Linkuri accesibilitate

Fenomenul violenţei în familie este în creştere pe ambele maluri ale Nistrului. Persoanele cu dizabilităţi şi lecţia de viaţă pentru cei care–i înconjoară.

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:

Ce spun transnistrenii despre respectarea drepturilor omului în regiune? Fenomenul violenţei în familie este în creştere pe ambele maluri ale Nistrului, constată activiştii din domeniu. Persoanele cu dizabilităţi şi lecţia de viaţă pentru cei care–i înconjoară. Şi… o discuţie în mediul experţilor: cum pot fi reprezentați transnistrenii şi găgăuzii în noul guvern de la Chişinău?

Începem, ca de obicei, cu buletinul de știri şi principalele evenimente ale săptămânii trecute:

***

Fostul vicepreşedinte al Dumei de Stat de la Moscova, Serghei Baburin, a declarat, joi, la Tiraspol, că Uniunea economică eurasiatică ar trebui să fie construită după modelul fostei Uniuni Sovietice, printr-o foarte puternică integrare. Serghei Baburin, care acum este preşedinte al Asociaţiei instituţiilor de învăţământ juridice din Rusia, a ţinut o prelegere în faţa studenţilor, la Universitatea din Tiraspol. În opinia sa, regiunea transnistreană ar avea perspective să devină parte a spaţiului economic euro-asiatic. „Transnistria are tot ce-i trebuie, cu excepţia vecinătății teritoriale cu Uniunea eurasiatică, dar sunt convins că această barieră nu este de netrecut”, a spus Baburin. „Suntem în secolul 21 şi prin mecanisme internaţionale de drept şi alte mecanisme Transnistria trebuie să devină o punte care să unească Uniunile Europeană şi cea Euro-Asiatică. De aceea, perspectiva economică şi socială pentru normalizarea vieţii în Transnistria este reală”, a mai spus ex-politicianul rus, citat de mediile locale, care a avut o întrevedere şi cu şeful administraţiei Evgheni Şevciuk.

Liderul transnistrean Evgheni Şevciuk a discutat, cu o zi mai devreme, la Tiraspol, cu coordonatoarea rezidentă a Naţiunilor Unite în Republica Moldova, Nicola Harrington-Buhay. În discuţie s-au aflat proiecte sociale şi umanitare desfăşurate în regiune cu finanţarea ONU. Potrivit Novostipmr, Tiraspolul colaborează cu agenţiile ONU în proiecte de restabilire a infrastructurii sociale, dezvoltarea sistemului de sănătate, prevenirea infecției HIV, sprijinirea copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor. Evgheni Şevciuk a spus că „în ultimii ani, agenţiile Naţiunilor Unite au făcut investiţii considerabile în infrastructura Transnistriei şi asta fără careva nuanţe politice”, am citat. Cu sprijinul ONU, centrul perinatal din Râbniţa a primit echipamente medicale pentru servicii de urgenţă, au fost reparate secţia de urgenţă de la Bender, secţia de primire a spitalului raional din Râbniţa, grădiniţa din satul Caragaş, 10 instituţii sociale importante din Transnistria sunt dotate cu panouri solare. S-a discutat şi despre continuarea proiectelor de imunizare şi asigurare cu medicamente, de utilizare a deşeurilor şi aspecte privind dezvoltarea turismului rural în regiunea transnistreană. În discuţie s-a aflat şi modul în care Tiraspolul îndeplineşte recomandările făcute de expertul ONU pentru drepturile omului acum doi ani. Şevciuk şi-a exprimat speranţa extinderii cooperării cu reprezentanța Naţiunilor Unite în Moldova. De notat să mai multe proiecte umanitare în Transnistria sunt derulate şi de Federaţia Rusă. Dar şi de Uniunea Europeană.

Osetia de Sud, regiunea separatista a Georgiei, a cerut Rusiei să fie anexată şi să devină parte a Federaţiei. Liderul de facto al regiunii, Leonid Tibilov, a spus miercuri, 11 decembrie, că guvernul lui va semna „probabil” un acord de întărire a relaţiilor cu Moscova, pe modelul celui încheiat deja de Rusia cu Abhazia. „Nivelul de integrare poate fi foarte larg, de la a deveni parte a Federaţiei Ruse până la un acord de asociere”, a spus Tibilov. Rusia a recunoscut independenta Abhaziei şi Osetiei de Sud după războiul cu Georgia din 2008.

Aici e Radio Europa Liberă şi ascultaţi o sinteză a ştirilor principale ale săptămânii trecute şi emisiunea Dialoguri transnistrene. La microfon, Radu Benea.

Centrul Analitic Expert Grup estimează o creștere de circa 4% a economiei moldovenești în 2015, deși potențialul de creștere este mult mai mare. În pofida deprecierii monedei naționale, cursul real efectiv al acesteia s-a apreciat, din cauza deprecierii monedelor naționale ale principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova, într-un ritm mai înalt decât cele ale leului moldovenesc, se arata intr-un studiu al centrului.

Banca Națională a spus că anul acesta leul a pierdut din valoare aproape 17% față de dolarul american, mult mai puțin decât rubla rusească (64%) sau hrivna ucraineană (89%). Într-un comunicat de presă, BNM a spus că în general cursul leului față de dolar l-a urmat pe cel al monedei euro, dar s-a depreciat mai mult și din cauza efectului psihologic creat de evoluția cursului monedelor Rusiei și Ucrainei. Banca Națională mai spune că a cheltuit anul acesta 263 de milioane de dolari pentru a sprijini cursul leului.

Israelul a notificat ministerul moldovean de externe că abolește regimul de vize pentru cetățenii Republicii Moldova de la 15 decembrie. De la acea dată, deținătorii de pașapoarte biometrice vor putea călători în Israel fără vize pe o durată de până la 90 zile în decursul a 6 luni de la data primei intrări în țară. Sunt condiții asemănătoare cu cele pentru călătoriile în spațiul Schengen.

Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat la un eveniment organizat pe 11 decembrie de Institutul Naţional Democratic de la Washington că Ucraina nu îşi poate permite să mai piardă încă o dată şansa de a se democratiza şi de a se reforma, şi de a oferi cetăţenilor ei o viaţa mai bună. „Ucraina a fost o cleptocraţie. Unii spun că asta este o ofensă, dar asta este realitatea. De atunci, s-au făcut progrese. Dar rămân încă impedimente majore”. Joe Biden a avertizat că s-ar putea ca Ucraina să nu mai aibă o nouă şansă ca cea pe care o are acum în viitorul apropiat.

***

Europa Liberă: Deşi nerecunoscută, regiunea transnistreană a marcat pe 10 decembrie Ziua internaţională a Drepturilor Omului, instituită de Naţiunile Unite în 1950. Administraţia de la Tiraspol a decis să se alăture acestei zile în anul 2008, după ce a numit anterior şi un reprezentant special pentru drepturile omului. În ajun, Vasilii Kalko, ombudsmanul local a ţinut o conferinţă de presă de bilanţ la care a anunţat că în 11 luni ale anului a primit peste 1000 de petiţii. Kalko a spus, citat de Novostipmr, că o treime din acestea ar viza îngrădirea accesului la justiţie, iar restul, în marea majoritate a cazurilor, lezarea drepturilor economice şi sociale. Numărul de plângeri, potrivit lui, ar fi la nivelul anului trecut, deşi în 8 ani de când îşi exercită mandatul ar fi primit peste 25 de mii de petiţii. El a specificat că multe petiţii sunt în legătură cu mărimea pensiilor sau cu dreptul de folosire a terenurilor agricole. An de an, a spus Kalko, este în creştere şi numărul petiţiilor privind datoriile la salarii. Europa Liberă a încercat să afle şi opinia unor locuitori de rând din Tiraspol despre modul în care sunt sau nu sunt respectate drepturile omului în regiunea transnistreană.

– Вообще, поголовно в мире нарушаются, даже вот, пожалуйста, Украина результат… Вот свободно гуляю, с работы пришел, иду домой, дома ждет ужин, теплая постель. Что еще надо?

– Ну, лично меня это не коснулось – что нарушили мои права. Честно. Я защищаю свои права, действительно, но не получилось так, чтобы мне ущемили… У меня есть работа, у меня есть дом. Хотелось, конечно, кое-что улучшить. Мои пожелания, допустим, путешествовать куда-то, чтоб было позволено.

– Мне кажется, в любой стране какие-то права ущемляются, какие-то, наоборот, соблюдаются.

– Ну, я как бы приезжая, но пока не сталкивалась с этой проблемой. Я из села Копанка. По национальности я молдаванка, и мне не очень было приятно, что о моей нации плохо думают нехорошие люди и другие. Не отвечала им взаимностью, я просто сказала: я горжусь тем, кто я есть, какая у меня нация.

– Я думаю, что везде они нарушаются, не только в Приднестровье в городе Тирасполе. Нарушаются.

– Я считаю, что мои права не нарушаются ни в коей мере. В принципе, соблюдаются. Очень редкие случаи бывают, к примеру, правоохранительные органы, сотрудники ГАИ – но это очень редко бывает. В принципе все хорошо.

– Во многом, мне кажется, соблюдаются. Но не во всем.. Ну, мои – ни в чем не нарушаются. С работой у меня все в порядке. А так как бы… то, что сама жизнь в республике сложна, зарплата маленькая, цены высокие.

– Естественно, бешеные цены, и зарплаты не хватает, их никогда не хватает, денег… И, судя по разговорам и по слухам, говорят, что в Москве, что в Приднестровье – цены одинаковые. Но там зарплаты какие!

– Права мужчин нарушают. Потому что мужчина не может заработать здесь. Ему приходится уезжать, искать где-то заработки, чтобы обеспечить свою семью. Это нарушение прав. Платите хорошо – мы будем здесь жить и работать. Завтра некому будет защищать нашу республику. Мы добьемся этого.

– Может, незначительно, но нарушаются. Особенно это касается пенсионеров. Я инвалид первой группы, а льгот у меня никаких.

Europa Liberă: Opinii culese la întâmplare pe străzi din Tiraspol.

Ziua internaţională a drepturilor omului a fost marcată şi anul acesta pe 10 decembrie prin mai multe evenimente organizate de activişti în domeniu pe ambele maluri ale Nistrului. În regiunea transnistreană a fost organizată o nouă campanie de informare împotriva violenţei domestice cu denumirea „10 acţiuni ferme pentru combaterea violenţei împotriva femeilor” şi cu genericul „De la pacea în familie spre pacea planetară”. Corespondenta noastră Karina Maximova a aflat mai multe, discutând cu participanţii la această acţiune. Relatează, Lina Grâu:

Mai bine de două săptămâni, activiştii organizaţiilor neguvernamentale au organizat seminare, întâlniri informative, concerte tematice şi vizionări de filme ca să explice locuitorilor din mai multe oraşe şi raioane de pe malul stâng al Nistrului ce anume trebuie să ştie şi să întreprindă, şi unde să caute ajutor atunci când se confruntă cu violenţa domestică. Alexandr Goncear, şeful-adjunct al Centrului pentru iniţiative de drept „Rezonans”:

„Este o campanie anuală desfășurată în mai bine de 100 de ţări ale lumii. În Transnistria, campania are loc deja al 7-lea an la rând, graţie efortului organizaţiilor necomerciale şi asociaţiilor obşteşti. În lume, campania şi-a luat startul în 1991 – ea include câteva date importante: 25 noiembrie, Ziua internaţională de combatere a violenţei împotriva femeilor, 1 decembrie cunoscut şi ca Ziua combaterii infecţiei HIV şi 10 decembrie, când se încheie campania, Ziua internaţională a drepturilor omului. În această zi, în 1948 a fost adoptată Declaraţia universală a drepturilor omului”.

Conducătoarea centrului „Rezonans” Iulia Abramova ne-a povestit despre cum a crescut an de an numărul susținătorilor campaniei anti-violenţă:

„Prima campanie din 2008 am organizat-o prin strădania a două organizaţii obşteşti. Anul trecut ni s-au alăturat opt organizaţii, iar acum alte 11 asociaţii necomerciale. Toate sunt membre ale platformei transnistrene pentru combaterea violenţei în familie şi promovarea drepturilor femeilor”.

Pe lângă informarea populaţiei, reprezentanţii platformei pledează pentru adoptarea în regiunea transnistreană a unei legi speciale privind combaterea violenţei domestice. Oxana Alistratova care conduce organizaţia „Vzaimodeistvie” (Interacţiune) explică în ce mod ar urma să funcţioneze legea propusă de ONG-işti:

„Anul acesta, peste 13 organizaţii au elaborat un plan comun de măsuri nu doar pentru informarea activă a populaţiei despre violenţa în familie, dar şi pentru a cere cu toți împreună adoptarea noii legi pentru prevenirea violenței în familie în Transnistria. Această inițiativă legislativă este foarte necesară, ea sistematizează și totodată reglementează, nu conţine descrieri concrete cum anume trebuie să fie pedepsit agresorul, dar arată şi explică oamenilor ce este violenţa în familie, cum poate fi caracterizată sau depistată, ce fel de ajutor au nevoie victima…”

Astăzi în regiunea transnistreană funcţionează trei linii telefonice la care se poate adresa oricine, în mod absolut anonim, şi să primească o consultaţie gratuită şi alt ajutor, spune Oxana Alistratova:

„Victime ale traficului de fiinţe umane devin în principal femeile care înainte de asta au suportat violenţa în familie. Femei care au fost supuse la diferite forme de violenţă, inclusiv sexuală, fizică, din partea părinţilor sau concubinilor. Sau presiuni economice. Deci, tot felul de factori care au determinat femeia să plece peste hotare. Când am constatat această problemă, am decis să deschidem o linie telefonică de încredere şi informăm populaţia. În fiecare an primim peste cinci mii de apeluri telefonice, iar în cinci ani de când funcţionează am primit peste 700 de apeluri în legătură cu situaţii critice, de tip SOS, acolo unde este necesar şi ajutorul psihologului, juristului şi altor specialişti.”

În lipsa unei legi care să reglementeze domeniul, oficial, în regiunea transnistreană nu există victime ale violenţei în familie. Prin urmare, nu există nici statistici oficiale. Activiştii care încearcă să atragă atenţia societăţii asupra fenomenului speră că în Transnistria, anul viitor, totuşi, va fi deschis un Centru specializat de asistenţă pentru victimele violenţei domestice şi ale traficului de fiinţe umane, unde cei care vor avea nevoie ajutor să poată beneficia de un spectru larg de servicii, de la cele medicale, până la oferirea de adăpost temporar.

***

Europa Liberă: Cum stau lucrurile în partea dreaptă a Nistrului? La Chişinău, organizația neguvernamentală Centrul La Strada care ajută femeile supuse violențelor în familie a spus într-un studiu recent că autoritățile fac prea puțin pentru a proteja aceste victime sau pentru le explica drepturile. Poliția moldoveană, pe de altă parte, susține că a primit anul acesta un număr fără precedent de plângeri din partea femeilor agresate, ceea ce interpretează însă drept un semn că tot mai multe femei își cunosc drepturile și au curajul să înfrunte agresorul. Dar, experții La Strada atrag atenția că multe plângeri nu sunt soluționate cum trebuie. Revine la microfon Iulia Mihailova, cu o relatare semnată de Tamara Grejdeanu:

Analizând mărturiile victimelor şi observațiile avocaţilor, procurorilor şi ONG-urilor specializate, experţii au ajuns la concluzia că deşi unele femei se încumetă să-şi denunţe bărbaţii agresivi, în cazul a 9 din 10 victime autorităţile locale recomandă servicii de plasament şi nu asistenţă juridică. Pentru ca victimele să fie protejate, nu este suficient un apel la poliţistul de sector, spune Viorelia Rusu, vicedirectoarea centrului La Strada. Ea susţine că din neştiinţă, victimele nu-şi apără cauza în faţa poliţiştilor care le conving să nu înregistreze oficial plângerea, neavând mai apoi o dovadă că au apelat după ajutor:

„Poliţiştii deseori le explică: rabdă şi tu, poate că nu este atât de gravă situaţia, sau câteodată mai cheamă agresorul şi vorbeşte cu el şi cu aceasta se limitează toată acţiunea. Deci, oficial, plângerea nu este înregistrată conform legii. Ulterior, dacă victima doreşte să apeleze la instanţa de judecată, este necesar de a dovedi că aceste acte în trecut au avut loc.”

În acest an, organele de poliţie au înregistrat 2091 de cazuri de violenţă în familie. Comparativ cu anul trecut, numărul sesizărilor a crescut, însă experţii susţin că acest lucru nu înseamnă neapărat că agresorii sunt traşi la răspundere, întrucât cele mai multe cazuri sunt documentate ca încălcări contravenționale, care se pedepsesc cu amendă, chiar dacă legea spune că pot fi pornite cauze penale.

Judecând după dosarele pornite pe seama apelurilor de la linia fierbinte a centrului La Strada, puţine sunt cazurile de violenţă în familie care ajung până la o hotărâre judecătorească, constată directoarea centrului, Daniela Misail-Nichitin. Ea susţine că există o problemă a stereotipurilor sociale, legate de femeia victimă, care se atestă încă la nivelul poliţiştilor, asistenților sociali şi chiar al judecătorilor:

„A patra parte doar ajung până la o decizie finală, o hotărâre judecătorească. Din păcate, cu toate că legea expres prevede că împăcarea părţilor este imposibilă atunci când este vorba de violenţă în familie, aceste decizii în continuare se emit şi practic avem un caz recent, chiar în luna noiembrie, când a fost emisă o asemenea hotărâre, cu toate că erau mai mult decât suficiente probe care confirmau violenţa fizică, inclusiv.”

Cercetarea La Strada mai arată că rămâne anevoioasă calea de a obţine protecţie pentru victimele violenţei. Deşi ordonanţe de protecţie se emit tot mai multe în ultimii doi ani, acestea au mai degrabă un efect formal, întrucât, la nivel local, nu întotdeauna se verifică dacă victima este separată de agresor, zice Daniela Misail-Nichitin:

„Polițistul consideră că el trebuie să meargă doar dacă va avea un apel repetat, asistentul social nu întotdeauna monitorizează activ, or atunci când vorbim de o ordonanță de protecţie emisă, în egală măsură, şi asistentul social, şi polițistul de sector trebuie să aibă un rol pro activ în a monitoriza respectarea acestei ordonanțe. La fel, practic nu se explică agresorului care sunt consecinţele încălcării ordonanței de protecţie.”

Realizatorii cercetării sunt de părere că victimele violenţei în familie rămân încă neprotejate de norma legală şi cei care trebuie să respecte buchea şi spiritul legii. Experţii cer o revizuire a legislaţiei încât să fie posibilă obţinerea ordonanței de protecţie de urgenţă, care ar putea fi emisă de polițistul de sector, cu posibilitatea de a fi extinsă mai apoi de instanţa de judecată.

***

Europa Liberă: Săptămâna trecută pe ambele maluri ale Nistrului a stat şi sub semnul Zilei internaţionale a invalizilor, marcată pe 3 decembrie. La Tiraspol, la concertul de binefacere şi expoziţia lucrărilor de artizanat organizate cu această ocazie, corespondenta noastră Karina Maximova a întâlnit-o pe tânăra Arina Mkrtcean care, deşi e ţintuită în cărucior, şi-a dorit mult să vină la eveniment tocmai de la Râbniţa.

Arina spune că această poezie a dedicat-o mamei sale, decedată acum doi ani de leucemie. Tânăra care se deplasează într-un cărucior răblăgit trăieşte împreună cu sora ei mai mare Albina şi cei doi copii ai acesteia în satul Zozuleni din raionul Râbniţa. Dacă pune la un loc toate plăţile ce i se cuvin de la buget, orfana de 20 de ani, Arina, primeşte lunar puţin peste 1000 de ruble transnistrene, mai puţin de 100 de dolari. Sora sa este educătoare la grădiniţa de copii şi are un salariu de sub 180 de dolari. Acesta este tot venitul unei familii din patru persoane.

Cu Arina ne-am cunoscut la Tiraspol, la sărbătoarea organizată pentru persoanele cu dizabilităţi, unde fata a venit să recite versurile pe care tot ea le scrie. Cât au fost în drum, li s-a stricat căruciorul, iar surorile sunt atât de modeste încât s-au sfiit să spună cuiva despre necaz. Viaţa deloc uşoară le-a învăţat să nu se plângă, să nu aştepte minunea, ci să încerce să depăşească singure toate greutăţile. Din păcate, în regiunea transnistreană se acordă puţină atenţie persoanelor cu dizabilităţi, considerate a fi, adesea, oameni de mâna a doua, spune Ludmila Borodina, şefa Centrului de reabilitare din Tiraspol pentru copii şi tineri cu deficienţe în dezvoltare fizică şi mentală „OSORŢ”. Este o preconcepţie, spune ea cu hotărâre, pentru că aceşti oameni nu sunt deloc limitaţi în dorinţa de a trăi, de a primi şi a dărui bucuria fiecărei zile:

„Centrul nostru de reabilitate este vizitat de băieţi, tineri, cu deficienţe psiho-neurologice în dezvoltare. Le acordăm ajutor, susţinere în ceea ce ţine de socializare, reabilitare, posibil şi instruire. Ce vreau să spun important: ar fi bine dacă oamenii s-ar manifesta mult mai deschis, sufleteşte faţă de ei, să le acorde un ajutor. Dar ei nu au nevoie de-o pomană. Ei nu sunt cerşetori. Ei pur şi simplu au nevoie într-un anumit moment de sprijin şi mai departe ei pot să se dezvolte singuri. Consider că asemenea manifestaţii cum este şi concertul nostru de astăzi demonstrează că ei nu sunt limitaţi. Ei pur şi simlu au nevoie de sprijinul şi ajutorul nostru şi ei vor putea să ne arate nouă cum trebuie să trăim, cum trebuie să ne comportăm şi cât de mult trebuie să fim nişte oameni buni şi cumsecade”.

Gheorghii Ceban, directorul centrului sportiv şi de reabilitare a invalizilor, instituţie finanţată de la buget, ne-a spus că întreprinderile specializate pentru oamenii cu dizabilităţi în Transnistria nu funcţionează. De tot au existat numai două asemenea întreprinderi. Acum aceşti oameni cu deficienţe în dezvoltarea fizică încearcă cum pot să-şi găsească un loc sub soare.

„Ei sunt în unele privinţe chiar mult mai capabili şi talentaţi decât oamenii sănătoşi. Pur şi simplu ei trebuie susţinuţi, ajutaţi. De exemplu, mulţi din ei învaţă la universitate, devin maseuri, devin programatori. Doar nu putem să creăm pentru ei rezervaţii ca-n Australia pentru aborigeni”.

Şi tânăra poetă Arina ne-a spus că are prieteni, iar internetul o ajută să comunice:

„Am prieteni. Comunic cu ei prin Skype. Îi cheamă Lioşa şi Olea. Şi iată că Olea a început să scrie poezii, şi Lioşa la fel. Iar nepoata mea, întrucât noi comunicăm des pe Skype, mă întreabă: unde este cercul tău al poeţilor dispăruţi?”

Acum însă s-a întâmplat ceva cu cablul de alimentare a computerului şi Arina nu mai poate să comunice cu prietenii ei virtuali. Fata zâmbitoare în căruciorul pentru invalizi mai are un vis: ea speră că într-o bună zi poeziile ei vor fi publicate şi le vor putea citi atât oamenii sănătoşi, cât şi cei ca ea, mai deosebiţi.

***

Europa Liberă: Revenim din nou la Chişinău, unde datele cu care operează autorităţile arată că în Republica Moldova sunt peste 180 de mii de persoane cu nevoi speciale. În pofida măsurilor întreprinse în ultimii ani, acestea continuă să se confrunte cu un şir de obstacole: lipsa infrastructurii de acces, nesiguranța zilei de mâine sau angajatori care îi evită atunci când încercă să-şi caute o slujbă. Unii, însă, depăşesc aceste greutăţi oferind celor din jur o lecţie de viaţă. Printre ei şi Irina Revin, o tânără din capitala moldoveană, pe care dizabilitatea locomotorie nu a împiedicat-o să conducă o companie în domeniul IT sau al tehnologiilor informaţionale. O relatare de la Diana Răileanu:

Optimismul Irinei Revin nu te lasă nici măcar o clipă să te gândeşti la dizabilitatea sa locomotorie. Gesticulează aprins, are punctul său de vedere asupra oricărui subiect şi de câteva ori a insistat pe parcursul discuţiei noastre asupra principiului sau de viaţă - „nu există nu pot, este doar nu vreau”. Irina Revin are 29 de ani. De ceva vreme a rămas de una singură în Chişinău, rudele fiind toate plecate peste hotare. Mama Irinei de fiecare dată când discută la telefon încearcă să o convingă să lase totul baltă şi să o urmeze la Moscova. Irina însă se încăpăţânează să stea aici. Preferă să facă faţă greutăţilor de una singură decât să simtă permanent mila şi protecţia celor din jur. Deseori atenţia exagerată a rudelor împiedică persoanele cu nevoi speciale să se dezvolte, constată Irina:

„Eu, de exemplu, având o diagnoză destul de dificilă, orice lovitură însemnând şi fractură, am fost foarte protejată de părinţi. Asta e o problemă, fiindcă supravegherea excesivă şi mila provoacă persoana de a fi în rolul de victimă. Ştim foarte bine că pentru a ieşi din acest spaţiu de victimă e foarte greu. Dacă din primii ani de viaţă simţi că nu poţi, dacă permanent ţi se spune: tu nu eşti în stare, tu nu ai putere, tu nu ai capacităţi, ajungi să crezi în asta şi, într-un final, nu ştii care îţi sunt propriile puteri, ce poţi face cu adevărat.”

Dizabilitatea Irinei nu a împiedicat-o să ducă o viaţă absolut normală. A mers la şcoală, apoi la facultate, unde a învăţat cum funcţionează sistemele informaţionale, iar astăzi conduce o companie IT. Are cinci angajaţi şi nu duce lipsă de clienți. Drumul spre succes însă nu a fost lipsit de impedimente, îşi aminteşte Irina:

„Pentru a deschidere o afacere e nevoie să mergi în mai multe instanţe pentru a depune o cerere, pentru un şir de semnături. Clădirile acestor instituţii nu sunt deloc accesibile. Ai nevoie să urci la al cincilea sau şaselea etaj, pe trepte incomode. Eu încă mă descurc, dar acest efort este imposibil pentru o persoană în scaun rulant şi nimeni nu îţi va oferi susţinere. Nimeni nu îţi va spune: te ajutăm noi. Eşti obligat să urci sus pentru o simplă semnătură. Această atitudine te blochează. Te face să trăieşti într-un spaţiu foarte restrâns, fără perspectivă în general.”

Pentru ca prin aceste greutăţi să nu treacă şi alţii, Irina a înfiinţat recent o Asociație a antreprenorilor cu dizabilităţi. Are şi un vis, ca într-o bună zi să poate angaja în compania ei şi persoane cu nevoi speciale. Astăzi nu poate pentru că din cauza preţului exagerat la chirie îşi permite doar spaţii amplasate la etaje superioare.

În urmă cu patru ani, Republica Moldova a ratificat Convenția ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi, prin care s-a angajat să modifice legislaţia locală, astfel încât această să devină prietenoasă persoanelor cu nevoi speciale.

Reforma a pornit de la incluziunea şcolară a copiilor cu dizabilităţi. Nu întâmplător spune coordonatoarea rezidentă ONU în Republica Moldova, Nicola Harrington-Buhay:

„Dacă persoanele cu dizabilităţi nu au acces egal la educaţie, îşi încep viaţa în condiţii mai grele, din această cauză vedem că mulţi suferă în sărăcie. De asemenea, le este greu să-şi găsească un loc în societate pentru că nu ştiu cum să facă faţă atitudinii discriminatorii. Cred că educaţia este crucială în acest sens. Constat că autorităţile au înregistrat eforturi semnificative în reformarea educaţiei incluzive. Acest lucru ajută nu doar persoanele cu dizabilităţi să-şi schimbe în bine viaţa, dar duce şi la schimbări de mentalitate pentru cei din jur, pentru că aceşti copii devin parte integrantă din societate. ”

Concluzia Nicolei Harrington-Buhay e că în Republica Moldova lucrurile se schimbă, poate nu atât de rapid cum îşi doresc unii, dar se schimbă. Cel mai recent exemplu este scrutinul parlamentar din 30 noiembrie, când câteva zeci de secţii de vot din ţară au fost dotate cu rampe de acces pentru alegătorii cu nevoi speciale. În trecut, constată coordonatoarea rezidentă ONU, acest lucru părea de neimaginat.

***

Europa Liberă: În toiul negocierilor pentru formarea unei noi alianţe de guvernare în Republica Moldova după alegerile din 30 noiembrie, unii analişti le recomandă politicienilor să nu uite de problemele sensibile cu care se confruntă ţara. Comentatorul politic Vitali Andrievschi propune noii puteri să dea câte un portofoliu de ministru reprezentanţilor regiunii transnistrene şi autonomiei găgăuze. Cât de viabilă este această idee, a încercat să afle Valentina Basiul:

Sarcina prioritară a viitoarei guvernări este păstrarea integrităţii Republicii Moldova, pusă la grea încercare tocmai de scrutinul parlamentar. Acesta este laitmotivul dezbaterilor publice care țintesc negocierile dintre componentele viitoarei coaliţii de guvernare.

Directorul portalului informaţional Ava.md, Vitali Andrievschi, insistă ca locuitorii autonomiei găgăuze şi a regiunii transnistrene să dispună de o reprezentare garantată în structurile guvernamentale, iar acest lucru să fie prevăzut în lege.

„Măcar să le propună reprezentanţilor Transnistriei, celor din societatea civilă, să vină cu câteva nume. Chiar dacă nu vor acceptat un post în guvern, se va vedea că cei de la Chişinău îşi doresc o ţară integră, că nu uită de Transnistria. Iar asta este foarte important. Acelaşi lucru poate fi şi în cazul Găgăuziei. Ori se poate forma un minister al minorităţilor naţionale, care să fie condus de cineva din Transnistria sau Găgăuzia“.

Totodată, reprezentanții celor două regiuni ar urma să facă parte, alături de personalităţi notorii, inclusiv din sânul opoziţiei, dintr-un consiliul consultativ, structură gândită de Vitali Andrievschi care să facă un soi de audite ale activităţii şi eficienței guvernamentale. Analistul spune că a aruncat doar câteva idei, întrucât societatea moldovenească trebuie să caute formule de participare activă a cetăţenilor la luarea deciziilor.

Directorul executiv al Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole, salută iniţiativa lui Vitali Andrievschi pentru simplu fapt că aceasta invită la dialog, iar dezbaterile ce ar trebui să urmeze vor duce în final, în opinia lui Manole, la soluțiile cele mai bune pentru a integra cele două regiuni.

Juristul specializat în monitorizarea drepturilor omului în Transnistria crede că acum este timpul să se discute şi despre Biroul de Reintegrare. Potrivit lui Ion Manole, ceea ce ţine de procesul de negocieri în reglementarea transnistreană trebuie transferat Ministerului de Externe, iar cei de la Reintegrare să se ocupe de problemele cetăţenilor din regiunea necontrolată de autorităţile constituţionale.

„Rolul viceprim-ministrului pentru Reintegrare noi l-am văzut din start cu totul altfel, nu doar în aşa-zisele negocieri cu administraţia, pe care noi nici măcar noi n-o recunoaştem. Noi am propus ca această funcţie să fie una care elaborează o politică naţională, prin care coordonează activităţile tuturor structurilor guvernamentale, adică să aibă un rol mai activ, nu doar în relaţia cu administraţia de la Tiraspol, dar în relaţia cu populaţia şi mai ales în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină populaţia de acolo”.

Preşedintele Fundaţiei Est-Europene din Moldova, Sorin Mereacre, crede că un astfel de dialog cu reprezentanţii autonomiei găgăuze ar fi cam întârziat. În viziunea sa, rezultatul nu este numai efectul manipulării mass-media ruseşti sau atragerii de partea Rusiei, dar şi efectul lipsei de comunicare între Chişinău şi Comrat:

„Până în anul 2013, nu s-a lucrat onest şi corect cu oamenii din teritoriu şi iată poftim avem situaţia pe care o avem. Este foarte complicat, dar eu cred că trebuie de continuat. Oamenii acolo sunt deschişi, în special unii tineri încă mai pot fi cooptaţi”.

Experţii cu care am stat de vorbă recomandă viitoarei guvernări să demonstrează că are voinţă politică, să-şi onoreze promisiunile electorale, să-şi aplece urechea la nevoile oamenilor şi să consulte societatea înainte de a face reforme, nu doar să mimeze acest proces.

***

Europa Liberă: Am solicitat şi părerea unui expert de la Tiraspol referitor la iniţiativa reprezentării transnistrenilor şi găgăuzilor în guvernul de la Chişinău. Politologul Andrei Safonov:

„În opinia mea, oferirea unor posturi guvernul Republicii Moldova pentru reprezentanţii Găgăuziei ar putea să funcţioneze. Pentru că în prezent relaţiile dintre Chişinău şi Comrat sunt reglementate foarte limpede de legislaţia Moldovei, ele sunt reflectate şi în „ulojenia” găgăuză. Cu alte cuvinte, aici nu văd mari probleme. Dar în privinţa reprezentanţilor Transnistriei, îmi imaginez cu greu mecanismul realizării acestei propuneri. Relaţiile de azi dintre Moldova şi Transnistria sunt, practic, relaţii între formaţiuni statale cu atât mai mult că între ele încă n-au fost reglementate divergențele de la începutul anilor 1990. Cred că o asemenea propunere ar putea avea mai curând un caracter declarativ decât unul practic”.

Europa Liberă: Opinia politologului din Tiraspol, Andrei Safonov.

***

Europa Liberă: Doamnelor şi domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulțumește pentru atenție şi vă dorește toate cele bune. Aici e Radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG