Maris. Da, din nou Maris, din nou Houellebecq. Ei bine, deși pe copertă si in restul numarului Luz râde de Houellebecq, la p. 13 Bernard Maris (asasinat) scrie despre Soumission al lui Houellebecq:

„Este o capodoperă houellebecquiană, altfel zis: 1) o predicție futuristă și credibilă. 2) un personaj principal distrus, fărăr repere, depresiv. 3) un stil de acum devenit perfect, cu numeroase digresiuni filosofice și un umor demn de Huysmans.”

Și, încheie Bernard Maris:

„Unde e aici critica sarcastică a islamului? Nicăieri. Islamul acceptă lumea așa cum e: aici diferă total de catolicism, care nu poate să producă decât o frustrare permanentă.”

Sublinierea mea. Islamul acceptă lumea așa cum e: aici diferă total de catolicism, care nu poate să producă decât o frustrare permanentă. Frază de aruncat în ochii tuturor idioților și ignoranților habotnici care pot spune doct și pompos că un om ca Bernard Maris a fost asasinat pentru că „provoca islamul”.

[p. 14] La locul ei, rubrica obișnuită a lui Charb (asasinat): Fatwa săptămânii, care nu are nimic de-a face cu islamul, ci în care el analizează (nu mă pot obișnui să nu vorbesc la prezent) sarcastic câte un fapt, gest sau obiect din arsenalul snobilor și al hipsterilor. De data asta e vorba despre ochelarii cu montură ridicolă, cum reușesc să le vândă creatorii de modă snobilor. Charb le descrie: unele par grile de castel în fier forjat, altele sînt colorate fluorescent ca niște prăjituri etc. Uneori Charb putea fi foarte comic descriind nimicurile din jurul lui.

[p. 15] O dezbatere cât se poate de serioasă, în ciuda desenelor, despre diferitele tezte în legătură cu existența istorică, reală sau nu, a lui Isus.

[p. 16, ultima] Aici, printre pastilele de pe coloana dreaptă avem și una critică vizavi de Israel și în favoarea palestinienilor: - „Mahmud Abbas (președintele palestinian) dorește aderarea Palestinei la Curtea Penală Internațională. Acolo măcar n-au să intre buldozerele israeliene.”

La fel, e luată in derâdere islamofobia. Da, o pastilă care îi ridiculizează pe cei care atacă FIZIC musulmanii și locurile lor de cult: „Islamofobie – Trei moschei incendiate în Suedia într-o săptămână. Suedezii cred în ABBA, nu în Allah.”

XS
SM
MD
LG