Linkuri accesibilitate

Doi marinari albanezi au murit în timpul operațiunii de recuperare a feribotului grecesc din Marea Adriatică


Autoritățile albaneze spun că doi marinari albanezi de pe un remorcher au murit în timpul operațiunii de recuperare a feribotului grecesc „Norman Atlantic”, care a luat foc în timp ce traversa Marea Adriatică. AP relatează că Dionis Dulaj, purtător de cuvânt al poliției din portul albanez Vlora, a spus că marinarii albanezi au fost loviți de o funie pe care încercau s-o lege de nava grecească aflată în derivă lângă Vlora. Un marinar a murit pe loc, iar al doilea în timp ce o echipă medicală îi acorda îngrijiri de urgență. Paza de coastă italiană a anunțat luni că zece oameni au murit în urma incendiului izbucnit duminică.

XS
SM
MD
LG