Linkuri accesibilitate

Criza ucraineană în discuția unei reuniuni internaționale la Berlin


La Berlin, urmează să aibă loc astăzi o întrevedere a așa numitului grup Normandia, la care reprezentanții Ucrainei, Rusiei, Germaniei și Franței vor lua în discuție posibilitățile de rezolvare a crizei ucrainene. Kievul a spus că îl trimite la reuniune pe directorul departamentului pentru politici și comunicare, Oleksi Makeev, iar Moscova – pe directorul departamentului doi pentru afacerile CSI al Ministerului de Externe, Viktor Sorokin. Makeev a spus duminică la Berlin că participanții își vor prezenta la discuții planurile de implementare a acordurilor de la Minsk. Se speră că se vor face suficiente progrese pentru a se putea organiza în curând o reuniune a grupului Normandia la un nivel mai înalt. La sfârșitul lunii decembrie, președintele ucrainean Petro Poroșenko și-a exprimat speranța că această întrevedere va putea avea loc în cadrul unui summit în capitala kazahă Astana la mijlocul lunii ianuarie.

XS
SM
MD
LG