Linkuri accesibilitate

A fost omul de la care am învăţat că amănuntul e important, nu doar în meseria noastră, nu doar în viaţa intelectuală, ci şi în viaţa de zi cu zi.

Şerban Orescu a însemnat, pentru mine şi nu numai, ora exactă în jurnalism. Alături de alţi câţiva prinţi ai presei (Ilie Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Christian Mititelu) a fost omul de la care am învăţat că amănuntul e important, nu doar în meseria noastră, nu doar în viaţa intelectuală, ci şi în viaţa de zi cu zi. Unii spun că e chiţibuşăreală, că amănuntele nu contează mai deloc în marele curs al istoriei. Făcând meseria de jurnalist vreme de două decenii şi mai bine, am văzut că tocmai detaliile dau consistenţă şi direcţie acţiunilor, că fără detaliile acelea asupra cărora insista Şerban Orescu evenimentul nu ar fi existat sau ar fi plutit în golul speculaţiilor.

La începutul anilor 1990, presa era intoxicată de speculaţii. Am avut multe convorbiri cu domnul Orescu încercând să-i explic şi să-i descriu, uneori chiar din mijlocul mulţimii ce se întâmplă, alteori când evenimentele erau în rapidă şi fatală derulare. De multe ori trebuia să dau amănunte exacte şi uneori chiar îmi ieşeam din sărite, pentru că mulţimea sau informaţiile presau din toate părţile, nu ne auzeam prea bine (telefonia era mult deficitară şi continua să aibă mai multe urechi decât interlocutori), cu toate acestea încercam să dau detalii cât mai exacte.

Se mira cu exclamaţii nereţinute în faţa absurdului şi cred că e primul pe care l-am auzit vorbind despre Absurdistanul românesc. Nu era infatuarea unui om protejat de nişte vremuri barbare - de distanţe geografice şi culturale, ci doar mirarea intelectuală faţă de abuzurile istoriei şi degradarea indecentă a propriei ţări, senzaţii care-l făceau să se simtă cumva şi el responsabil.

România era ţara spectacolului, a grotescului, a invaziei lăcustelor şi maimuţelor care o devorau pofticioase de atâta vreme! şi era o necesitate imperioasă şi urgentă să fie redată oamenilor. În toate acestea nu era doar necesitatea de precizie a unei minţi intelectuale de elită, ci şi dorinţa demulte ori disimulată, dar extrem de prezentă, de a fi la faţa locului, nu în mijlocul unui protest, ci undeva, în ţară, pe Bulevardul Magheru sau în Piaţa Aviatorilor, să facă o plimbare prin Bucureşti. A fost, cum spuneam un om de la care aveai ce învăţa şi în special această dedicaţie- faţă de meserie, faţă de interlocutori şi public, faţă de o ţară predictibilă, plictisitor de logică şi normală.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG