Linkuri accesibilitate

Congresului Autorităților Locale din Moldova dorește continuarea reformare administraţiei publice locale.

Congresul Autorităților Locale, care reunește aproximativ 700 de primari din cei peste 900 câți există în Republica Moldova a cerut marți viitorului guvern, oricare va fi acesta, să continue descentralizarea puterii. Pe 1 ianuarie, este așteptată intrarea în vigoare a legii finanțelor publice locale, care dă primăriilor mai multă libertate la formarea și gestionarea bugetelor. Conducerea asociației de primari este îngrijorată că descentralizarea se va opri aici, fără să se aplice alte reforme. Relatează Valentina Basiul.

Din 2015 primăriile vor obţine dreptul să revendice formarea bugetelor în funcţie de suprafaţa localităţii, de numărul de locuitori şi încasările ce provin din impozitele pe venit a persoanele fizice din raza localităţii. Transferurile de la centru în primării se vor face direct, fără a trece prin consiliile raionale, care erau intermediari şi în multe cazuri serveau drept pârghii de influență politică.

O altă noutate a legii finanţelor publice locale e că primarii îşi vor putea completa baza de venituri, fără a fi pedepsiţi ulterior. Primarul oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu, povesteşte cum va funcţiona mecanismul din punctul de vedere al unul edil:

„Până acum, dacă acumulai mai mulţi bani, ai vândut ceva, nişte impozite de mai de demult le-ai recuperat, nişte restanţe, ai folosit nişte terenuri, arenda, erai pedepsit anul viitor obligatoriu cu suma aceea pe care ai acumulat-o mai mult. Primeai mai puţin, chiar nu puteai să primeşti nimic, cum am păţit noi în anul 2013, când n-am primit nici un leu de la stat, niciun transfer. Deoarece în 2012 am lucrat foarte mult, în 2013 niciun leu n-am mai primit. Suntem mulţumiţi că am scăpat de aceasta dictatură şi pedeapsă pentru munca mai efectivă. Acum putem să ne gândim şi la credite, să ne facem planuri pentru perspectivă”.

Membrii conducerii Congresului Autorităților Locale din Moldova au cerut viitoarei guvernări să nu oprească reforma administraţiei publice locale aici, dar să adopte de urgenţă şi alte norme legale pentru a pune în funcţiunea tot mecanismul de transferare de putere de la centru spre administrațiile locale. Ei au numit şi câteva domenii foarte birocratizate care astăzi le dau bătăi de cap. De exemplu, ei au spus că trebuie revizuite competenţele administraţiei publice locale în ceea ce priveşte schimbarea destinaţiei terenului, a achiziţiilor publice sau a modificării statelor de personal. Lucruri care reprezintă astăzi adevărate impedimente în ceea ce priveşte atragerea de investitori sau a angajării de tineri în primării.

În viziunea directorului executiv al asociaţiei, Viorel Furdui, punerea în aplicare a acestei legi la 1 ianuarie reprezintă singura realizare în domeniul descentralizării a partidelor care guvernează Moldova din 2009. Expertul crede că multe dintre reformele iniţiate depind de ceea ce el numeşte demolarea verticalei puterii moştenite din perioada sovietică.

„Cerinţa noastră principală este ca guvernarea actuală în sfârşit să se apuce de treabă, să nu motiveze că mai au nevoie de timp să facă anumite reforme, dar să se apuce de lucru, să deschidă şi Acordul de Asociere, şi planul de acţiuni de implementare a acestui acord, şi strategia naţională de descentralizare cu planul său de acţiuni care deja expiră şi nu a fost realizat”.

Preşedinta Congresului Autorităților Locale, Tatiana Badan, a spus că reprezentanţii autorităţilor locale sunt gata să facă echipă comună cu reprezentanţii noii puteri pentru a duce la capăt această reformă. Totodată, a promis că aleşii locali vor face presiune publică asupra politicienilor când vor simţi că aceştia deviază de la angajamentele asumate în campanie.

Edilii susțin că cetăţenii sunt foarte nemulțumiți de modul în care s-a luptat până acum cu corupţia, de politizarea excesivă a unor domenii şi vor schimbări esenţiale de abordare.

XS
SM
MD
LG