Motto: „This is the ramifying evil of terrorism: not just the killing of innocent people but also the intrusion of fear into everyday life, the violation of private purposes, the insecurity of public spaces, the endless coerciveness of precaution.” - Michael Walzer
La ora actuală, democrația liberală se întâlnește cu două primejdii letale: islamismul revoluționar și populismul radical de orientare militant-xenofobă. În ultima (ori prima) instanță, două fascisme. Nu suntem specialiști în istoria religiilor, ne vom abține de la a emite judecăți despre Islam în general. Dar suntem specialiști în ideologii revoluționare și putem vedea că există una care reproduce matricea emoțional-simbolică totalitară, anume islamismul revoluționar. Una din caracteristicile acestor ideologii este disprețul pentru viața umană și cultul morții „eroice”.
De cealaltă parte a problemei, populismul radical de tipul Frontului Național reprezintă el însuși un atac rușinos la fundamentele democrației liberale. Sigur, în Franța el este deja în opțiunea și în gândurile unui însemnat segment de populație (a privi spre rezultatele celor mai recente alegeri de acolo), dar această propedeutică a democrației liberale, cu tot ce presupune ea ca set de valori, trebuie să fie un exercițiu perpetuu. Apar constant noi și noi generații pe care nu ne putem permite să le formăm în litera și spiritul unor derapaje militante de tipul celor enunțate chiar ieri de Marine Le Pen pe contul său de Twitter, și care cereau, ni plus ni moins, un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea. În acest sens, Andrei Pleșu avea dreptate să remarce faptul că „atentatul va da apă la moară tuturor celor care în țările europene, și în Franța poate mai mult decât în alte țări, vorbesc despre marele pericol al migrației și al multiculturalismului și al luptei între civilizații și culturi”.
Un mare sociolog weberian, S. N. Eisenstadt, spunea că fundamentalismul (politic, religios, politico-religios) urmărește să abolească distanța dintre împărăția lui Dumnezeu și aceea a omului, deci să aducă paradisul, salvarea, redempțiunea, aici și acum. Mișcările chiliastice (milenariste) de acest gen sunt exerciții întru geneza ritualurilor martirologice. În clipa când apasă pe trăgaci, fundamentalistul se simte emisarul divinității (Dumnezeu sau, după caz, Istoria). Este scutit de frământări morale, se știe aprioric absolvit. El/ea se află mereu în misiune (să ne amintim de banda Baader-Meinhof).
Scopul este unul al „purificării” sub semnul ascezei, al devoțiunii și al extazului. Se intonează imnuri, se bolborosesc rugăciuni, se invocă „legile Istoriei”. Hitler nu a suportat satira, îi ura de moarte pe jurnaliștii din München care îl ironizau fără cruțare (înainte de preluarea puterii, după aceea a avut grijă să-i ucidă; v. cartea lui Ron Rosenbaum, „Explaining Hitler”). Credem că termenul cel mai potrivit pentru a descrie acest gen de comportament este acela de fanatism apocaliptic.
O primă concluzie: Am fost șocați și noi de ceea ce s-a întâmplat. It’s high time să ne descotorosim de iluzii, de pacifisme neghioabe, de fetișisme ostentativ-multiculturaliste, corecte politic și suicidare tot politic, și să recunoaștem că ne aflăm în război cu noii totalitari. Dacă noi (adică Vestul) vrem să-i ignorăm, au ei grijă să ne anunțe prin gloanțe și bombe că ei nu ne ignoră. Tocmai de aceea, putem afirma, împreună cu Dan Tapalagă: „Refuz să nuanțez întunericul, să înghit aberații și sofisme, nu văd ce-ar fi de dezbătut despre o eventuală culpă a victimelor. Terorismul, asasinatul rece, delirul religios care răspândește moarte NU au nicio justificare.”
Asemeni victimelor din Turnurile Gemene, din avioanele răpite, asemeni victimelor de la Madrid și Londra, cei uciși la Paris nu au avut absolut nicio vină. Zero. La fel cum evreii desemnați, în totalitate și fără nicio excepție, de Hitler pentru „soluția finală”, adică pentru aneantizare, nu aveau absolut nicio vină. Zero.
O a doua concluzie: Răspunsul democrațiilor liberale la atacurile revoluționar-islamiste nu poate fi și nu trebuie să fie îngrădirea libertăților civice, ci întărirea lor (aviz instituțiilor amatoare de legi „Big Brother”). Ar fi cel puțin contraproductiv să se urmeze calea lui Vladimir Putin care și-a justificat opțiunea dictatorială tocmai prin acest gen de demagogie panicardă. Statul de drept are obligația să-și apere cetățenii și să salvgardeze libertățile acestora deopotrivă. Dar nu prin instituirea unui regim deschis sau camuflat polițienesc. Securitatea individuală nu poate fi despărțită de libertate, altfel alunecăm spre abisul tiraniei. E dificil să se găsească o formă optimă de conciliere a securității și libertății? Este, dar nu imposibil. Tocmai pentru asta există achizițiile politice și spirituale ale Occidentului, adică pentru o ieșire (din ce în ce) mai puțin sângeroasă din inerentele-i crize.
Frica reprezintă din cele mai vechi timpuri marele dușman al omului, iar acesta nu a ezitat nicicând să dezvolte strategii de ieșire din zodia spaimei. Că aceste strategii nu au fost întotdeauna cele mai izbutite, nu încape nicio îndoială. Dar tot din frică, fie ea de moarte sau de eșec, s-au născut și cele mai inspirate proiecte umane. Liberalismul fricii articulat de Judith Shklar, și pe care îl îmbrățișăm fără rezerve alături, spre exemplu, de un Tony Judt ori de un Timothy Snyder, este liberalismul conștient de tragediile născute din disoluția garanțiilor „libertății”. În buna tradiție inaugurată de Montesquieu, liberalismul fricii pornește de la un summum malum, adică bestialitatea și frica pe care aceasta o generează, și pune accent pe evitarea cruzimii, a umilirii ori a violenței politice. Este, credem noi, și calea prin care frica pe o care o resimțim cu toții, cât se poate de uman, în fața unor asemenea acte de barbarie precum cele petrecute ieri la Paris, poate fi transformată în soluții pașnice de tip liberal-democrat.
Vladimir Tismaneanu s-a născut in 1951 la Brasov, traieste in Statele Unite din 1982, predă stiinte politice la Universitatea Maryland, a fost bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars si in alte institute de studii avansate, a fost editorul revistei “East European Politics and Societies”, a scris numeroase cărti si colaborează constant la Radio Europa Liberă incepand din 1983. Marius Stan s-a născut in 1982 la Brasov, are un doctorat in stiinte politice, a publicat carti in Romania si Polonia, a condus revista „History of Communism in Europe”, a fost bursier NEC, colaboreaza la Radio Europa Liberă. Impreună au scris cartea „Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, Curtea Veche Publishing, 2014, si pregătesc o nouă carte intitulata „Dosar Lenin. Vraja nihilismului”.
Recomandări:
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-19039068-nu.htm
http://www.humanitas.ro/humanitas/reflectii-asupra-pedepsei-cu-moartea
Paul Berman, Teroare si liberalism, Colectia „Constelatii”, Curtea Veche Publishing, 2005
Jean Bethke Elshtain, Just War against Terror: Ethics and the Burden of American Power in a Violent World, New York, Basic Books, 2003
Gilles Kepel, La recherche de Dieu. Chrétiens, juifs et musulmans à la reconquête du monde, Paris, Seuil, 1991
Rob Riemen, L’Éternel Retour du fascisme, Paris, Robert Laffont, 2012
Christopher Hitchens, „Jefferson versus the Muslim Pirates,” City Journal, Spring 2007
http://www.city-journal.org/html/17_2_urbanities-thomas_jefferson.html
