Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Andrei Dumbrăveanu.

Născut la 24 ianuarie 1954 în satul Tribisăuţi, raionul Briceni, Republica Moldova.

Studii: Institutul Politehnic S. Lazo din Chişinău (1971-1976). Cursuri superioare postuniversitare, regie film Uniunea Cineaştilor din Moldova, Academia Teatru Film I.L. Caragiale Bucureşti (1990-1992). Doctorantura Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept, Academia de Ştiinţe a Moldovei (1997-1998), doctor în sociologie (1999), docent/conferenţiar universitar (2010), director Departament Jurnalism Radio şi Televiziune, Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova. Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (1981). Membrul al Uniunii Cineaştilor din Moldova (1996). Membru al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (2004). Membru al Uniunii Jurnaliştilor Profesionişti din România (2014).

Luni


E ultima săptămână a anului 2014. Astă noapte a nins. Ninge şi acum. De fapt iarna a venit a doua oară. Prima dată, în toiul toamnei, în luna octombrie a fost iarnă doar câteva zile. Atunci au îngheţat roadele pe dealuri şi în livezi. Agricultorii au suferit pierderi mari.


De-a mirării, în Chişinău de dimineaţă transportul public circulă în regim obişnuit. Mai întâi merg să achit facturile pentru căldură, apă, gaze, electricitate, telefon, internet. M-au avertizat de la Union Fenosa că data limită a fost la 25 decembrie, azi e 29, aş putea să fiu deconectat în zilele de sărbători. Nici o dată nu mă sună să-şi ceară scuze când nu din vina mea rămân fără electricitate nopţi întregi. De ce oare?


Dependenţele mă costă a treia parte din salariu şi iarna n-a intrat încă în legile ei.


Bradul împodobit în faţa blocului central al Universităţii de Stat la începutul lunii decembrie e magnific. Jucăriile sclipitoare atârnă sub cetina verde acoperită de zăpadă. Câţiva studenţi dintre puţinii câţi sunt afară îşi fac poze. Sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou au ajuns la Universitate odată cu începutul colocviilor şi a sesiunii de iarnă, la 12 decembrie. La Departament sunt mai puţini profesori decât în alte zile. Acum regret că nu am mers ieri la liceul din Cotiujenii-MAri, raionul Şoldăneşti. Am fost invitat într-o delegaţie de teren de colegii mei sociologi antrenaţi în proiectul „E. Durabil – un sistem durabil şi eficient de informare, consultare şi implicare în procesul reformelor educaţionale din republica Moldova”. Este un proiect susţinut de fundaţia Soros. Au demarat consultaţiile publice: implicarea actorilor sociali în procesul educaţional. Împreună cu Nicolae Sali şi Ion Guţu am fost săptămâna trecută la Pârliţa, Bălţi şi Soroca. Nu putem avea un viitor bogat şi sigur fără un consum de resurse naturale, în aşa mod încât să nu afecteze interesul generaţiilor următoare, fără o şcoală modernă, bine dotată cu tehnici de laborator şi cadre instruite, care să simtă susţinerea comunităţii umane nu pot fi puse bazele viitorului. Am ascultat durerile învăţătorilor de ţară. Aşteaptă să vină alături de ei oamenii de afaceri, de suflet – medicii, asistenţii sociali, preoţii, autorităţile publice, oamenii legii.
Afară ninge, zăpada-i spulberată. La 16 sunt invitat la Cinematograful Odeon, la prezentarea filmului „Iubirile lui Mihai Volontir”. E un documentar portret, realizat pe parcursul a cinci ani de Dumitru Olărescu, Vlad Druc, Mircea Chistrugă. Îl vedem pe Mihai Volontir printre oameni, dincolo de film şi rampa scenei. Descoperim căldura, înţelepciunea şi simplitatea conduitei unui actor de talie internaţională, care a rămas fidel întreaga lui viaţă Teatrului Vasile Alecsandri din Bălţi. La prezentarea documentarului întâlnesc ceniaşti consacraţi filmului moldovenesc, veterani ai artei filmice: Boris Conunov, Zina Timofti, Victor Andon, Virgil Mărgineanu, Ada Mateevici, Vadim Prodan. Sunt prezenţi jurnalişti de la ziare şi posturi de televiziune. Premiera va urma în una din zilele de început a noului An 2015.


Marţi


E dimineaţă de iarnă cu soare şi aer de cristal. Este ultima zi de sesiune pentru ciclul I, licenţă. A început reparaţia încăperilor unde va funcţiona postul de radio studenţesc Unda Liberă-terabit - un laborator de creaţie radiofonică a studenţilor facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Dorim să-l dotăm conform realizărilor actuale în domeniu, cu acustică la nivelul standardelor moderne, cu izolare fonică şi atenuare a vibraţiilor. Numai într-un laborator modern putem instrui specialişti competenţi, competitivi în piaţa mediatică a zilei de mâine. Am găsit susţinerea rectoratului şi a senatului universităţii. Împreună cu colegii, profesori ai Departamentului Radio şi Televiziune am elaborat concepţia redacţiei, politica editorială a postului de radio. Studenţii îl doresc a fi despre ei şi pentru ei – tineretul studios, antrenat în procese de cercetare ştiinţifico-tehnică şi creaţie cultural-artistică. Suntem siguri de problemele ce aşteaptă în asigurarea activităţii continue a unui post de radio on-line. Dar cine stă şi aşteaptă nu transpiră. La 13.00 sunt invitat pentru prima dată la o emisiune a postului de televiziune Realitatea, cel mai tânăr post de televiziune din Chişinău. Abordăm problema veridicităţii datelor nepublicate încă ale Recensământului efectuat în primăvara anului 2014. Rezultatele lui rămân necunoscute deşi Biroul Naţional de Statistică şi-a asumat publicarea lor până la finele anului [n.red: între timp rezultatele preliminare ale ecrnsământului au foat date publciității]. Metodele de colectare a informaţiei pe teren, lucrul recenzorilor a fost criticat pe bună dreptate în mass-media tipărită şi audiovizuală. La emisiune participă Anatol Ursu, un tânăr din organizaţia neguvernamentală Tineretul Moldovei, care lasă impresia de om pregătit, în cunoştinţă de cauză.


În acordurile finale ale anului 2014 revin la facultate. Mâine vom avea zi de odihnă. Mă întâlnesc cu Constantin Şchiopu, care se află într-un proiect Erasmus la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Nu l-am văzut de vreo şase luni şi mai are încă vreo şase să treacă prin „Sala paşilor pierduţi”. Îmi vorbeşte cu multă pasiune de perspectiva ce i s-a deschis. Doreşte, la început de an să mai aplice la un schimb academic. Să rămână încă pentru o lună să se afle printre cadrele universitare din „dulcele târg al Ieşilor”.


Profesorul Şchiopu trezeşte în sufletul meu o invidie frumoasă, îmi zic: „De ce nu aş încerca şi eu la un post doctorat în proiectul UE Erasmus Ianus II? Cu atât mai mult că tema tezei mele de doctor habilitat „Evoluţia structurii social-clasale în condiţiile transformărilor social-economice. În baza datelor din Republica Moldova” a fost aprobată de senatul Universităţii de Stat din Moldova.


Miercuri


E ultima zi a anului 2014. e senin. Zăpada scârţie sub paşi. O fi fiind frig, vreo 10 grade C. Gerul face pod de gheaţă peste lacuri. Dacă o mai ţine aşa vreo patru zile fac apel la sculele de pescuit la copcă. Ele mă aşteaptă de câţiva ani buni. Merg la piaţa Delfin la capătul străzii Alba-Iulia. Fac ultimele cumpărături pentru Revelion. Câţiva indivizi amărâţi vând brăduţi cu 50 de lei bucata, ieri costau 100, dacă te mai târguieşti ar putea să-i lase azi la 30. peste câteva ore n-o să-i mai cumpere nimeni, căci mâine va fi prima zi din noul an. Doar ca prin minune, dacă ar sta brazii în stradă poate s-ar găsi să i ia cineva, dintre acei care fac anul nou pe vechi. Toată lumea ar spune că e absurd să vinzi brazi după ce a trecut Anul Nou. Şi totuşi foarte mulţi serbează Crăciunul şi Anul Nou pe stil vechi. Ei îşi cumpără însă brazi pe stil nou.


Mâine puieţii de un verde sănătos, care ar fi trebuit să aibă un alt destin, să crească brazi înalţi să dea aer ozonat, înnobilat cu molecule de tămâie, mâine vor arde pe rug, iar sărmanii vânzători de brazi în stradă vor constata că nu au câştigat aproape nimic. Dar asta se va întâmpla mâine sau poimâine la un pahar de vorbă.


Din an în an lumea cumpără pentru sărbătorile de iarnă tot mai puţini pomi de conifere naturale. Cu încetul în casele cetăţenilor intră brazii artificiali.
Aştept urătorii. E seară cu cer înstelat şi ger uşor. E o seară de amintiri. Exact aşa era vremea prin 1979, când am mers împreună cu Mihai Potârniche şi Nicolae Pojoga la Voloca în raionul Adâncata, regiunea Cernăuţi. Mihai era angajat la ATEM (Ageţia Telegrafică a Moldovei) o subdiviziune a TASS-ului, iar Nicolae era corespondent la „Literatura şi Arta”. Regretatul Dumitru Trifan, mucălit i-a dat poveţe de drum, dacă i-o fi tare frig, să găsească o scârtă de paie, să ia un şumuiag şi să-l pună sub căciulă. Îi va prinde bine. Două zile a fost un viscol de n-am întâlnit nici o maşină în drum. Acasă la Tribişăuţi, unde ne-am oprit o noapte ne aştepta mama şi tata cu masa întinsă şi cu cuptorul încălzit. A doua zi am mai făcut 100 de de kilometri cu jeep-ul de la TASS de s-au speriat când ne-au oprit prin viscol miliţienii la porţile Cernăuţului. Pe aşa viforniţă puteau să pornească la drum doar jurnaliştii nebuni de profesie. Am ajuns la Valoca la Ilie Ungureanu, o rudă a pictoriţei Mariei Coţofan de la Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova. Gazdele ne aşteptau. A doua zi s-a făcut soare. Am fotografiat şi am imprimat audio alaiuri, căluţi şi căpriţe pe dealuri înzăpezite şi pe drumuri neumblate între casele rare. Un pluguşor de tinere domniţe în cojoace şi broboade înflorate mai este şi acum ca o revelaţie în alb-negru în arhiva lui Mihai Potârniche. Timpul curge în cercuri. Iarna aceasta o repetă pe alta rămasă în trecut. Aştept urătorii.

Joi

M-am trezit mai târziu ca de obicei. E prima zi cu adevărat aşa cum ne- o imaginăm noi că ar trebui să fie de Anul Nou. Cerul e acoperit şi văzduhul e molcom. Pe masă la bucătărie stau colacii, turtele dulci, merele şi nucile. Urătorii n-au venit. Urători, însă am avut cu zecile. M-au onorat prin vorbe înălţătoare cu „aho, aho” şi „la mulţi ani” prin SMS, poştă electronică sau postate pe Facebook în regim on-line. M-au urat în spaţiul virtual. Trăim în epoca TIC-ului – tehnologiilor înalte de informare şi comunicare. Oamenii se întâlnesc în reţele de socializare, se împrietenesc cu miile, diverse generaţii de la vârsta de grădiniţă şi până la nanogenarieni de diferite seminţii şi stări sociale fără a se fi văzut vreodată ca să-şi strângă mâinele. În lumea lor virtuală, oamenii se întâlnesc şi stau faţă în faţă ore în şir răpiţi de iluzia apropierii. Comunică, îşi postrează fotografiile surprinse în cele mai diverse situaţii ale vieţii lor. Se apropie dar nu se simt aproape, între ei se află calculatorul. În acest proces de comunicare modernă lipsesc mai multe componente ale comunicării directe într-un mediu social uman. Comunicarea prin T.I.C omite câmpul biologic, aura individuală caracteristică fiecărui om.

Vom sta zile şi nopţi printre prieteni în păienjenişul calculatoarelor şi nu vom sesiza un lucru grav, că suntem autocondamnaţi să ne aflăm închişi într-un spaţiu strâmt, că suntem de fapt excluşi din mediul social.

Am urmărit butonând programele de revelion. Ruşii au făcut propagandă şi în emisiunile muzicale de divertisent. După colapsul URSS, Rusia şi-a asumat oficial titlul de moştenitoare ale unor tradiţii şi valori ce aparţineau de URSS. Astăzi, Federaţia Rusă caută să-şi reafirme poziţia de mare putere în lume, transferă asupra zilei ei de azi imaginea gloriei de ieri a Imperiului Rus în frontierele sale de la 1914. astfel, televiziunile ruse apelează la procedee de propagandă şi manipulare a mulţimilor, preluate din arsenalul războiului psihologic, care spală nu numai creierii popoarelor din Federaţia Rusă, dar şi a popoarelor în ţările unde ajung programele televiziunilor ruse.

Găsesc inspirat programul de revelion al postului public de televiziune Moldova 1, în mare parte realizat în direct din piaţa Marii Adunări Naţionale, la temperatura de minus 15 grade Celsius. La fel au procedat şi jurnaliştii de la Realitatea din Bucureşti, ei au transmis în direct concertul din Piaţa Constituţiei. Am ascultat cu atenţie mesajele rostite către popor ale preşedinţilor din Rusia, România şi Republica Moldova. N-am înţeles de ce moldovenii au avut parte la miezul nopţii dintre ani de două adresări consecutive ale doi conducători de vârf – prim-ministrul Iurie Leancă şi preşedintele statului Nicolae Timofti.
La prânz au venit cu semănatul sora mea, Roza, fratele Ion cu familia. Boabele de grâu şi versul rostit mi-au trezit amintirile din sat, unde ne-a rămas doar casa părintească care „nu se vinde”. Am stat împreună până seara. Între timp m-au telefonat să-mi ureze „La mulţi ani cu sănătate” verii mei şi verişoarele din Tribisăuţi.

Vineri

De dimineaţă timpul pare a ninsoare. E moloşag şi cerul e acoperit. Prognoza meteo pentru ziua de azi nu prevede ninsori la Chişinău. Conform ei pentru următoarele 10 zile în republică vom avea iarnă cu temperaturi medi ca în totdeauna în această parte a anului. Mai departe vorba lui Gheorghe Malarciuc: „Vom muri şi vom vedea”. Nimeni, nici măcar sinopticienii nu pot face prognoze sigure pe o durată de timp mai lungă de trei zile. Îmi revin după sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou ca să pot lucra la masa de scris. De fapt, nu am după ce să-mi revin, cu excepţia meselor copioase, cu puţin vin şi băuturi mai tari.

Un lucru e cert, nu am lucrat intelectual şi acum urmează să mă reaclimatizez, să-mi revăd, să-mi ordonez ideile. Dacă mai multe zile nu îmi expun gândurile în scris îmi vine greu să reiau lucru. Ca şi după o beţie să revii la starea firească este nevoie să treci printr-o stare de lipsă de dispoziţie, de luptă în interiorul organismului ca să-şi găsească din nou echilibru.
Am deschis calculatorul la Erasmus, Ianus II, Universitatea A.I. Cuza din Iaşi.

Urmează să elaborez pentru concurs un set de documente în timp de câteva zile. Iar pe de asupra voi mai avea nevoie de ajutor, pentru că documentele trebuie depuse în limba engleză, pe care o cunosc pe bâiguite. Încerc cu „Doamne ajută!”.


XS
SM
MD
LG