Linkuri accesibilitate

Am audiat mai deunăzi la postul de radio Europa Liberă, în cadrul emisiunii „Moldova la ora 7”, un dialog întreţinut de reportera Diana Răileanu cu doamna Maria Cucu, conducătoarea unei formaţiuni artistice folclorice din satul Bieşti-Orhei. Era a doua zi de Crăciun şi subiectul s-a axat pe păstrarea şi promovarea frumoaselor tradiţii populare. Am fost profund impresionat de activitatea acestei echipe de artişti amatori, dar în special de prestanţa conducătoarei formaţiunii. Am aflat că se produce nu doar în localitate şi în zonele vecine, ci a mers în turneu în Italia, spre a-i bucura pe ai noştri plecaţi la munci acolo cu frumoase amintiri de acasă…

Bieşti, Bieşti, am repetat în sinea mea numele satului şi, brusc, mi-am amintit că…

S-a întâmplat pe la sfârşitul anilor ‘70 ai secolului trecut.

Am avut o invitaţie la… Bieşti.

Eram aşteptat. Vroiam să plec.

Foarte mult doream să plec.

Dar nu am mai mers.

S-a dezlănţuit peste noapte o furtună, un viscol năprasnic de a clădit troiene pe drumuri şi…

De cine eram invitat?

De cine eram aşteptat?

De o tânără cu numele Ana Cazacu; făcuse studii la Universitate, la filologie, şi avusese ca teză a lucrării de licenţă analiza cărţii „Acasă”, aşa cum se intitula pe acele timpuri romanul meu „Nepotul”…

Mi-a transmis caietul cu textul realizat. L-am citit. Era scris cu multă pricepere, dar mai ales cu mult suflet. Cu emoţii tulburătoare.

Am vrut s-o cunosc personal pe Ana.

I-am scris.

M-a invitat.

Mi-a fixat şi ziua.

Dar nu am mai mers.

Nu am mai văzut-o.

Nu ne-am întâlnit.

De ce?

Din cauza viscolului?

A vremuielii?

Nici azi nu mi-o pot ierta.

Trebuia să merg.

În pofida timpului rău de afară.

Ana m-a şteptat.

S-a pregătit.

Atât de mult s-a pregătit!

Mi-a scris după aceea: „Sora m-a ajutat să mă fac bine… Să mă gătesc… Şi V-am aşteptat… Atât de mult V-am aşteptat… Şi nu aţi mai venit…”

Ana Cazacu a făcut Universitatea mişcându-se în scaunul cu rotile. Ana Cazacu era o tânără dotată cu capacităţi rare.

Eu m-am purtat ca un… nesimţit. Ca să nu zic ceva mai… dur…

A fost vina mea. Marea mea vină că nu am răspuns la invitaţia Anei.

A mea, nu a viscolului, a furtunii…

Şi acum despre cel de-al doilea păcat al meu.

În vara lui ‘92 au prins a sosi la Uniunea Scriitorilor scrisori de la o doamnă din Cojuşna-Străşeni. Se numea Raisa Nastas. Era menţionată şi adresa exactă: str. Cicalov 1…

Dar scrisori!

Una după alta!

Cu foi mari, împăturite, care cu greu încăpeau în plicuri.

Şi toate adresate mie, personal.

Da, pe adresa Uniunii, dar pentru mine.

Eram în Parlament. Dădeam rar pe la Uniune. Dar secretara mi le transmitea, regulat.

S-a adunat un vraf întreg.

Le citeam. Le stocam.

Raisa Nastas din Cojuşna îmi scria tot ce i se întâmpla, ce gândea, ce vorbea, ce făcea…

Şi avea un scris atât de citeţ, atât de organizat, atât de frumos, dar mai ales sincer, ca şi cum mi s-ar fi spovedit de toate necazurile şi durerile ei…

Fiind oarecum prins cu ale deputăţiei, dar şi curios să o cunosc personal - de! ce-i Cojuşna? Ia colea! Ar fi putut să treacă pe la Uniune sau… să ne vedem în oraş, cu atât mai mult că… Scria corespondenta mea: „Azi merg la oraş să mai respire aer curat… La oraş aerul e mai curat ca în pădure!”

Nu ne-am mai întâlnit.

Nu ne-am mai cunoscut.

De ce?

Am încercat s-o contactez prin secretare de la Uniune, nu a răspuns. Dat fiind că am intuit din scrisul ei că eu nu sunt decât un simbol abstract, iar nu un conlocutor real, adică îmi expediază epistolele doar aşa, fără să pretindă de la mine vreun răspuns, am rugat-o pe doamna mea să încerce dânsa a o contacta.

Fiasco!

Cică a răspuns, dar… foarte supărată.

După care nu a mai reacţionat nici într-un fel, decât a continuat să trimită regulat misivele ei la Uniune.

Da, tot pe adresa mea.

Această corespondenşă cu sens… ca să zic aşa… unic, a durat din vară până-n primăvară.

S-au acumulat astfel zeci şi zeci de scrisori, dar dacă ar fi să mă refer la pagini scrise, format mare, cu scris concentrat, rând în rând, mai fără interval, or fi sute …

Le am păstrate într-o mapă, dar şi o legătură bună în plicuri…

Din când în când le deshid şi citesc…

Citesc şi-mi amintesc de câte manuscrise au trecut pe sub ochii mei lucrând în calitate de consultant pentru proză la Uniune… Dar şi pe la tot felul de redacţii…

Scrisul este, pentru omul ajuns la ananghie, o salvare.

Aşa mă gândesc că acesta o fi fost şi cazul Raisei Nastas din Cojuşna…

Îşi vărsa năduful vieţii în scrisorile ei şi…

Astea mi le-am amintit acum, în zilele când se înnoieşte ANUL…

Iar cu ANUL se cuvine să se facă mai curat şi sufletul…

Iată, dar, că am făcut o mărturisire…

Mai întâi, în faţa propriei mele conştiinţe…

Dar şi a… Anei Cazacu din Bieşti…

Şi a Raisei Nastas din Cojuşna…

Despre care nu am nicio ştire, păcătosul de mine…

Dacă sunt în viaţă, bine sănătoase, le urez Sărbători fericite şi lumină în suflet…

Dacă s-au călătorit din astă lume, să le ierte bunul Dumnezeu şi să le aibă în împărăţia Lui…

27 decembrie 2014

V. Beşleagă

XS
SM
MD
LG