Linkuri accesibilitate

„Îmi place să împărtășesc din ce am invațat tinerilor talentați”


Fotografie din albumul de arii realizat sub egida Casei Radio la București.

Fotografie din albumul de arii realizat sub egida Casei Radio la București.

Un interviu cu mezzosoprana Ruxandra Donose.

Pe Ruxandra Donose am cunoscut-o cu câteva zile înainte de finalul de an 2014, la Geneva, unde debuta în spumoasa producție „Marea Ducesă de Gérolstein”, o operă bufă în 3 acte și 4 tablouri compusă de Jacques Offenbach pe un libret de Henri Mailhac și Ludovic Halevy. După primele reprezentații presa internațională a jubilat nu doar pentru montarea extrem de inspirată de la Grand Théâtre de Genève, cât mai ales pentru alegerea din rolul principal: Ruxandra Donose! Eleganța prezenței sale scenice, grandoarea vocii sale, dicția impecabilă într-o franceză fără cusur, și calitățile dramatice, toate au cucerit nu doar sute de genevezi care au venit la spectacol, dar și exigenta presă de specialitate. Se spune despre ea că are una dintre personalitățile muzicale cele mai complexe. Vocea sa „neagră”, dar caldă, nobilă, dar senzuală o plasează pe un registru repertorial larg, care se întinde de la belcanto la partituri mozzartiene. Fostă pianistă, aflată astăzi în plenitudinea carierei sale de mezzosoprană, Ruxandra Donose spune că visul ei este să ajute tinerele voci lirice din România, care continuă să constituie o mare pepinieră de talente pentru scenele lumii.

Europa Liberă: Doamna Donose, sopranele au începuturi diferite în această meserie. Doamna Elena Moșuc, de pildă, a fost învățătoare șapte ani până să își ia inima în dinți și să impresioneze marile scene ale lumii, ca soprană, Dvs. ați început prin a fi pianistă. Cum a fost acest drum de la pian la canto ?

Ruxandra Donose: „A fost un drum destul de firesc, cred. Nu putem începe canto de la șase ani în mod profesionist. De aceea, cred că pianul, cu care am început de la șase ani, a fost pregătirea ideală pentru mine. După ce am terminat licelul de muzică la secția pian, fiind pregătită 100% să continuu ca pianistă, am descoperit vocea (de fapt în ultimul an de liceu) și mi-am dăruit inima complet cântatului. Am găsit că mă puteam exprima prin voce mult mai bine. Eram mult mai liberă, instrumentul fiind în mine și nu în afara mea, parcă totul se petrecea mult mai spontan și mai convingător pentru mine și cred că și pentru public.”

Europa Liberă: Sigur, între pianist și artist liric este o relație specială, trebuie să se instaleze o anumită chimie… Revenind la spectacolul de la Grand Théâtre de Genève aș vrea să spun că m-a surprins să vă regăsesc în acest rol. Vocea Dvs gravă pare că contrastează cu maniera „jucăușă” impusă de acest rol. Un rol de comedie, de satiră, e adevărat. Dar descoperim aici o Ruxandra Donose „jucăușă” !

La Geneva, la ora interviului cu Iolanda Bădiliță

La Geneva, la ora interviului cu Iolanda Bădiliță

Ruxandra Donose: „Când spuneți „jucăușă” asociez acest cuvânt cu o dorință și o plăcere de a juca pe scenă. Este adevărat, joc cu mare plăcere! Lumea asociază deseori vocea mea cu notă întunecată și cu temperamentul meu liric, dramatic, cu roluri de genul Charlotte din Werther sau Idomeneo e Idamante, roluri dramatice. Și de aceea, când mă întorc la roluri de comedie cum ar fi „Ora spaniolă” de Ravel sau acesta (n.a. rolul Marii Ducese de Géroldstein din opera cu același nume de Offenbach) de multe ori surpriza este destul de mare pentru spectatori, cu toate că cei care într-adevăr mă cunosc nu se miră. Este mai mult decât faptul că este un rol foarte „jucăuș”.

Ne aflăm într-o producție semnată de Laurent Pelly în care tot aparatul - fiecare solist, cor, orchestră, balet și așa mai departe - este integrat într-o coreografie totală. Totul este foarte bine pus la punct, fiecare gest. Este vorba de o comedie și de vorbă și de situație. Am lucrat extraordinar de mult cu precizie la timeing-ul a tot ceea ce se întâmplă în spectacol, căci comedia este un lucru de mare precizie. Este mult mai greu să joci comedie decât să joci dramă.

Așa cum îmi spunea cineva de curând, și avea mare dreptate: toți plângem când moare cineva, dar nu toți râdem de aceleași glume sau situații. Deci, iată că este un lucru de mare finețe să joci comedie. În acest spectacol cânt, vorbesc, dansez, este toată paleta, așa cum o admir în general la cântăreții de musical. Sigur, ei cântă în microfon, sunt însă niște artiști compleți care dansează, joacă și așa mai departe.”

Europa Liberă: Suntem la Grand Théâtre de Genève, unul dintre treatrele unde se montează și producții mai clasice, și nu doar producții minimaliste specifice spațiului germanic. Ați cântat însă și la Paris, și la Londra, și la New York în montări grandioase, somptuoase. Cum vedeți acest trend în care accentul este pus mai mult pe artist, pe calitatea cantului și jocului său și mai puțin pe recuzită, costume sau decoruri ?

Ruxandra Donose: „Cred că acest curent este o căutare, o încercare, de a moderniza, de găsi noi fațete, de a căuta in spatele a ceea ce se vede la prima vedere în operă. Aceste căutări nu reușesc întotdeauna. Ele aduc un deserviciu, în ultimă instanță, operei pentru că reacțiile sunt „Iată un nou experiment al unui regizor care de fapt nu a înțeles opera”.

Cred că cel mai important lucru este ca indiferent de cum pui opera pe scenă, dacă hotărăști să o pui cu costume fastuoase, cu decoruri tradiționale sau, dacă îmbraci toti artiștii în costume negre într-un cub alb, totul este să înțelegi opera și mesajul ei. Ceea ce vrei să reiasă. Să spui povestea operei, ne întoarcem la spusul de poveste, să o spui cât mai diversificat și cât mai fidel cu ceea ce a vrut să spună compozitorul și libretistul.

Ceea ce vreau să spun cu aceasta este că nu sunt neaparat adepta unuia sau altuia tip de montări. Pentru mine este esențial ca indiferent în ce montare te afli, să poți să servești și să prezinți logica piesei în care te afli. Iar asta este posibil în ambele variante. Am văzut costume extraordinar de fastuoase pe o scenă goală și invers. Nu costumele servesc opera, ci ceea ce faci cu ele. Eu cred că cel mai important este ca personajele pe care noi le interpretăm pe scenă - bineînțeles atât dramatic cât și muzical - să fie credibile și să spună o poveste credibilă, convingătoare, cu care spectatorul să se identifice sau care să îi creeze spectatorului o emoție. Și eu cred că asta este posibil în ambele variante.”

Europa Liberă: Dar punerea în cadrul în care au vrut compozitorul și libretistul nu este importantă?

Ruxandra Donose: „Este importantă, însă compozitorul dacă a scris piesa acum 100 de ani nu putea să o pună în cadrul de astăzi. Dar nu este o garanție că dacă ar fi putut nu ar fi făcut-o. De ce? Pentru că sunt subiecte eterne, la fel de valabile atunci și acum.”

Europa Liberă: Iubirea, de exemplu…

Ruxandra Donose: „Da, iubirea. Politica, intrigile politice, conflictele politice care se repetă într-un mod incredibil, satire politice și sociale se repetă, se regăsesc, și atunci poate că spectotorului de azi îi este mai ușor să înțeleagă un conflict pe care îl asociază cu ceva de astăzi.

Europa Liberă: Cum este relația Dvs. cu România ?

Ruxandra Donose: „România este casa mea, țara mea, parinții și prietenii mei. Copiii mei sunt jumătate români și mergem de câte ori putem în România. Am concerte in România de câte ori pot, căci sunt plecată mereu. Cum am spus odată, eu locuiesc într-o valiză, și atunci acest lucru mă face un soi de cetățean internațional. Dar care este român.”

EuropaLiberă: Știu că aveți un doctorat în muzicologie și că v-ați vedea pregătind viitoarele generații de artiști lirici din România, mai ales că și Dvs. proveniți din această pepinieră de talente din România. Vă vedeți ajutând această pepinieră să rodească în continuare ?

Ruxandra Donose: „Da, mă vad. Cândva, când o voi mai rări-o cu călătoriile - nu știu când, căci deocamdată sunt cu mult elan si aplomb în aceasta actiune - o voi face cu mult drag. Îmi place să împărtășesc din ce am invațat tinerilor talentați, căci știu ce greu este sa găsești un îndrumător bun. Or, un îndrumător bun este unul flexibil, care descoperă că fiecare cântăreț este un alt instrument, așa cum fiecare corp este altfel. Astfel, conștient de aceste lucruri, un îndrumător bun caută împreună cu artistul metoda de pregătire care i se potrivește cel mai bine, și nu îi impune metode învechite.”

Ruxandra Donose s-a născut la București într-o familie de muzicieni. Studiază pianul de la 6 ani și, în ultimul an de liceu, schimbă specializarea, alegînd canto-ul. Se înscrie la Conservatorul din București, unde studiază sub îndrumarea maestrei Georgeta Stoleru. Din 1992 studiază la Viena cu maestrele Carol Blaickner-Mayo and Carol Byers. Este laureată a numeroase premii la concursuri internaționale, între care cele de la München (1990) și Washington D.C. (1991). A fost solist al operelor din Constanța (1989-1991), Basel, Elveția (1991-1992) și Viena, Austria (1992-1998), lansând în același timp pe piață și numeroase înregistrări discografice.

XS
SM
MD
LG