Linkuri accesibilitate

Avem nevoie de o majoritate parlamentară trainică care să ajute Moldova să își continue parcursul european.

Moldovenii privesc cu îngrijorare prăbușirea rublei, degringolada economică din Rusia, deși această lunecare rusească în abis deocamdată nu ne lovește la fel de mult precum criza din 1998. În ultimii ani, economia Moldovei a devenit mai autonomă grație schimburilor comerciale intense cu țările Uniunii Europene. Cele mai afectate în actualul context sunt familiile dependente de remitențele din Est. În numai câteva săptămâni rubla a devenit una dintre cele mai slabe, mai nesigure valute din lume, pe care, iată, resursele naturale ale Rusiei nu o mai pot apăra – petrolul se ieftinește pe piața mondială! –, și nici faimoasele sale ogive nucleare.

Recesiunea economiei rusești reprezintă un avertisment pentru apologeții prieteniei ancilare cu Moscova, pentru suporterii intrării Republicii Moldova în Uniunea Vamală, întrucât problema, azi, nu se mai pune ca Rusia să desfășoare mari proiecte economice internaționale, la concurență cu alte puteri ale lumii, ci să se salveze pe sine, dacă mai poate.

Însă, deocamdată, nici proeuropenii angajați în negocieri secrete (sau „confidențiale”, cum le spun ei) pentru formarea unei noi coaliții de guvernare la Chișinău nu încurajează speranța. Societatea civilă a cerut și cere transparență, ONG-urile emit avertismente și comunicate indignate – degeaba. Nimic edificator nu răzbate dinspre partidele care discută, se presupune, în numele interesului public. Poate că niște acțiuni de protest în stradă, energice și puternic mediatizate, spun unii, i-ar obliga pe politicieni să devină mai responsabili. Numai că, din păcate, capacitatea de organizare și mobilizare a cetățenilor din Moldova e foarte scăzută. Și această pasivitate civică le convine de minune „sforarilor” de pe scena politică. Ei se comportă de parcă n-ar fi înțeles nimic din dramatismul votului din 30 noiembrie, din balansul primejdios care era să smulgă Moldova de pe drumul european, să o arunce în tabăra războiului și a dezastrului estic.

În ultimul timp, pentru a mai anima discuțiile, au fost introduși în joc și comuniștii, văzuți fie ca participanți într-o „largă coaliție”, care ar uni scindatul popor al Moldovei, fie ca susținători ai anumitor politici și măsuri guvernamentale.

După ce pe stânga a apărut un concurent prorus mult mai virulent, mult mai radical – socialiștii lui Dodon –, comuniștii moldoveni au devenit mai maleabili, nu mai vor „revoluție de catifea”, sunt gata să facă opoziție de catifea. La această „umanizare” a PCRM-ului a contribuit, desigur, și pierderea masivă de voturi, erodarea ideii marxist-leniniste între Prut și Nistru. Însă Voronin pune condiții: pentru a contribui la alegerea șefului statului cere conducerea unor instituții de control: Curtea de Conturi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului și Comisia Electorală Centrală. Sunt condiții inacceptabile, așa cum s-a mai menționat, pentru că e vorba de structuri ce nu pot să reprezinte obiectul unui troc politic: ele trebuie scoase de sub influență partinică, să fie conduse de profesioniști cu o reputație ireproșabilă. La fel ar urma să fie depolitizată Justiția, Procuratura, organele anticorupție în general.

Deși politica implică uneori și alianțe „împotriva naturii”, cum li se mai spune, rămân totuși câteva chestiuni sensibile care pun sub semnul întrebării o colaborare cu PCRM. Este atitudinea comuniștilor lui Voronin față de regimul sovietic totalitar, chestiunea identității naționale și dosarul 7 aprilie.

În plus, toate aceste scheme privind cooptarea, într-un fel sau altul, a comuniștilor la guvernare sunt ilogice și premature. Actualul șef al statului mai are aproape doi ani de mandat. Apoi soluția pentru alegerea președintelui, care să prevină o nouă criză politică și anticipatele dorite atât de mult de Dodon și Rusia, este BUNA GUVERNARE, combaterea corupției, ridicarea nivelului de trai, creșterea încrederii electoratului. Cu un solid sprijin popular în spate, noua putere n-ar avea motive să se teamă că nu va găsi voturile necesare alegerii președintelui. Ca să nu mai spun că există și varianta desfășurării unui referendum privind alegerea șefului statului prin sufragiu universal. Dar pentru aceasta ar trebui să avem un angajament real și onest al partidelor proeuropene de a guverna altfel, nu doar intenția bănuită de a-și împărți fotoliile și sferele de influență, cum au făcut-o în ultimii 5 ani.

Ieșiți câștigători printr-un joc fericit al procentelor la scrutinul din 30 noiembrie, renumele de până acum cu greu i-ar recomanda pe actualii guvernanți drept oameni pe care să te poți baza, așa încât exclamațiile de nemulțumire, silă și urgență sunt de înțeles. Nimeni nu contestă nevoia unor discuții calme și temeinice pentru constituirea viitoarei majorități și a Cabinetului de Miniștri, pentru a nu se ajunge la o formulă cârpită din mers sau care să cadă la prima furtună abătută peste ambarcațiunea coaliției, însă cred că echipele de negociatori ar putea să dea niște informații publicului măcar despre programul de guvernare asupra căruia se lucrează. Ar fi o minimă dovadă că politicienii au recepționat mesajul votului din 30 noiembrie și că sunt deciși să recâștige încrederea cetățenilor.

Moldova a făcut opțiunea europeană într-o situație dramatică, de „a fi sau a nu fi”, iar criza din Est va cunoaște probabil o escaladare primejdioasă. Avem nevoie de o majoritate parlamentară trainică, bine sudată, de o guvernare de oameni responsabili, lucizi, dedicați, care să ajute Moldova să își continue parcursul european și să nu se lase atrasă în vortexul haosului care se extinde dinspre Rusia.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG