Linkuri accesibilitate

Parlamentul Pakistanului a aprobat o lege care va permite judecarea insurgenților de către tribunalele militare


Parlamentul Pakistanului a aprobat marți 6 ianuarie o lege care va permite tribunalelor militare să judece insurgenți alături de instanțele civile, considerate în general ineficiente și corupte, transmite Reuters. Legea, aprobată cu peste două treimi din voturile deputaților de la Islamabad, se numără printre măsurile de sporire a securității luate după ce luna trecută militanții Taliban au masacrat 134 de copii. Legea, care urmează să fie promulgată de președinte săptămâna aceasta, va fi aplicată inițial timp de doi ani. Mulți se așteaptă ca ea să ajute statul în lupta cu extremiștii, dar unii au atras atența că ar putea fi folosită de armată pentru a-și extinde și mai mult puterile. Armata pakistaneză este acuzată că ar lupta numai împotriva organizațiilor teroriste care pun la cale atacuri în interiorul țării, tolerându-le pe cele care au ca ținte țări vecine ca India sau Afganistanul.

XS
SM
MD
LG