Linkuri accesibilitate

Semne îngrijorătoare există, fără îndoială, dar lucrul bine făcut este un drum, nu un miracol.

La pragul dintre ani, cum se vad de la Washington desfasurarile politice din România? O relatre a corespondentului Europei Libere la Washington.

2014 va ramine un an important politic, daca nu definitoriu pentru România si Republica Moldova, date fiind mizele consultarilor electorale recente. România este intr-o situatie speciala pentru ca materializarea optiunii populare, presedintele Klaus Johannis este acum activa, mai mult sau mai putin in vazul lumii. Si asa cum este de obicei cazul cu politicieni care ridica in campanie, stacheta asteptarilor pina la nivele greu de atins, aici in America, Barack Obama este un exemplu, opinia publica si mai ales vocile sale – analisti, ziaristi – nu au rabdare, vor un parcurs fara repros din prima zi. Ceea ce este practic imposibil.

România are, ce e drept, antecedente, care indeamna la prudenta si nerabdare, pentru ca iluzia unei schimbari fundamentale nu s-a nascut de azi de ieri, românii au mai trait-o si la inceputul guvernarilor Constantinescu si Basescu. Si rezultatele acelor aspiratii indeamna la vigilenta, in cautarea unor erori si indicii timpurii de inconsecventa. Cei care traiesc in America stiu insa foarte bine ca, mai ales atunci cind se produce o victorie politica surpriza, cum a fost cazul cu Bill Clinton in 1992 sau chiar Barack Obama in 2008, efectul imediat este ca noul lider nu are suficienta experienta, isi aduce cu el oameni in care are incredere si de care se simte apropiat, care l-au ajutat in campanie si care ii ofera o senzatie de comfort. E o reactie fireasca. Si unele optiuni sint eronate, putind sa fie corectate pe parcurs.

Erorile de inceput abunda. Cei care traiesc in America inteleg tocmai din aceste motive, nevoia unei perioade de gratie, in care noul lider sa fie lasat sa-si faca echipa, sa-si contureze sistemul, stilul, strategia. Fireste ca domnul Johannis nu-si ajuta nici el cauza, continuind sa traiasca in spirit de campanie, unde Facebook-ul era calea predilecta de comunicare. Cu Facebook a cistigat scrutinul, dar nici in America obsesiei Internetului si nici in alta parte, Facebook nu devine institutia prin care statul comunica cu populatia.

Consecinta sint posibile derapaje de comunicare, care amplifica senzatia de confuzie. Purtatoarea de cuvint a Presedintiei, care pare sa isi scrie si publice memoriile, pe masura ce traieste, in timp real, jongleaza cu stirea seaca si impresii personale despre mobilier si absenta cantinei la Cotroceni, lasind impresia ca ceea ce-i lipseste e fisa postului, care sa explice cine se cere reprezentat si cine nu.

Cit despre SPP-istii si femeile de serviciu de la Cotroceni la care Tatiana Niculescu Bran se refera pe Facebook ca fiind ramasite ale baroniadelor institutionale succesive, si ei au dreptul sa-si redescopere si adapteze identitatea, asa cum vor face – sa speram – si unii alesi ai domnului Johannis, mai sus pusi. Semne ingrijoratoare exista fara indoiala, dar lucrul bine facut este un drum, nu un miracol. Iar succesul acestei noi iluzii este prea important pentru a il pune prea devreme sub semnul intrebarii.

XS
SM
MD
LG