Linkuri accesibilitate

Împotriva orbirii: Totalitarismul islamist și viitorul democrațiilor liberale (Actualizat)


In memoria Orianei Fallaci (1929-2006)

Actiunea terorista petrecuta la Paris ne dovedeste, inca si inca odata, cat de subtire, cat de fragila este acea pojghita a civilizatiei despre care scria candva Sigmund Freud. Este vorba de un nou atac din seria celor care au dus la demolarea statuilor lui Budha de catre Taliban, la atentatele teroriste din septembrie 2001, la presiunile incalificabile legate de caricaturile din Danemarca si din alte parti, la eforturile de intimidare a Occidentului de catre cei care se cred detinatorii unui adevar absolut, revelat sub specie aeterrnitatis, in numele caruia isi permit sa ucida, individual si in masa. Sunt de acord cu cele scrise aici de Dragos Ghitulete, Marius Stan si Ioan Stanomir. Ma asociez reflectiilor lor despre pericolele care pandesc civilizatia ratiunii, a libertatii individului, a umanismului democratic. Sinteza paroxistica a miturilor salvationiste anti-moderne, fundamentalismul islamist este un nou totalitarism. Este, la ora actuala, principalul inamic al spiritului liberal si al institutiilor care deriva din acesta.

Sunt ani de zile de cand marea jurnalista si veriitabila antifascista italiana care a fost Oriana Fallaci, avertiza Europa (si Occidentul in genere) de riscurile capitulationismului. Pentru ca a cutezat sa spuna lasitatii pe nume, chiar daca uneori in chip prea apasat, dar acesta era temperamentul ei, a fost insultata, amenintata, calomniata. Oricum am privi lucrurile, este limpede ca unele din temerile ei au devenit, in mare masura realitate. Europa nu este Eurabia, dar radicalismul islamist s-a amplificat si a devenit o prezenta tot mai puternica si tot mai periculoasa. Iar cuvintele linistitoare ale criticilor ei s-au dovedit a fi fost wishful thinking. Am avut sansa sa o cunosc, citisem minunata ei carte despre Alekos Panagoulis („Un homme”), marea ei iubire, cel care trasese in dictatorul grec Gheorghios Papadopoulos. Stanga a blamat-o pe Oriana drept rasista. Nu era urma de rasism in viziunea ei despre lume si oameni. Dar era acolo o trista, indurerata, alarmata luciditate.

Reiau mai jos articolul aparut aici, pe „Contributors.ro”, ca reactie la lichidarea lui Osama bin Laden. Discutia despre inamicii speciei umane mi se pare de o clocotitoare actualitate.

„A varsa lacrimi de crocodil pentru Osama bin Laden este culmea ipocriziei. A fost un gangster absolut, un sociopat, un posedat, un Serghei Neceaiev al islamismului. Avea in comun cu smintitul intru anarhie Neceaiev, autorul „Catehismului revolutionarului”, un demonism electrizant, o pasiune apocaliptica, o dispozitie distructiva care nu se impiedica de nimeni si nimic. Ca si iluminatii Evului Mediu, Osama bin Laden astepta venirea mileniului. Scopul justifica absolut orice mijloace. Nu mult timp dupa atacul terorist din 11 septembrie, filosoful francez André Glucksmann publica o carte cu titlul „Dostoievski in Manhattan“. A-l evoca pe Dostoievski in legatura cu neo-neceaievismul este cat se poate de legitim. Intr-o carte celebra, „Shakespeare, contemporanul nostru”, marele critic literar polonez Jan Kott spunea: „Fie-ne permis sa-l citam pe Shakespeare!”. Atunci cand incercam sa explicam, sa patrundem ceea ce se cheama the mindset, universul mental al teroristului contemporan, fie-ne permis sa-l citam pe Dostoievski!

Mi se pare suprarealist faptul ca oameni ce se pretind analisti seriosi pot ignora ca in raport cu piratii, cu cei care ameninta insasi existenta civilizatiei, legea inceteaza sa mai fie universala. In situatii de acest gen, umanitatea are dreptul sa se apere, fara a mai recurge la tribunale, procurori si avocati. Acesta fost marele argument al Hannei Arendt impotriva procesului lui Adolf Eichmann la Ierusalim. Crimele lui bin Laden, ca si crimele lui Eichmann, ii scot pe faptuitorii lor din randul oamenilor. Osama bin Laden a fost inamicul speciei umane. Trebuia anihilat si numai cei care sunt orbiti de un anti-americanism primar nu inteleg acest lucru. De ce nu au dreptul americanii sa fie fericiti in aceste clipe? De ce nu au au dreptul sa simta o justificata satisfactie? Oare am uitat cu totii ca la 11 septembrie 2001 s-a declansat un atac miselesc impotriva acestei natiuni, un atac abject si las? Marele sovietolog Robert C. Tucker spunea ca de-stalinizarea nu a inceput in februarie 1956, cand Nikita Hrusciov a demolat mitul lui Stalin, ci pe 5 martie 1953, in ziua cand Stalin a incetat din viata. O intreaga linie de gandire sustine formula „No Hitler, no Holocaust”. La fel, putem spune ca lichidarea lui Osama inaugureaza sfarsitul islamismului mistic-revolutionar bazat pe crima ideologic motivata si ura viscerala impotriva Occidentului democratic.

Razboiul imptriva terorismului se justifica din punct de vedere etic, politic, si civilizational. Teroristii cred in misiunea lor divina. Lupta impotriva lor este un drept inalienabil al statelor si societatilor libere, tot astfel cum lupta impotriva dictaturilor totalitare comuniste si fasciste a fost o obligatie morala si un imperativ politico-strategic. Traim intr-o lume esential schimbata in raport cu cea de dinainte de 11 septembrie si ne intilnim, fie ca vrem sau nu, cu primejdii de neimaiginat in treccut. Resurectia celui mai pustiitor nihilism sub masca fundamentalismului islamist a devenit o realitate pe care numai naivii incorigibili o pot ignora. Valorile liberale se afla din nou sub atac, iar societatile deschise trebuie sa raspunda acestor agresiuni fara a renuntaa la fundamentele lor tolerante si pluraliste. Cartea lui Paul Berman despre teroare si liberalism, aparuta in traducere românească in colectia „Constelatii” de la Curtea Veche Publishing in 2005 este exact efortul unui intelectual democrat de a gindi nu doar originile noului totalitarism, dar si formele de rezistenta care se impun in acest atit de dramatic si nelinistitor context.”

Sint uneori intrebat daca mi-am schimbat opiniile despre violenta, pace si democratie in ultimii ani. Nici vorba: ramin constant opus violentei si cred sincer in valoarea terapeutica si constructiva a dialogului democratic. Depinde insa cind si cu cine. Teroristii care au pus la cale actiunile din 11 septembrie 2001 si 11 martie 2004, ca si fanaticii care au organizat masacrul de la Beslan nu sint parteneri de dialog. Acesti mistici revolutionari sfideaza toate coordonatele (morale si institutionale) ale ordinii liberale. Intre noi (adica lumea civilizata, care nu se reduce la Occident, ma grabesc sa spun acest lucru) si ei, se duce un razboi ideologic si militar. Ne place sau nu, acest razboi ne implica si este mai bine sa fim pregatiti pentru a tine piept viitoarelor confruntari. Presedintele Obama are dreptate: „Justice has been done”. Lupta insa va continua, bin Laden a fost doar unul dintre capetele hidrei terorismului fundamentalist (insa neindoios cel mai periculos). Primavara araba, revolta impotriva despotismelor corupte, este inca un argument ca radicalismul islamist pierde teren. Este posibila rasturnarea acestor dictaturi si fara recursul la mitul califatului.

Nu sint alarmist si nu vreau sa ma angajez in cine stie ce profetii absurde. Totusi, trebuie spus, o tragedie precum cea de la 11 septembrie 2001 nu poate fi nicicum plasata in registrul simplei istorii evenimentiale. Nu a fost vorba de un accident. Ceea s-a petrecut atunci a fost un moment de importanta istorica mondiala: a fost atacata insasi substanta civilizatiei democratice. America a construit turnurile gemene drept simbol al deschiderii ei universale, iar cei care au organizat atacurile stiau exact de ce si in ce lovesc. Teoria accidentului irepetabil mi se pare superficiala si profund riscanta (am auzit-o venind de la distinse personalitati vest europene). In anii care care s-a scurs, indiferent de existenta unor voci izolate care predica necesitatea auto-blamarii pentru ceea s-a petrecut atunci, s-a produs si s-a mentinut un consens al refuzului barbariei cu pretentii salvationiste. Nu trebuie uitat ca, asa cum elocvent demonstreaza Paul Berman, , cunoscator profund al mesianismelor politice ale vaeacului douazeci, avem de-a face cu un adversar inarmat cu o ideologie legata structural (nu prin idei, ci prin atitudini) de curentele totalitar-apocaliptice care au negat si neaga valorile modernitatii burgheze: toleranta, diversitatea, statul secular, pe scurt mostenirea iluminismului. In plus, islamizantii revolutionari de azi sint succesorii directi ai revolutionarilor “tiers-mondisti” de acum doua sau trei decenii (teza sustinuta si de Gilles Keppel in excelentele sale carti, inclusiv „La revanche de Dieu”). Razboiul impotriva neo-barbarilor va fi de lunga durata. Oricine este sau va fi presedintele SUA in urmatoarele decenii va trebui sa-si asume conducerea unor operatii extrem de dificile, fara de care insa viitorul civilizatiei este de negindit. Evident, in acest razboi, America are o nevoie vitala de aliati.

La 11 septembrie 2001, s-a sfirsit o iluzie, anume aceea a inexpugnabilitatii continentului nord-american. Ceea ce a urmat tine de resurectia patriotismului american, o constelatie de emotii si sentimente care transcende distinctia dintre liberalism si conservatorism. O umanitate asediata are nu doar dreptul, ci chiar datoria vitala de a riposta. Americanii inteleg un lucru: loviturile din 11 septembrie au fost absolut nemeritate. Nu este cazul sa recurgem la psihanaliza pentru a gasi motivele urii anti-americane: resentimentele tin de registrele tulburi ale ideologiilor fundamentaliste, fie ele religioase ori seculare. Pentru americani, si cred ca pe buna dreptate, acest razboi opune intr-adevar pe cei ce cred in Lumini celor care detesta individualismul civic in oricare din incarnarile sale.

In februarie 1943, intr-o proclamatie din timpul razboiului, presedintele Franklin Delano Roosevelt arata diferenta dintre Statele Unite si cei impotriva carora se purta lupta: „Americanismul nu este o chestiune de rasa ori origini. Americanismul este o chestiune de spirit si de inima”. Roosevelt era constient de ranile trecutului, precum si de persistenta rasismului chiar in acei ani. Pozitia sa era insa legata de o perspectiva de principiu, deci de valorile fondatoare in numele carora a fost posibila miscarea drepturilor civile si profunda transformare a societatii americane in ultimele sase decenii.”

Update: Reiau aici raspunsul pe care l-am dat pe forum doamnei Ioana Hincu, careia ii multumesc pentru incitanta interventie. Oriana Fallaci, pe care am cunoscut-o, a spus si unele lucruri exagerate. She was not one who minced her words Dar erau exagerari, nu falsificari, bazate pe temeri si perceptii care s-au dovedit destul de realiste. Nu sunt specialist in istoria religiilor, ma voi abtine sa fac judecati despre Islam in general. Dar sunt specialist in ideologii revolutionare si pot vedea ca exista una care reproduce matricea emotional-simbolica totalitara, anume islamismul revolutionar. Una din caracteristicile acestor ideologii este dispretul pentru viata umana si cultul mortii “eroice”.

Un mare sociolog weberian, un ganditor de care am fost foarte apropiat, S. N. Eisenstadt, spunea ca fundamentalismul (politic, religios, politico-religios) urmareste sa aboleasca distanta dintre imparatia lui Dumnezeu si aceea a omului, deci sa aduca paradisul, salvarea, redemptiunea aici si acum. Miscarile chiliastice (milenariste) de acest gen sunt exercitii intru geneza ritualurilor martirologice. In clipa cand apasa pe tragaci, fundamentalistul se simte emisarul divinitatii (Dumnezeu sau Istoria). Este scutit de framantari morale, se stie aprioric absolvit. El/ea se afla mereu in misiune (sa ne amintim de banda Baader-Meinhoff).

Scopul este unul al „purificarii” sub semnul ascezei, al devotiunii si al extazului. Se intoneaza imnuri, se bolborosesc rugaciuni, se invoca „legile Istoriei”. Hitler nu a suportat satira, ii ura de moarte pe jurnalistii din Munchen care ill ironizau fara crutare (inainte de luarea puterii, dupa aceea a avut grija sa-i ucida, v. cartea lui Ron Rosenbaum, „Explaining Hitler”). Cred ca termenul cel mai potrivit pentru a descrie acest gen de comportament este acela de fanatism apocaliptic.

In concluzie: Am fost socat si eu de ceea ce s-a intamplat. It’s high time sa ne descotorosim de iluzii, de pacifisme neghioabe, de multiculturalisme corecte politic si suicidare tot politic, si sa recunoastem ca ne aflam in razboi cu noii totalitari. Daca noi (adica Vestul) vrem sa-i ignoram, au ei grija se ne anunte prin gloante si bombe ca ei nu ne ignora. Tocmai de aceea, spun si eu, impreuna cu Dan Tapalaga: „Refuz sa nuantez intunericul, sa inghit aberatii si sofisme, nu vad ce-ar fi de dezbatut despre o eventuala culpa a victimelor. Terorismul, asasinatul rece, delirul religios care raspandeste moarte NU au nici o justificare.” Asemenea victimelor din Turnurile Gemene, din avioanele rapite, asemeni victimelor de la Madrid si Londra, cei ucisi la Paris nu au avut absolut nicio vina. Zero. La fel cum evreii desemnati, in totalitate si fara nicio exceptie, de Hitler pentru „solutia finala”, adica pentru aneantizare, nu aveau absolut nicio vina. Zero.

XS
SM
MD
LG